POEME

meseria mea e să dau replici bune

Dar asta nu-i decât o introducere la cât
vroiam să-ți spun că eşti de frumoasă

Sper că ți-am captat atenția, pentru că
vreau să continui. Simt că te simți că eşti foarte frumoasă
Simt şi că îți place să ți se împletească frumusețea în vorbe dulci
dar eu
o să-ți împletesc nişte versuri care vor suna absolut

între pereții tăi cranieni
când o să te să-
rut

Dar cum mi-o ia gura pe dinainte... sau poate
ai tu ceva care mă face să mă destăinui
nu ştiu...

De fapt vreau să te agăț
ştii deja asta

Şi-ți vine să râzi

Începi să te prezinți ca şi când aş avea toate şansele

Păi dacă n-am eu toate şansele cine să le aibă?
Vreun golan fără retorică ce-o să încerce să te poarte
prin universul lui de doi lei?

Eu te pot face să crezi că cerul e un preş
pe care doarme dumnezeu şi tremură
Eu te pot face mai apoi să crezi
că dumnezeu a trecut printr-o întreagă poveste
şi a ajuns Dumnezeu
şi că acum îmi urlă în cască
Nu te lua după el, e nebun.
Eu te pot face

să zâmbeşti
să râzi
să plângi
să mă iubeşti
să mă plângi
să vrei să te sinucizi
să mă urăşti
să mă omori
şi să

nu-ți pară rău o secundă

Numai că mă gândesc

de ce să nu te fac să
urli de plăcere

Fără niciun cuvânt


keep the fake

eram odată sărac
şi vorbeam cu tine la telefon
ascultam jazz şi în camera mea era chicago
pe perete un tablou marca sgb
vizavi o fereastră şi bucureştiul în ploaie

mai dă-l în mă-sa

eram odată sărac
şi
vocea ta avea un timbru fake
dar ascultam jazz în camera mea era chicago
era o.k. practic
când mi-ai spus că o să avem un copil a fulgerat
şi în tabloul de pe perete s-a făcut întuneric
ochii mi-au licărit şi
m-am gândit că trebuie să mă rad în cap
să jefuiesc o bancă

căile de acces înspre succes erau blocate
era 2010 o vară proastă incredibil de proastă
un sfert de românie era inundată piețele erau pline
cu produse de căcat de import preşedintele
forța ca fiecare venit să fie impozitat
până şi ajutorul de şomaj, pensia
pachetul de țigări costa 3 euro
sărăcia nu era doar în buzunarele mele

aşteptam o revoluție
fiecare generație îşi are revoluția ei
aşteptam şi nu mai venea

copilul nostru trebuia să se nască într-o realitate de toată frumusețea
copilul nostru nu trebuia să fie în nicio generație de sacrificiu
copilul nostru trebuia să trăiască o superlife

eram sărac mă lăsasem şi de droguri
trăiam de căcat
dar copilul ăla îmi făcea cu ochiu’ rău

: if I never had a cent I’d be as rich as a poor Rockefeller

bucureştiul era în ploaie sub ochii mei
tramvaiele treceau cu geamurile sparte


fata cu tălpi de cerneală

dac-aş fi fost un tablou
mi-ar fi plăcut să fiu pictat de tine
dac-aş fi fost dragoste mi-ar fi plăcut să mă simți tu
dacă n-aş fi fost eu mi-ar fi plăcut să fiu tu
să-mi simt lipsa o viață întreagă

nu ştiu cum am făcut de-am ajuns în halul ăsta de îndrăgostit de tine
eu, golanul arogant care seduce cu poezie, eu
care, vorba aia ’s: EU, gen

dar dacă ți-a ieşit, ce să zic, bravo ție!

Eşti fata cu tălpi de cerneală şi te plimbi desculță pe foaia mea
şi paşii tăi sunt muzică
de parc-ai trece prin inima mea

te am în sânge
când nu sunt cu tine mă simt gol
şi cred că simțim aceleaşi chestii
când o ardem în filmul nostru
din demisolul tău de pe polonă
unde dragostea ne urcă pe pereți

spun dragoste şi te văd pe tine dragoste
prietenii mei zic că eşti bagaboantă, dar eu
spun dragoste şi te simt pe tine dragoste
şi te iubesc numai pentru că sunt deştept