Poezie
Liviu Capsa
POEZII
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2011
Vizita bătrânului profesor
nu nu e o închipuire
eşti chiar la Paris bătrâne profesor de franceză
din Găieştiul francofon din tată în fiu
visului tău i-au dat în sfârşit ochii
precum cățeilor ce ies amețiți
din bezna laptelui matern
înainte de-a pocni pe maidanele sterpe
eşti chiar la Paris
unde cetățeanul naturalist Zola
râcâia mucegaiul de pe istoria
familiei Rougon-Macquart
pe care tu ai lustruit-o an de an
în clasa cu muşcate prăfuite-n ferestră
eşti la Paris
chiar dacă porumbelul ce țopăie-n Porte de Vanves
nu-i albatrosul lui Baudelaire
pentru care ai risipit grăunțele cuvintelor
în vreo zece poeme de adolescent visător
acum c-ai ajuns şi la Notre-Dame
fii atent să nu te răpească
duhul cel rău al garguilor
tocmai când ghidul va clopoți adunarea
în clasa autocarului călător
Un dud la Paris
într-o curte din rue de Grenelle
închisă cu-n gard de fier forjat
un dud îşi consumă exilul
boabele negre
pătează un gazon perfect
dar nimeni nu le culege
nu le înghit nici rațele
nu le molfăie nici porcii
ele cad totuşi
c-o generozitate perfect inutilă
în iarba în care nicio furnică
nu şi-a rătăcit cărarea de ani
tuşul lor se evaporă-n aer
se ridică la cerul boltit peste curte
tot mai jos
tot mai vinețiu
Ora mesei
e ora mesei
şi-n marile restaurante pariziene
steluțele Michelin strălucesc
pe cerul preparatelor Haute Cuisine
spre gloria eternă a bucătarului şef
în luxoasele saloane
în care neamul Ludovicilor a fost ridicat
la rangul de artişti tâmplari ai nației
la Cuisine Bourgeoise îşi etalează deliciile
e ora mesei
şi ambasadorii bucătăriilor regionale
şi-au prezentat meniurile de acreditare
din Provence a venit solarul bouillabaisse
iată-l şi pe sprințarul coq-au-vin burgund
în semn de solidaritate egalitate şi fraternitate
cu arta gastronomiei
până şi generalul Chateaubriand
se bălăceşte-n sosul béarnaise
au fost convocați bobocul de rață
fazanii sângeretele cocoşul agilul iepure
gâsca porumbelul sălbatic blândul miel
roşcovanul crevete crocantul homar
timida scoică somonul plimbat prin arome de fum
pentru domnii cei fini
şi rafinatele doamne
doar mici bucăți din hoardele de mai sus
rinichi de vițel grațioase momițe
ficat creier costițe măduvă limbă
şi tulburătoarele coapse de broască
e ora mesei
mulțimile rătăcesc prin mlaştinile fast-food-urilor
doar câțiva solitari
cheamă porumbeii prin parcuri
şi-n guşile lor strălucitoare
bob cu bob se adună
firimiturile zeilor
Secvențe (6)
lumina începe să scadă
entuziasmul se retrage în case
abandonându-şi mâlul călduț
precum apele clocite supte de pământ
zarzavagiul din rue Naples
îşi strânge marfa veştejită
pe care nici o apă vie din lume
n-o va mai readuce la viață
şi băcănia din rue Daboukir
luminată de candelabrele mieilor
cu ceara sângelui picurând pe podele
şi-a tras obloanele sale albastre
pe care un puşti cinefil şi ştrengar
a scris fine cu semnul mirării
în coadă
din loteria cu plante carnivore-n vitrină
un bătrân iese tuşind
împătureşte cu grijă un bilet
şi-l strecoară-n buzunarul jachetei
ca pe un certificat de garanție a vieții
răbdarea sa înțepenită-ntre cârje
va aştepta încrezătoare une merveille
Cămila
la doi ani a căzut în cap
de pe prispă
în timp ce frații ei mai mari
se jucau de-a v-ați ascunselea
că doar nu erau nebuni
să stea toată ziua cu ochii beliți
la boțul de aur
de atunci n-a mai crescut
decât în lățime
iar cu anii cocoaşa s-a ridicat
până la înalțimea capului
drept pentru care
au botezat-o cu tandrețe Cămila
tot de atunci
zece ani n-a mai ieşit niciodată
din rudăria străzii Digului din Oltenița
cea în care Argeşul se varsă
când vor muşchii lui de gunoaie
până când într-o zi
au dus-o deodată la Paris
să-şi valorifice şi ea beteşugul
cu care s-a milostivit s-o-nzestreze
Domnul drăguțul
nu nu e o închipuire
eşti chiar la Paris bătrâne profesor de franceză
din Găieştiul francofon din tată în fiu
visului tău i-au dat în sfârşit ochii
precum cățeilor ce ies amețiți
din bezna laptelui matern
înainte de-a pocni pe maidanele sterpe
eşti chiar la Paris
unde cetățeanul naturalist Zola
râcâia mucegaiul de pe istoria
familiei Rougon-Macquart
pe care tu ai lustruit-o an de an
în clasa cu muşcate prăfuite-n ferestră
eşti la Paris
chiar dacă porumbelul ce țopăie-n Porte de Vanves
nu-i albatrosul lui Baudelaire
pentru care ai risipit grăunțele cuvintelor
în vreo zece poeme de adolescent visător
acum c-ai ajuns şi la Notre-Dame
fii atent să nu te răpească
duhul cel rău al garguilor
tocmai când ghidul va clopoți adunarea
în clasa autocarului călător
Un dud la Paris
într-o curte din rue de Grenelle
închisă cu-n gard de fier forjat
un dud îşi consumă exilul
boabele negre
pătează un gazon perfect
dar nimeni nu le culege
nu le înghit nici rațele
nu le molfăie nici porcii
ele cad totuşi
c-o generozitate perfect inutilă
în iarba în care nicio furnică
nu şi-a rătăcit cărarea de ani
tuşul lor se evaporă-n aer
se ridică la cerul boltit peste curte
tot mai jos
tot mai vinețiu
Ora mesei
e ora mesei
şi-n marile restaurante pariziene
steluțele Michelin strălucesc
pe cerul preparatelor Haute Cuisine
spre gloria eternă a bucătarului şef
în luxoasele saloane
în care neamul Ludovicilor a fost ridicat
la rangul de artişti tâmplari ai nației
la Cuisine Bourgeoise îşi etalează deliciile
e ora mesei
şi ambasadorii bucătăriilor regionale
şi-au prezentat meniurile de acreditare
din Provence a venit solarul bouillabaisse
iată-l şi pe sprințarul coq-au-vin burgund
în semn de solidaritate egalitate şi fraternitate
cu arta gastronomiei
până şi generalul Chateaubriand
se bălăceşte-n sosul béarnaise
au fost convocați bobocul de rață
fazanii sângeretele cocoşul agilul iepure
gâsca porumbelul sălbatic blândul miel
roşcovanul crevete crocantul homar
timida scoică somonul plimbat prin arome de fum
pentru domnii cei fini
şi rafinatele doamne
doar mici bucăți din hoardele de mai sus
rinichi de vițel grațioase momițe
ficat creier costițe măduvă limbă
şi tulburătoarele coapse de broască
e ora mesei
mulțimile rătăcesc prin mlaştinile fast-food-urilor
doar câțiva solitari
cheamă porumbeii prin parcuri
şi-n guşile lor strălucitoare
bob cu bob se adună
firimiturile zeilor
Secvențe (6)
lumina începe să scadă
entuziasmul se retrage în case
abandonându-şi mâlul călduț
precum apele clocite supte de pământ
zarzavagiul din rue Naples
îşi strânge marfa veştejită
pe care nici o apă vie din lume
n-o va mai readuce la viață
şi băcănia din rue Daboukir
luminată de candelabrele mieilor
cu ceara sângelui picurând pe podele
şi-a tras obloanele sale albastre
pe care un puşti cinefil şi ştrengar
a scris fine cu semnul mirării
în coadă
din loteria cu plante carnivore-n vitrină
un bătrân iese tuşind
împătureşte cu grijă un bilet
şi-l strecoară-n buzunarul jachetei
ca pe un certificat de garanție a vieții
răbdarea sa înțepenită-ntre cârje
va aştepta încrezătoare une merveille
Cămila
la doi ani a căzut în cap
de pe prispă
în timp ce frații ei mai mari
se jucau de-a v-ați ascunselea
că doar nu erau nebuni
să stea toată ziua cu ochii beliți
la boțul de aur
de atunci n-a mai crescut
decât în lățime
iar cu anii cocoaşa s-a ridicat
până la înalțimea capului
drept pentru care
au botezat-o cu tandrețe Cămila
tot de atunci
zece ani n-a mai ieşit niciodată
din rudăria străzii Digului din Oltenița
cea în care Argeşul se varsă
când vor muşchii lui de gunoaie
până când într-o zi
au dus-o deodată la Paris
să-şi valorifice şi ea beteşugul
cu care s-a milostivit s-o-nzestreze
Domnul drăguțul