poemul invitat
Robert Șerban

Cum lucrează lemnul

Articol publicat în ediția 9 / 2017

lemnul mesei
al scaunelor
al casei
lemnul creionului de tâmplărie
trosnesc în soare

stau ațipit pe iarbă
și le aud clar
ca pe niște instrumente ce funcționează cu lumină

cel mai vârtos pocnește acoperișul
de parcă s-ar pregăti să decoleze

deși mi-e puțin teamă
nu vreau să deschid ochii

lemnul creionului
cu care bunicul punea semne
și scria necroloage
icnește scurt
iarăși și iarăși
ca și cum ar avea în el mai multe suflete
ce se duc
unul după altul

zâmbesc adormit pe jumătate
când stejarul din masa rotundă
cu șapte picioare
pârâie lung

precum bătrânii duminica-n biserica din care
de rușine
ar ieși repede
dar în care rămân mai departe
speriați de judecata de apoi
dar mai ales
de preotul cel tânăr
ce a schimbat vechea cruce de lemn
cu una dintr-un metal greu
și cam scump