Cu părerea de rău că trebuie să folosesc acest cuvânt puțin plăcut, care va încerca să enumere o serie de situații, întâmplări, credințe, reașezări, încălcări ale unor legi și reguli până acum acceptate, o voi face, uneori sub formă de întrebări, alteori nu tocmai: N-aș fi crezut că o revoluție, totuși, politică, va „elibera” literatura … Continuă să citești Incredibilități
Poetul, o ființă dispusă a-și lua asupra sa poverile necunoscute ale unui Celălalt receptiv la creația sa. * A te deplora nu înseamnă a fi de acord cu tine însuți în variantă critică? * Să nu uităm, răul e vindicativ oriunde s-ar afla. * „Nu există nimic mai minunat decât să vorbești grav cu un … Continuă să citești GHEORGHE GRIGURCU, „DIN TIMPURI IMEMORIALE”
„Câte o bună definiție devine o explicație a lumii, sau un holomer al culturii.” – Constantin Noica Atunci când, foarte demult, am citit în Jurnalul filosofic al lui Noica „Dublează-ți dorințele – nu ți le stinge – și vei fi fericit” mi s-a părut că am dat peste un aforism. Și mi s-a părut un aforism … Continuă să citești Aforismul ca holomer filosofic
Încerc în paginile de mai jos să urmăresc contextul și mecanismele prin care se configurează ceva nou la nivelul habitusului (P. Bourdieu) civilizațional, anume noi forme de familiaritate, legate în principal de tehnologiile comunicării. Acestea, urmărite în plan sociologic și totodată psihologic, întrucât este vorba de mutații semnificative în ambele direcții. Conceptul familiarității, centrat pe … Continuă să citești FAMILIARITATEA GLOBALĂ – CINE SUNT EU, CU CINE MĂ IDENTIFIC, CU CINE MĂ ASOCIEZ
Despre Aureliu Manea nu poţi vorbi, nu poţi scrie fără a pierde ceva emblematic din conturul unicităţii sale. A încerca desluşirea poate umbri esenţa poetică a personalităţii maestrului vizionar. Profet al artei teatrului, regizor-poem, stelar şi ritualic, călăuză în ceaţa necunoscutului existenţial, incandescent şi subtil, Aureliu Manea a fost miezul fierbinte, hipnotic al vocaţiei destinale … Continuă să citești AMINTINDU-MI-L PE AURELIU MANEA
Poezia începe acolo unde divinitatea nu se mai aude. „În Sfintele Scripturi găsim de multe ori sintagma Și a zis Dumnezeu. Când divinitatea se oprește din spus, începe poezia” scrie Erri de Luca, parcimonios în dezvăluiri despre propria creație („În caietele în care scriu, majoritatea rândurilor sunt duse până la capăt și sunt în proză, … Continuă să citești Poezie și transcendență la Erri de Luca
Dacă figura mamei în literatură a rămas relativ stabilă de-a lungul timpului, cele mai multe opere înscriindu-se în același profil emoțional, poziția tatălui a cunoscut răsturnări și reconfigurări semnificative. În Teogonia lui Hesiod, confruntarea și molestarea tatălui nu e doar un episod dramatic, ci o linie de forță în facerea lumii: Cronos îl detronează și … Continuă să citești Degradarea figurii tatălui în ficțiunea modernă
Soarele se revărsa din plin peste curtea din spatele clădirii. N-ai fi zis că e o zi de sfârșit de noiembrie, atât de blând și cald era aerul. Doar copacul acela înalt, cu frunzișul auriu, aplecat până la pământ, îți spunea că e toamnă. Închiși în saloanele învechite și mohorâte ale unui fost conac boieresc, … Continuă să citești SONIA ELVIREANU, „DINCOLO DE PRAG”
Într-o epocă dominată de viteză, performanță și reacție imediată, sensibilitatea a ajuns să fie privită cu suspiciune, ca o vulnerabilitate indezirabilă. Ea pare să contrazică idealul contemporan al eficienței: omul care nu ezită, nu se îndoiește, nu se oprește prea mult asupra lucrurilor. Sensibilitatea este asociată cu fragilitatea, cu nesiguranța excesivă, cu o presupusă incapacitate … Continuă să citești SENSIBILITATEA CA DAR – O ANATOMIE A PROFUNZIMII
DULCEA SPAIMĂ A LUCRURILOR în camera din splaiul unirii unde a tăcut canarul am pus o linguriță de miere pe clanță ca să învețe ușa cum e să treacă în neființă mama zicea că trebuie să închid ochii când moare un lucru altfel se întoarce și mă trage de păr noaptea dar cine s-o asculte? … Continuă să citești Poeme de NONI-EMIL IORDACHE
DIMINEAȚĂ CU TASTE LIPSĂ Am visat că îngerul meu păzitor era chelner într-o bodegă de lângă Piața centrală din Cluj, semăna cu Ioan-Pavel Azap îmbrăcat în cămașă albă, dar pătată cu borș și păcate mici – alea care nu ajung în spovedanie, că-s prea de zi cu zi. Avea grijă să nu uite comanda nimănui, … Continuă să citești Poeme de EUGEN BARZ
Era omul cel mai sănătos pe care îl cunoșteam: 28 de ani, înalt, bine legat, vesel și plin de umor. Pășea în viață cu alegeri deschise, străduindu-se să iasă dintr-o adolescență prelungită. Avea un grup de prieteni pe care știa că se poate sprijini oricând, dar ajunsese într-un punct în care simțea presiunea unei hotărâri … Continuă să citești ÎNTÂLNIRI CU NEPREVĂZUTUL
Era greu de crezut că o povestire absolut nepereche, vorba ceea, precum „Metamorfoza” de Kafka poate fi tradusă în limbaj teatral. Îți poți imagina un povestitor, apoi cine știe ce moduri de a sugera transformarea umilului comisionar Gregor Samsa într-un gândac imens și respingător. Regizorul Yuri Kordonsky reușește, nu performanța, căci acest cuvânt ar coborî … Continuă să citești „METAMORFOZA” DUPĂ FRANZ KAFKA, LA TEATRUL EXCELSIOR
(arta de a supraviețui fără mască) Anul cel Nou a început de ceva vreme, asta e clar. Planurile și proiecțiile în viitor încep să fie puse în mișcare de un motor nevăzut. Optimismul primelor ore ale anului încă persistă. Zilele înaintează, calme și cu pași siguri, făcând loc și dezordinii „creative” ce pare a fi … Continuă să citești LIBERTATEA CA FORMĂ DE SCLAVIE
Mai multe evenimente petrecute la sfârșitul anului trecut, determinate de dezvăluirile dintr-o anchetă jurnalistică privind justiția din România, precum unele aproape neverosimile reacții ulterioare de sprijin pentru cei care au pus actul de justiție într-o situație cel puțin jenată, mi-au readus în minte o proiectată (și mereu amânată) însemnare pe care doream să o scriu … Continuă să citești Moluște
Debutul colectiv: volumul Cinci, împreună cu Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Mariana Marin și Bogdan Ghiu; membru al Cenaclului de Luni, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Alexandru Mușina, Ion Mureșan, Ion Stratan, Magda Cârneci, Mariana Marin, Matei Vișniec, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu; membru al Școlii de la Brașov (împreună cu Gheorghe Crăciun, Alexandru … Continuă să citești Carpe diem cu Romulus Bucur
„Iar realul e, firește, ceea ce nu se vede”; „Toți trăim în închisoarea creierului nostru” Jurnalul lui Mircea Cărtărescu începe cu autorul recitind, spre corectură, precedentul volum al jurnalului, dat la tipar. Ba mai apare pe parcurs și un al treilea, jurnalul secret, în care se consemnează lucrurile ascunse în zecile de caiete, semicentenare deja, … Continuă să citești Pielea scripturală
A rămas aproape necunoscută poezia lui Valeriu Ciobanu (1917-1966), născut în Moldova de peste Prut, fiu al istoricului literar Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române. Este autorul primei monografii dedicate Hortensiei Papadat-Bengescu, tipărită în 1965, după ce îşi publicase în 1946 teza de doctorat susţinută la Universitatea din Bucureşti, în 1946, Poporanismul, geneză, evoluţie, ideologie. … Continuă să citești UN POET DE RECUPERAT: VALERIU CIOBANU
Capitala țării ocupată de trupele unei puteri străine. Pare un scenariu horror de fantezie bolnavă pe care românii l-au trăit în timpul primului război mondial, când Bucureștiul a fost administrat de feldmareșalul Mackensen. Cu recunoscuta sa calitate de a observa și analiza situațiile care ies din comun, mereu surprinzătorul Stelian Tănase a intuit foarte bine … Continuă să citești CARTEA UMILINȚEI SUPREME
„Poporul sărbătorește/ Cu mare entuziasm/ Pe treizeci mai/ Sărbătoarea Țapului.” („Țapul a fost ucis”, merengue dominican) „Am scris Sărbătoarea Țapului gândindu-mă, în principal, la Trujillo, dar și la toate dictaturile, care au multe în comun. Există un numitor comun în sistemele totalitare, astfel că am profitat și de experiența regimului lui Odría, pe care eu … Continuă să citești Dictaturi și dictatori…
Hanna Bota semnează cărți de poezie, de proză sau studii de antropologie culturală, destul de bine receptate atât de cititori, cât și de critica literară. Proaspăt lansat la Târgul de carte Gaudeamus, noul ei volum Mina – noi, toate ne oferă paradigma unei feminități cameleonice, atașante și neliniștite, dintr-o existență, pe cât de normală, de … Continuă să citești Feminitatea Minei, între candoare și pradă
ARMAGNAC știm ce e. Stil, noblețe, aromă de distincție și eleganță, rafinament melanjat într-un gust catifelat și umoral, adică ardent și impetuos, energic și aprig, efectiv afectiv și înflăcărat, dar ponderat de aburul blând și delicat al unei insinuări doar aluzive, apoi, un fel de glamour hormonautic, dacă nu chiar petulanță, adică o combustie a … Continuă să citești LA MUZEU. DE LA ARMAN LA ARMAGNAC
Mihai Mincan a ajuns la film după ce a studiat filosofie, în România și în Franța, și a lucrat mai bine de un deceniu ca jurnalist. În cinematografie, a semnat mai întâi scenariul scurtmetrajului Palmele (2008), realizat de George Chiper-Lillemark, director de imagine cu care avea să colaboreze ulterior din postura de regizor. Apoi, a … Continuă să citești Traumă și tranziție la Mihai Mincan
DOCTORUL nu poate vindeca ideologii Fidel autorului său preferat, Robert Icke, Andrei Șerban regizează la Nottara piesa intitulată Doctorul. Originalul după care dramaturgul construiește un model al societății americane din zilele noastre, este piesa dramaturgului austriac Arthur Schnitzler (1862-1931), Profesorul Bernhardi. Problemei antisemitismului, manifestă în Imperiul Austro-Ungar despre care scria Schnitzler, i se adaugă atâtea … Continuă să citești CEEA CE RĂMÂNE