Miscellanea
I. Z.
MIHAI OLOS LA 70 DE ANI
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 3-4 / 2010
La începutul acestui an, artistul polivalent Mihai Olos, greu încadrabil într-o nişă sau alta a artelor, a împlinit vârsta incredibilă de 70 de ani, fiind născut în 26 februarie 1940, în localitate Ariniş, Maramureş. Trăind de mai mulți ani în Germania, Olos şi-a marcat înțelepciunea noii vârste, sub tutela astrală a căreia a intrat, cu o amplă expoziție la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, rămasă deschisă timp de o lună, între 26 februarie - 25 martie 2010. Expoziția a inclus lucrări inedite, selectate din atelierul băimărean al lui Olos, relevând consonanța creației acestui mare artist contemporan cu spiritul viu care uneşte arheii Maramureşului preistoric de creația lui Brâncuşi şi explozia de forme şi performanțe deschise ale postmodernității.
Prezența şi activitatea creatoare explozivă a lui Mihai Olos în anii 70-80 a fost un noroc pentru generația mea, dar şi pentru toți creatorii din nordul României, din toate generațiile, care trăiau departe de un centru cultural focalizator, conectat la sursele de informație şi creație ale imediatei contemporaneități. Înzestrat cu haruri multiple, cântăreț, poet, grafician, pictor, sculptor, arhitect, geniu al improvizației şi oralității, filosof țăran, în egală măsură, dar mai presus de toate artist renascentist în plină conectare românească ( recuperatoare) la modernitate, om universal cu asupra de măsură, Mihai Olos a mutat centrul imperial al artelor în Maramureşul arhaic, redescoperindu-i valențele de actualizare în plină contemporaneitate şi ținând în fascinația boemei sale creatoare, de zi şi de noapte, spiritul treaz al tinerilor în formare artistică din acei ani. Călătorea mult prin satele Maramureşului, în căutare de germeni ai unei potențiale creativități viitoare, dar şi prin capitalele lumii, din Roma la Tokyo, colonizând cu țâpuritura, secretul uluitor al rosturilor sale de lemn şi horinca pe care o avea întotdeuna la îndemână, tot ce-i ieşea în cale, atrăgând ca un magnet cu iradiația nelumească a prezenței sale şi dând tuturor sentimentul că în preajma spiritului său lumea abia începe să-şi coaguleze zorii primului său rost şi prima sa rostire cu miez şi sens în viitoarea durată. În acelaşi timp, atelierul său aglomerat de lucrări din Baia Mare, prin care au trecut majoritatea spiritelor luminate ale României durabile, de la Nichita Stănescu, Constantin Noica, Mihail Şora, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Pituț, Angela Marinescu, Laurențiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, să zicem, până la tinerii scriitori pe atunci Ion Mureşan, Ioan Moldovan, Radu Săplăcan, ca să nu-i punem la socoteală pe maramureşenii de viitor, Ion Iuga, Ion Bogdan, Mihai Cupcea, Gheorghe Pârja, Ion Burnar, până la pitorescul, uluitorul poet al locului, Vasalică de la Gară, a ținut loc de academie de artă, de agora grecească şi de şură țărănească de lemn, cu hore, gioc şi strigătură, deschisă zi şi noapte celui ce avea de sporit cu un cuvânt, un cântec, o idee, corola de minuni a lumii.
Mihai Olos a fost apreciat încă din tinerețe de rafinatul critic de artă Petru Comarnescu, sub girul căruia s-a lansat în țară şi în lume, având curajul să dezvolte pe linia lui Brâncuşi şi să ducă la mari expoziții de artă modernă din Osaka, Roma, dar şi în Germania sau Olanda, proiectul Oraşului Universal, Olos-Polisul germinat de geniul tutelar al formelor constructorilor în lemn din Maramureşul arhaic. Artist vizionar, cu performanțe şi happeninguri uluitoare în plin comunism, neînțelese la adevărata lor dimensiune şi semnificație globală, Mihai Olos este un artist care s-a născut într-un timp istoric nefericit, ca o haină prea scurtă şi strâmtă pentru spiritul său exploziv, în căutare cotinuă de autenticitate vie şi viață sporitoare în creativitate fără odihnă. Timpul istoric al creației lui Mihai Olos abia acum e în zori, odată cu libertatea senină şi înțelepciunea anilor, care au decantat lingoul de aur de precaritatea sterilă. Contemporaneitatea profetică a vieții şi operei lui Mihai Olos, ajuns şi el ca om al lumii trecătoare la vîrsta de 70 de ani, abia de aici înainte îşi începe tinerețea fără bătrânețe şi viața fără moarte. (Z.I.)
Prezența şi activitatea creatoare explozivă a lui Mihai Olos în anii 70-80 a fost un noroc pentru generația mea, dar şi pentru toți creatorii din nordul României, din toate generațiile, care trăiau departe de un centru cultural focalizator, conectat la sursele de informație şi creație ale imediatei contemporaneități. Înzestrat cu haruri multiple, cântăreț, poet, grafician, pictor, sculptor, arhitect, geniu al improvizației şi oralității, filosof țăran, în egală măsură, dar mai presus de toate artist renascentist în plină conectare românească ( recuperatoare) la modernitate, om universal cu asupra de măsură, Mihai Olos a mutat centrul imperial al artelor în Maramureşul arhaic, redescoperindu-i valențele de actualizare în plină contemporaneitate şi ținând în fascinația boemei sale creatoare, de zi şi de noapte, spiritul treaz al tinerilor în formare artistică din acei ani. Călătorea mult prin satele Maramureşului, în căutare de germeni ai unei potențiale creativități viitoare, dar şi prin capitalele lumii, din Roma la Tokyo, colonizând cu țâpuritura, secretul uluitor al rosturilor sale de lemn şi horinca pe care o avea întotdeuna la îndemână, tot ce-i ieşea în cale, atrăgând ca un magnet cu iradiația nelumească a prezenței sale şi dând tuturor sentimentul că în preajma spiritului său lumea abia începe să-şi coaguleze zorii primului său rost şi prima sa rostire cu miez şi sens în viitoarea durată. În acelaşi timp, atelierul său aglomerat de lucrări din Baia Mare, prin care au trecut majoritatea spiritelor luminate ale României durabile, de la Nichita Stănescu, Constantin Noica, Mihail Şora, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Pituț, Angela Marinescu, Laurențiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, să zicem, până la tinerii scriitori pe atunci Ion Mureşan, Ioan Moldovan, Radu Săplăcan, ca să nu-i punem la socoteală pe maramureşenii de viitor, Ion Iuga, Ion Bogdan, Mihai Cupcea, Gheorghe Pârja, Ion Burnar, până la pitorescul, uluitorul poet al locului, Vasalică de la Gară, a ținut loc de academie de artă, de agora grecească şi de şură țărănească de lemn, cu hore, gioc şi strigătură, deschisă zi şi noapte celui ce avea de sporit cu un cuvânt, un cântec, o idee, corola de minuni a lumii.
Mihai Olos a fost apreciat încă din tinerețe de rafinatul critic de artă Petru Comarnescu, sub girul căruia s-a lansat în țară şi în lume, având curajul să dezvolte pe linia lui Brâncuşi şi să ducă la mari expoziții de artă modernă din Osaka, Roma, dar şi în Germania sau Olanda, proiectul Oraşului Universal, Olos-Polisul germinat de geniul tutelar al formelor constructorilor în lemn din Maramureşul arhaic. Artist vizionar, cu performanțe şi happeninguri uluitoare în plin comunism, neînțelese la adevărata lor dimensiune şi semnificație globală, Mihai Olos este un artist care s-a născut într-un timp istoric nefericit, ca o haină prea scurtă şi strâmtă pentru spiritul său exploziv, în căutare cotinuă de autenticitate vie şi viață sporitoare în creativitate fără odihnă. Timpul istoric al creației lui Mihai Olos abia acum e în zori, odată cu libertatea senină şi înțelepciunea anilor, care au decantat lingoul de aur de precaritatea sterilă. Contemporaneitatea profetică a vieții şi operei lui Mihai Olos, ajuns şi el ca om al lumii trecătoare la vîrsta de 70 de ani, abia de aici înainte îşi începe tinerețea fără bătrânețe şi viața fără moarte. (Z.I.)