Revista Familia – despre care mi se pare aproape inutil să adaug: cea în care a debutat Eminescu, cea din care i se trage numele, căci, știți, îl chema Eminovici – a devenit un fel de buletin al bibliotecii din Oradea, orașul unde apărea și până acum (Menționez pentru cei care au uitat: când Iosif … Continuă să citești ȘI TOTUȘI REVISTELE…
(15 februarie 1931 – 21 martie 2009) SEMNALMENTE Sunt de statură potrivită port barbă și am o concepție de viață perfect asamblată ceea ce înseamnă că îmi plac gogoșarii în oțet și mai cu seamă îmi place să vă pun sub nas adevăruri pline cu praf de strănutat (din volumul Copleșit de glorie, 1980) … Continuă să citești PETRE STOICA 90
Pe Pământ tot ceea ce există are nevoie din când în când să plângă Nichita Stănescu „Nici o audienţă. Nici un ecou. Ca la moartea cuiva.” , scria Virginia Woolf în jurnalul ei la începutul celui de al doilea război mondial. Lucra la Între acte, în care audienţa – „bucăţele, frânturi şi fragmente precum noi … Continuă să citești Jocul scenic și publicul său
Personificarea toposului la Eminescu. Poetul e adânc pătruns de ființa locului. După ce se oprește din pribegie, devine statornic și personifică toposul. Percepția acestei lumi e totalitară. Fragmentarea, dacă are loc, e pentru a particulariza. Mișcarea este înțeleasă ca metamorfoză. Fecunditatea fiecărui punct din spațiu dă senzația unei germinații fastuoase. Totodată, această deplasare în spațiu … Continuă să citești EMINESCU. Adevăr şi cunoaştere poetică
Schiță după trei decenii (II) Piaţa editorială, publicul şi tirajele, genurile „de consum”, noutăţile postcomuniste, premiile literare, prăbuşirile (după 2007-2008 şi după martie 2020) Înainte de 1989, piaţa de carte a fost controlată strict de regimul comunist, ca întreaga economie (cu excepţia celei de gospodărie familială din mediul rural şi – fireşte – a celei … Continuă să citești Postcomunismul literar românesc. Poezia și proza
Lui Mihai Şora Ce-au văzut ochii lui Șora din geamul mansardei lui, acolo, în Oraşul luminilor? Ce văzuseră și ochii adânci ai lui Ms. Charles Péguy, și ai lui Jacques Maritain. Astrele reci, un păienjeniș. Stele, rețele, la Saint Louis, Și la Catedrala Saint Denis. Poate pe copiii jucându-se în Jardin du Luxembourg, și unde … Continuă să citești Ochii mari
Interviu cu Libuše Valentová Doamna Libuše Valentová a fost studentă la Facultatea de Filozofie a Universității Caroline din Praga, la specializarea franceză – română (1963–1968). Studii postuniversitare în domeniul literaturii române (1976–1980) și în domeniul istoriei literaturii române (1982). În 1984 a obținut titlul de candidat (doctor) în științe cu teza Románová tvorba George Călinesca … Continuă să citești „DEMOCRAȚIA SE ÎNVAȚĂ GREU”
Scopul celor „șapte ani de-acasă” este nu doar trecerea către copil a „bunei educații”, văzută în termeni de însușire a celor care să-i asigure copilului binele de sine, ci, mai ales, a celor care să-i asigure binele împreună cu ceilalți. Domesticirea sălbăticiei naturale țintește către traiul în comun, către viața în societate, către acomodarea cu … Continuă să citești CUM SE EDIFICĂ OMUL NOU, HOMO CIBERNETICUS
Mircea Eliade (Bucureşti 1907 – 1986 Chicago) publicase deja Isabel şi apele diavolulului, Maitreyi (roman ce-i aducea celebritatea la doar 26 de ani), Domnişoara Christina. În 1938 este arestat şi întemniţat la Siguranţa Generală. Va fi transferat în lagărul de la Miercurea Ciuc pentru că refuzase să semneze declaraţia de desolidarizare de legionarism. Este pus … Continuă să citești MIRCEA ELIADE: “NOAPTEA DE SÂNZIENE” SAU EXORCIZAREA EXILULUI
Leonid Dimov (11.11.1926-5.12.1987) a fost „trimis” chiar şi în anonimat, într-atât de largă sau „generoasă” a fost raportarea sa la producţia şi modelarea poetică. „Structura poeziei lui Leonid Dimov este de tip folcloric…”, scrie Mircea Iorgulescu (Poezia miraculosului, prefaţă la Leonid Dimov, Cele mai frumoase poezii, Bucureşti, Albatros, 1980), cu referire la întreaga operă poetică. … Continuă să citești În decorul poetic al lui Leonid Dimov