Poezie
Simona Dumitrache

***

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

***
dintr-un urlet
se fac adăposturi
în poezie şi-n viață
 
cu speranța
ascunsă 
se fac adăposturi
pline de subînțelesuri
 
 
***
în trup
intră deodată
copilăria desprinsă
dintr-un tablou uitat
 
o umbră
o încercare abisală
vegheată de un mic zâmbet
 
 
***
carnea crudă
se unge cu mir
la jumătatea zilei
 
cu lăcomie
mătură bunele intenții
în paradisul
conservat prin suplicii
 
 
 
***
există dar o compasiune
în spațiul fertil
din interior
 
aşternut prin supunerea
unui suflet   
 
 
***
insomnia timpului
păşeşte pe meleaguri natale
în oraşul minunilor
într-o vreme bacoviană
cu teamă de bătrânețe
 
 
***
din abundența fecundă
iese la suprafață
o bestie
 
în deşertul 
durerilor legănate
 
creație
surdă oarbă
atârnată
la gâtul lui Dumnezeu
pe o punte
 
 
***
şi lacrimile
au gustul
unui albuş de ou
 
presărat în destine
de un mister utopic
 
 
***
el muşcă
din rădăcinile trecutului
dezlănțuit
al societății de azi
plânge într-o cameră părăsită
 
iar în memorie
recită cuminte
poeme
 
 
***
sub fiecare sprânceană
se simte câte o genă de singurătate
prin orice atingere
se înoată fulgerător
din fiecare strop de lacrimă
se desprind replici zguduitoare
 
pentru fiecare cuget
noi toți
avem de dat explicații
 
 
***
de la o vreme
modelez guri
ale lumilor 
formate pe limbă
 
din fructe
din aventuri
onorate la telefon
din clipe
abia ieşite
de pe băncile şcolii
 
 
***
suspin după rădăcinile vişinilor
străini în palmele tale
ca după o bucurie
ce întârzie să apară
 
o nefericire ştiută
roasă de grija
zilei de mâine
 
 
***
sămânța prezentului
în membrana somnului dulce
de dimineață
 
se spală pe dinți
cu-o poftă nebună de a scrie
amorul
 
 
***
în agonie
se aduc buchete de trandafiri
lacrimilor metodic
şi ofrande sentimentelor