poemul invitat
MARIAN DRĂGHICI

POEM DIN ZILELE CANICULEI ATROCE

Articol publicat în ediția 10 / 2017

undeva la marginea cărării

marea spânzurată-n corcoduş

să mănânce corcoduşe –

 

avea atâta nevoie de hrana asta

marea acum în zilele

caniculei atroce!

 

şi cum stam sub corcoduş

şi mâncam corcoduşe şi eu

mai mult de milă

că nu le mănâncă nimeni

 

deodată m-am trezit singur pe mare

absolut singur, ei da!

marea era plină de peşti, de vapoare

însă nu exista.

 

ce faci tu aici singur pe mare,

mi-a zis cineva,

o voce din mine care nu era a mea,

ce faci tu absolut singur pe mare?

 

mă uit la peşti, la vapoare,

mănânc corcoduşe

şi-aştept

să se nască zeiţa mării din mare, grea

cu o floare la piept

cu o floare mică, izbăvitoare

strânsă la piept.

mănânc cocoduşe – şi-aştept.

 

dar marea nu există, cum nu existi nici tu

nici aceşti peşti,

nici aceste vapoare,

ci Totul e un bob de sare rostogolindu-se arzând

peste obraz la fiecare.

 

tocmai de-aceea aştept.

puţin îmi pasă de peşti, de vapoare

puţin îmi pasă chiar şi de mine,

puţin îmi pasă chiar şi de mare:

aştept să se nască zeiţa

să mănânce corcoduşe şi ea,

pur şi simplu aştept.

cât despre floarea mică, izbăvitoare

strânsă la piept

poate să lipsească, aici nimeni n-o vrea.

 

ei nu, zise vocea.

ei da, zise purtătorul de voce, ei da!

 

între „ei, nu” şi „ei, da”

tocmai trecu pe cărare

făcându-mi cu mâna ca oarecare

însăşi zeiţa, viaţa mea viitoa…

 

era să scriu „viaţa mea viitoare”, dar nu scriu.

mă uit la marea spânzurată-n corcoduş

mai mănânc o corcoduşă

şi nu scriu.