Solomon Marcus 90
Paul Diaconescu

CONFESIUNEA UNUI "PIERDE-?ARĂ"

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

 Desțărat de mai multe decenii, chiria? în două limbi străine, l-am „întâlnit” pe domnul Profesor Solomon Marcus foarte târziu, abia atunci când am primit din țară, trimis de un vechi prieten, volumul Invenție ?i Descoperire. Am aflat astfel că „mă apropie” de Domnia-sa câteva trăsături esențiale ?i, în primul rând, un profund sentiment de respect ?i dragoste față de limba „ce-o vorbim”.
Mă explic, pornind de la eseul Creierul uman: multe ipoteze, puține clarificări, semnat de domnul Profesor în România literară, numărul 33/8 august 2014. În acest eseu era citat un nume – John Searle – care-mi spunea, parcă, ceva, îl mai întâlnisem, parcă, undeva. L-am pus sub lupa calculatorului ?i am descoperit o însemnare din 2010 : „Dosar Michel Foucault în philosophie MAGAZINE, diverse mărturii. Doar una singură din partea unui savant american, John Searle, dar cea mai spontană ?i mai sinceră: — Michel, de ce scrii a?a de prost? – Dacă a? fi la fel de clar ca tine, la Paris n-a? fi luat în serios. Lumea ar zice că ceea ce scriu e copilăresc ?i naiv. (...) În Franța un text trebuie să conțină cel puțin 10% obscurități. Americanul se referă apoi la o discuție cu Pierre Bourdieu, care afirmă că, în realitate, e nevoie de 20% obscuritate în text... Foucault îl critică, la rândul său, pe Derrida pentru acela?i viciu, încă ?i mai mare: ...„e imposibil să-l înțelegi (...) ?i dacă te pune naiba să-l critici, va riposta: «M-ați înțeles gre?it, sunteți un idiot.» (asta-i latura lui teroristă).”
Am relatat această, să-i zicem, anecdotă, pentru a pune în lumină una din marile calități ale Profesorului Solomon Marcus : lipsa celei mai palide umbre de snobism, firescul, claritatea, limpezimea de cristal a textelor D-sale. Fie că e vorba de eseuri publicate în reviste, fie că ne referim la cărți, ele dezvăluie nevoia viscerală a autorului de a fi, de a se face înțeles! (Chiar ?i de nepricepuții în ale ?tiințelor, precum subsemnatul.) Dar, în eseurile D-sale claritatea merge mână-n mână cu logica ?i concizia, alte două calități proprii pedagogului care, făcându-se înțeles, dore?te totodată să educe. Evocând conferința lui Dan Barbilian din 1955, dedicată comemorării unui secol de la moartea lui K. F. Gauss, domnul Profesor citează ideea marelui matematician german: „maximum de gând în minimum de cuprindere”. E o provocare căreia domnul Profesor îi răspunde cu brio, o provocare sugerată tuturor celor ce gândesc ?i scriu.
A? mai adăuga faptul că acest stil, de o aristocratică simplitate ?i concizie, e pus în slujba unei erudiții rar întâlnite în zilele noastre, nu numai în România. Amplele cuno?tințe ale D-sale, din cele mai diverse domenii, ne duc cu gândul la Rena?tere ?i la faimoasa, ambițioasa declarație a unui Pico della Mirandola.
Ultimul său eseu: Umorul, dincolo de divertisment, (România literară, nr. 9-10, 2015) l-am citit ca pe o invitație: „Deschide-ți bine ochii ?i vei vedea că umorul se află în tot ce te înconjoară: aici, dar ?i în întreaga Lume, acum, dar ?i în trecut, ?i nu în ultimul rând, în tine însuți”! Cu alte cuvinte, o invitație la curiozitatea față de tot ?i toate, la o profundă ?i rafinată percepție a lumii, la noi descoperiri ?i noi înțelesuri. La Înțelepciune.
A? fi încheiat aici, dacă... Dacă n-a? fi descoperit articolul apărut „online” la 20 martie : „Ace?ti adolescenți care strigă, dar nimeni nu stă să-i asculte”, cu peste 22.000 „vizualizări” ?i 74 de comentarii în numai 48 de ore... Un record! ?i încă o dovadă a puterii de muncă, a vitalității, a implicării domnului Profesor în prezentul ?i viitorul ob?tii. 
Stimate domnule Profesor Solomon Marcus, pentru cel ce iscăle?te aceste rânduri ?i, desigur, pentru mulți alții, sunteți întruchiparea convingătoare ?i optimistă a vechiului, universalului mit, mult râvnit, rar împlinit: mitul tinereții fără bătrânețe!