poemul invitat
EUGEN BUNARU

***

Articol publicat în ediția 6 / 2017

Se filmează jur împrejur. Cu camera ascunsă.

Cu încetinitorul. Da, aici e toată miza, toată chichița:

pe efectele de contrast, pe stoarcerea lor cu savoare perversă

din orice detaliu. Pe ieşirea imprevizibilă (zice-se) din decor,

din suprafața jocului aceeași, plată, normală, monotonă.

Aşa cum o femeie bogată în nuri, într-un salon somptuos,

în plină serată aristocratică, îşi azvârle încet-încet, cu unduiri

lascive, de sirenă, în stânga şi în dreapta, şi rochia, şi sutienul,

şi chiloţeii roz bombon, şi, goală-puşcă, se dedă, expertă,

sub ochii căscaţi la maximum, sub gâfâielile asistenţei,

la tot soiul de curvişaguri, care de care mai fantaste,

care de care mai bogate în răsuciri de fese şi viclenii, ţuguiate,

de ţâţe alunecătoare şi gata-gata să te-ncolăcească şerpeşte,

să-ţi astupe gura flămândă cu ele şi apoi să te îngroape, să te sugă,

de-a dreptul, în pântecul ei pulsatil printr-o mică şi roză

prăpastie carnivoră.

Şi vinul ăsta negru-dulceag sporovăiește, nu mai tace din gură.