Ancheta VR
Andra Rotaru
AM REUŞIT SĂ MĂ DESCURC. ŞI SĂ ROŞESC BINE...
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 1-2 / 2010
SCRIITORUL ŞI STRĂINĂTATEA
Mărturii după două decenii de liberă circulație (II)
Uitându-mă în urmă, au trecut aproape 3 ani de când mi-am dorit să ajung în Mexic. Iar coincidențele au avut un rol important. Totul a început la o terasă de lemn în Regie, stând de vorbă cu Livia Roşca, la un suc. Ea urma să aibă prima lansare a cărții Ruj pe icoane de ziua Fridei Kahlo despre care scrisesem eu. Într-un fel am zis că e un semn, apoi am realizat că propria-mi carte nu a apărut chiar întâmplător în 2005. Cu un an înainte de apariția cărții se comemorau 50 de ani de la moartea Fridei, iar la un an de la apariția cărții se celebrau 100 de ani de la naşterea ei. Atunci m-am decis să încerc să văd cum ar percepe-o mexicanii, dacă se apropie de Frida lor sau rămâne o Fridă europeană. A fost foarte greu cu traducerea cărții. Într-un final, destul de dureros pe toate planurile, cartea arăta cum îmi doream. Am trimis un exemplar al volumului în română la Ambasada României în Mexic, precizând că sunt şi în căutarea unei edituri. Mi s-a răspuns. Surpriză. În țară încercările de a contacta diverse instituții fuseseră greoaie şi fără nici o finalitate. Domnul Valeriu Rusu, ataşat cultural la Ambasada României în Mexic mi-a sugerat câteva edituri bune. Am trimis manuscrisul în traducerea corespunzătoare, am primit câteva oferte. Apoi am primit şi de la câteva edituri din Spania (căutările editoriale optime se răspândiseră pe mai multe continente). A trebuit să mă decid şi am optat pentru Spania, dar legătura cu domnul Valeriu Rusu am păstrat-o, l-am ținut la curent cu evenimentele care au urmat după lansarea cărții în Spania. Mi-a făcut în anul 2008 o propunere de a participa la un festival internațional de literatură în Mexic, Zilele Europei în Mexic, dar nu exista decât posibilitatea unei sponsorizări locale, mexicane, aşa că am renunțat eu. Anul acesta şi-a reînnoit propunerea. Festivalul urma să aibă loc în mai. Am zis că vin oricum, trebuie să văd Mexicul. Am aplicat pe ultima sută de metri la Programul Cantemir – Festival Culture by Request al ICR, pentru finanțarea biletului de avion. La ce bun să ai asigurat totul în Mexic, dacă nu ai cu ce să ajungi acolo? În ziua în care am depus dosarul s-a dat un comunicat din partea Organizației Mondiale a Sănătății că s-a declanşat gripa porcină/ gripa nouă în Mexic. Iar semne de întrebare, dacă obțin sponsorizarea din partea Institutului Cultural Român dar rămân fără festival?..Până la urmă am obținut şi finanțarea, iar festivalul s-a amânat 5 luni. S-a ținut între 27 septembrie-2 octombrie 2009; mulți organizatori: Consiliul Național pentru Cultură şi Arte, Institutul Național de Arte Frumoase, Centrul național de coordonare a literaturii, în colaborare cu U.E. Final fericit pentru unii dintre noi, mai puțin fericit pentru alții. S-au mai schimbat scriitorii care urmau să participe, s-a mai redus numărul lor, de teama pandemiei.
Tema festivalului din acest an a fost Literatura şi noile tehnologii. Nu pot să spun că m-a încântat tema aceasta un pic rigidă şi din câte mi se părea mie deja fumată. Ok, ştiam cu toții că internetul a căpătat din ce în ce mai mare putere în răspândirea unor informații despre autori, cărți, că poți găsi mai tot ce-ți trebuie uneori dând un banal google search. Ştim cu toții de e-book-uri, de site-uri literare on-line, de bloguri ale cărților care apar, etc. Eram destul de nehotărâtă ce voi prezenta. Până la urmă mi-am ales să vorbesc despre cum se creează un scriitor. Despre rating-ul pe care îl poți obține scriind/publicând pe site-uri on-line, despre feed-back şi popularitatea pe care le obții astfel, ca o alternativă la media de hârtie sau televizată. Cum te ajută publicul, criticii unor astfel de site-uri să evoluezi. Iar criteriile de selecție on-line seamănă foarte bine cu unele criterii pe care editurile le practică: valoarea comercială contează, notorietatea unui autor contează, popularitatea, imaginea... şi da, cartea, textul într-un final. Sau într-un început. Sau dacă nu îți place nici o ofertă editorială, poți opta pentru varianta on-line a publicării unei cărți. Şi deja suntem într-o eră în care literatura nu mai arată aşa cum o ştiau părinții sau noi, în şcoală. Programele şcolare se schimbă şi ele, autori noi pătrund, alții ies. Iar literatura devine o literatură a opțiunilor, unde cititorul de multe ori poate schimba ceva. Cu cât el devine mai superficial cu atât se va forța piața de cumpărare/ofertă. Dar să nu fim pesimişti. Nu va fi nici sfârşitul, nici începutul. Poate un hibrid atât de complex încât toate teoretizările nu-şi mai au rostul.
În afară de această lectură tematică, citită de pe foaie, în engleză şi apoi tradusă în alte câteva limbi, pentru publicul prezent la Palatul de Arte Frumoase în 27 septembrie, am mai susținut lecturi în câteva universități din capitală şi din afara capitalei. Şi am participat şi la o masă rotundă cu editori independenți curioşi, doritori să afle mai multe despre autorii europeni invitați, despre cărțile lor, despre traducerile care apăruseră, despre tiraje şi posibilitățile viitoare de a edita cărți mai vechi&mai noi ale acestora. După acest interludiu, a urmat una dintre cele mai frumoase lecturi, la UNAM, cea mai mare universitate a lor, la Facultatea de ştiințe Politice şi Sociale. Am participat la această lectură alături de poetul olandez Hans van de Waarsenburg. Publicul a fost în principal format din studenți care vroiau să afle mai multe despre literatura română. Am primit întrebări despre motivația personală de a scrie poezie, despre alegerea tematică a Fridei Kahlo în primul meu volum; despre Geo Bogza, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Paul Celan. Am descoperit că Marin Sorescu era foarte îndrăgit, fusese de trei ori în Mexic acum mulți ani, şi nu-l uitaseră. Iar Geo Bogza apărea şi în ultimul număr al revistei La Otra, în traducerea lui Omar Lara, cu poemul Amintiri din Polonia.
Alte întrebări au fost referitoare la tipul de cititori români, la tipul de scriitori. Cum se face trecerea de la o generație la alta, dacă contează trecutul, dacă mai există vreo amprentă a comunismului, vreo cenzură, vreo interdicție. La întrebările acestea m-am enervat, mai ales că un român din sală mă întreba despre comunism. Poezia nu înseamnă politică, sau cel puțin pentru mine nu. Şi sunt reversibilă, simt nevoia să am mintea ca un carusel…care să zornăie, dacă se poate, irațional tot timpul. Apoi am citit şi poeme în română din volumul Într-un pat sub cearşaful alb/Ed.Vinea, 2005, iar traducătorul Alberto Chimal a citit poemele în spaniolă din volumul omonim En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, 2008.
Au urmat alte lecturi, la Facultatea de Filosofie şi Litere, BUAP, din Puebla. Am fost în dificultate aici, pentru că studenții au dorit să vorbim despre poezia mexicană. Am reuşit să mă descurc şi să roşesc bine. Iar ultima lectură, pe care o aşteptam, ca să mă relaxez apoi, a fost la Casa del Poeta Ramon Lopez Velarde. Poate a fost cea mai caldă întâlnire. Moderatorul excelent, Armando Gonzales Torres, era curios privind muzicalitatea limbii române. M-a rugat să citesc foarte multe poeme, nu se mai oprea. Şi publicul mi-a adresat constantele întrebări de ce Frida?, apoi despre ce e vorba în noul meu volum. Am rămas câteva secunde încurcată, about felling in love, şi am realizat încă o dată că da.
Mărturii după două decenii de liberă circulație (II)
Uitându-mă în urmă, au trecut aproape 3 ani de când mi-am dorit să ajung în Mexic. Iar coincidențele au avut un rol important. Totul a început la o terasă de lemn în Regie, stând de vorbă cu Livia Roşca, la un suc. Ea urma să aibă prima lansare a cărții Ruj pe icoane de ziua Fridei Kahlo despre care scrisesem eu. Într-un fel am zis că e un semn, apoi am realizat că propria-mi carte nu a apărut chiar întâmplător în 2005. Cu un an înainte de apariția cărții se comemorau 50 de ani de la moartea Fridei, iar la un an de la apariția cărții se celebrau 100 de ani de la naşterea ei. Atunci m-am decis să încerc să văd cum ar percepe-o mexicanii, dacă se apropie de Frida lor sau rămâne o Fridă europeană. A fost foarte greu cu traducerea cărții. Într-un final, destul de dureros pe toate planurile, cartea arăta cum îmi doream. Am trimis un exemplar al volumului în română la Ambasada României în Mexic, precizând că sunt şi în căutarea unei edituri. Mi s-a răspuns. Surpriză. În țară încercările de a contacta diverse instituții fuseseră greoaie şi fără nici o finalitate. Domnul Valeriu Rusu, ataşat cultural la Ambasada României în Mexic mi-a sugerat câteva edituri bune. Am trimis manuscrisul în traducerea corespunzătoare, am primit câteva oferte. Apoi am primit şi de la câteva edituri din Spania (căutările editoriale optime se răspândiseră pe mai multe continente). A trebuit să mă decid şi am optat pentru Spania, dar legătura cu domnul Valeriu Rusu am păstrat-o, l-am ținut la curent cu evenimentele care au urmat după lansarea cărții în Spania. Mi-a făcut în anul 2008 o propunere de a participa la un festival internațional de literatură în Mexic, Zilele Europei în Mexic, dar nu exista decât posibilitatea unei sponsorizări locale, mexicane, aşa că am renunțat eu. Anul acesta şi-a reînnoit propunerea. Festivalul urma să aibă loc în mai. Am zis că vin oricum, trebuie să văd Mexicul. Am aplicat pe ultima sută de metri la Programul Cantemir – Festival Culture by Request al ICR, pentru finanțarea biletului de avion. La ce bun să ai asigurat totul în Mexic, dacă nu ai cu ce să ajungi acolo? În ziua în care am depus dosarul s-a dat un comunicat din partea Organizației Mondiale a Sănătății că s-a declanşat gripa porcină/ gripa nouă în Mexic. Iar semne de întrebare, dacă obțin sponsorizarea din partea Institutului Cultural Român dar rămân fără festival?..Până la urmă am obținut şi finanțarea, iar festivalul s-a amânat 5 luni. S-a ținut între 27 septembrie-2 octombrie 2009; mulți organizatori: Consiliul Național pentru Cultură şi Arte, Institutul Național de Arte Frumoase, Centrul național de coordonare a literaturii, în colaborare cu U.E. Final fericit pentru unii dintre noi, mai puțin fericit pentru alții. S-au mai schimbat scriitorii care urmau să participe, s-a mai redus numărul lor, de teama pandemiei.
Tema festivalului din acest an a fost Literatura şi noile tehnologii. Nu pot să spun că m-a încântat tema aceasta un pic rigidă şi din câte mi se părea mie deja fumată. Ok, ştiam cu toții că internetul a căpătat din ce în ce mai mare putere în răspândirea unor informații despre autori, cărți, că poți găsi mai tot ce-ți trebuie uneori dând un banal google search. Ştim cu toții de e-book-uri, de site-uri literare on-line, de bloguri ale cărților care apar, etc. Eram destul de nehotărâtă ce voi prezenta. Până la urmă mi-am ales să vorbesc despre cum se creează un scriitor. Despre rating-ul pe care îl poți obține scriind/publicând pe site-uri on-line, despre feed-back şi popularitatea pe care le obții astfel, ca o alternativă la media de hârtie sau televizată. Cum te ajută publicul, criticii unor astfel de site-uri să evoluezi. Iar criteriile de selecție on-line seamănă foarte bine cu unele criterii pe care editurile le practică: valoarea comercială contează, notorietatea unui autor contează, popularitatea, imaginea... şi da, cartea, textul într-un final. Sau într-un început. Sau dacă nu îți place nici o ofertă editorială, poți opta pentru varianta on-line a publicării unei cărți. Şi deja suntem într-o eră în care literatura nu mai arată aşa cum o ştiau părinții sau noi, în şcoală. Programele şcolare se schimbă şi ele, autori noi pătrund, alții ies. Iar literatura devine o literatură a opțiunilor, unde cititorul de multe ori poate schimba ceva. Cu cât el devine mai superficial cu atât se va forța piața de cumpărare/ofertă. Dar să nu fim pesimişti. Nu va fi nici sfârşitul, nici începutul. Poate un hibrid atât de complex încât toate teoretizările nu-şi mai au rostul.
În afară de această lectură tematică, citită de pe foaie, în engleză şi apoi tradusă în alte câteva limbi, pentru publicul prezent la Palatul de Arte Frumoase în 27 septembrie, am mai susținut lecturi în câteva universități din capitală şi din afara capitalei. Şi am participat şi la o masă rotundă cu editori independenți curioşi, doritori să afle mai multe despre autorii europeni invitați, despre cărțile lor, despre traducerile care apăruseră, despre tiraje şi posibilitățile viitoare de a edita cărți mai vechi&mai noi ale acestora. După acest interludiu, a urmat una dintre cele mai frumoase lecturi, la UNAM, cea mai mare universitate a lor, la Facultatea de ştiințe Politice şi Sociale. Am participat la această lectură alături de poetul olandez Hans van de Waarsenburg. Publicul a fost în principal format din studenți care vroiau să afle mai multe despre literatura română. Am primit întrebări despre motivația personală de a scrie poezie, despre alegerea tematică a Fridei Kahlo în primul meu volum; despre Geo Bogza, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Paul Celan. Am descoperit că Marin Sorescu era foarte îndrăgit, fusese de trei ori în Mexic acum mulți ani, şi nu-l uitaseră. Iar Geo Bogza apărea şi în ultimul număr al revistei La Otra, în traducerea lui Omar Lara, cu poemul Amintiri din Polonia.
Alte întrebări au fost referitoare la tipul de cititori români, la tipul de scriitori. Cum se face trecerea de la o generație la alta, dacă contează trecutul, dacă mai există vreo amprentă a comunismului, vreo cenzură, vreo interdicție. La întrebările acestea m-am enervat, mai ales că un român din sală mă întreba despre comunism. Poezia nu înseamnă politică, sau cel puțin pentru mine nu. Şi sunt reversibilă, simt nevoia să am mintea ca un carusel…care să zornăie, dacă se poate, irațional tot timpul. Apoi am citit şi poeme în română din volumul Într-un pat sub cearşaful alb/Ed.Vinea, 2005, iar traducătorul Alberto Chimal a citit poemele în spaniolă din volumul omonim En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, 2008.
Au urmat alte lecturi, la Facultatea de Filosofie şi Litere, BUAP, din Puebla. Am fost în dificultate aici, pentru că studenții au dorit să vorbim despre poezia mexicană. Am reuşit să mă descurc şi să roşesc bine. Iar ultima lectură, pe care o aşteptam, ca să mă relaxez apoi, a fost la Casa del Poeta Ramon Lopez Velarde. Poate a fost cea mai caldă întâlnire. Moderatorul excelent, Armando Gonzales Torres, era curios privind muzicalitatea limbii române. M-a rugat să citesc foarte multe poeme, nu se mai oprea. Şi publicul mi-a adresat constantele întrebări de ce Frida?, apoi despre ce e vorba în noul meu volum. Am rămas câteva secunde încurcată, about felling in love, şi am realizat încă o dată că da.