eveniment

VIAȚA ROMÂNEASCĂ LA CENTENARUL MARII UNIRI

Articol publicat în ediția 1-2/2019

Cu doisprezece ani mai vârstnică decât România Mare, revista Viața Românească a marcat, marți, 30 octombrie 2018, centenarul unității românilor, cu un simpozion de mare ținută, la care au participat nume grele ale literaturii române postbelice. Sala de Consiliu a Uniunii Scriitorilor i-a cuprins cu greu pe cei veniți să-i vadă și să-i asculte pe Nicolae Manolescu, președintele USR, Mihai Șora, Ana Blandiana, Nicolae Noica, Alexandru Călinescu, Mihai Zamfir, Varujan Vosganian. Aceștia, împreună cu redactorii revistei Viața Românească, Nicolae Prelipceanu (amfitrionul întâlnirii), Mircea Toma, Liviu-Ioan Stoiciu și Tudorel Urian, au readus în actualitate pagini uitate din istoria literaturii române și din istoria propriu-zisă a acestui neam. Printre chipurile foarte familiare din sală au putut fi zăriți Livius Ciocârlie, Luiza Șora, Bogdan Ghiu, Gabriel Chifu, Nicolae Scurtu, Dan Cristea, Mariana Sipoș, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Alexandru Mironov, Ion Cocora, Simona- Grazia Dima, Simona Vasilache, Teodora Stanciu, Dan Stanca, Ioan Groșan, Dinu Grigorescu.

În finalul întâlnirii, revista Viața Românească și Uniunea Scriitorilor din România au premiat trei figuri reprezentative ale culturii române în ultima sută de ani. Laureații au fost:

Mihai Șora

Filosoful, care la 7 noiembrie 2018 a împlinit venerabila vârstă de 102 ani, este unul dintre cei mai prețioși martori ai ultimului secol de istorie românească. Elev în anii 1920 al faimosului liceu „C.D. Loga” din Timișoara, își amintește că l-a zărit pe culoarele școlii pe G. Călinescu, aflat la începuturile carierei sale de profesor. Ulterior, în anii 1930 a studiat filosofia la București, unde profesori i-au fost Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, l-a avut drept asistent pe Mircea Eliade, a plecat în Franța cu o bursă pentru care a primit recomandările lui Constantin Rădulescu-Motru și Dimitrie Gusti, și-a petrecut tinerețea pe malurile Senei alături de Emil Cioran și Eugen Ionescu, a luptat în rezistența franceză, a debutat ca scriitor cu o carte publicată de editura Gallimard, în anul 1947, iar un mare filosof al timpului, Etienne Gilson a scris despre el că „un asemenea filosof se naște o dată la 100 de ani”. După război a revenit în țară și a pus bazele Bibiliotecii pentru toți, pe modelul Livre de poche, un adevărat izvor de cultură accesibil tuturor. Din decembrie 1989 până astăzi, Mihai Șora este un adevărat simbol moral și model de civism, recunoscut ca atare inclusiv de generațiile foarte tinere, situație rară în România de azi.

Ana Blandiana

Una dintre cele mai iubite și respectate scriitoare din România postbelică, în creația căreia estetica a făcut mereu casă bună cu etica. Spre finalul comunismului poemele sale curajoase i-au adus o faimă de disidentă iar în primii ani ai tranziției a devenit o figură emblematică a civismului românesc. Poate mai important chiar decât opera sa literară este miracolul înfăptuit la Sighet, împreună cu soțul său, regretatul Romulus Rusan. Cu o muncă titanică au reușit să transforme odioasa închisoare de la Sighet într-un fabulos Memorial al sistemului penitenciar românesc din anii de început ai comunismului, un templu al ororii, dar și un modest prilej de aducere aminte și compasiune pentru toți cei care au trăit acest coșmar. Celulele au fost transformate în zguduitoare săli de expoziție, nesfârșitele holuri sunt tapetate cu fotografiile tuturor deținuților care au trecut prin oroarea temnițelor comuniste, și te simți fizic strivit sub privirile lor disperate, mustrătoare, resemnat-ironice. Ana Blandiana și Romulus Rusan au pus bazele unei adevărate școli a memoriei cu o valoare inestimabilă la nivelul patrimoniului european și universal. Zeci de mii de copii vizitează anual complexul de la Sighet, iar cei mai prestigioși istorici români și străini, specializați în istoria comunismului, vin cu regularitate să conferențieze acolo.

Nicolae Șt. Noica

Nepotul de frate al filosofului Constantin Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice, a făcut în ultimii ani un act de mare cultură publicând o serie de albume monografice despre ctitoriile care au schimbat fața României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Toată lumea știe despre aportul unor scriitori precum Eminescu, Slavici, Caragiale, Creangă, Titu Maiorescu la modernizarea României, dar puțină lume conștientizează că exact în perioada lor s-au construit Ateneul Român, Palatul CEC, Universitatea, Palatul Patriarhiei, Palatul Poștelor (Muzeul Național de Istorie de astăzi), Podul de la Cernavodă, Palatul Băncii Naționale, atâtea minuni arhitectonice pe care le privim astăzi cu uimire și admirație. Nicolae Șt. Noica nu doar că îi aduce în prim-plan pe toți cei care au făcut posibil acest miracol (de la arhitecți, constructori, bancheri, miniștri, contabili), dar dezvăluie și un mod de lucru în care profesionalismul, buna credință, respectul pentru banul public și, nu în ultimul rând, patriotismul autentic, firesc, fără cuvinte sforăitoare, manifestat prin responsabilitatea pentru lucrul bine făcut, reprezentau chiar starea de normalitate. Cea mai recentă dintre aceste cărți, pentru care i s-a acordat și premiul Vieții Românești cu acest prilej, este cea despre premierul unirii, intitulată I. I. C. Brătianu, inginer și om politic, apărută la editura Vremea. Dar fiecare carte a lui Nicolae Șt. Noica este o lecție de patriotism și de lucru făcut temeinic din care toți cei de azi ar avea câte ceva de învățat.

Toți cei care au participat la simpozionul organizat de revista Viața Românească au plecat cu lumină în suflet și cu sentimentul că nu este totul pierdut în nebunia generalizată a vremii noastre. Mă bucur să cred că ceva din atmosfera de acolo se va transmite și cititorilor noștri prin grupajul următor de intervenții, prezentate în cadrul simpozionului. (TUDOREL URIAN)