poemul invitat
Nicolae Popa

Îngerul oilor

Articol publicat în ediția 8/2019

Oile înseamnă viaţă, ne tot învăţa el,
şi ne chema să le admirăm urmele ascuţite
prin zăpadă. El a învăţat pentru a deveni inginer,
dar tânjea să se facă înger – un înger modest
şi nevăzut precum firul de lână care pluteşte
între soare şi gene…

într-o zi neguroasă aflase cum e să cobori bolnav
într-o râpă şi să te urci apoi sleit de puteri
pe costişă în căutarea unui fir de alior
căruia să-i storci toată puterea
şi să o tragi în piept ca să aibă cine
avea grijă de oi. Căci oile înseamnă viaţă!

oile fătau liniştite când era el alături
încotoşmănat în ciulini. El plutea îngereşte
în aburii fătatului şi la unu, şi la două,
şi la trei, şi la patru din noapte.
şi oaia făta liniştită când era el alături,
ştiind că nu i se poate întâmpla nici un rău
atâta timp cât îngerul oilor e alături.

adevărat, uneori oile dispăreau în zăpadă
în lână, şi-n ceaţă, iar el le lăsa de capul lor acolo,
în zăpadă, în lână şi-n ceaţă cam până
pe după Sf. Gheorghe, apoi lua foarfecele cel mare,
tundea lână, tundea ceaţă în căutarea oii pierdute.
şi numaidecât o găsea şi o scotea la plimbare
goală-goluţă prin verde cald.