medalion
NANOS VALAORITIS

Cheia viselor pe calea ferată

Articol publicat în ediția 11-12/2019

MEDALION NANOS VALAORITIS

Homo naturaliter ferroviarius est

Când trenul frână brusc, uluiți pasagerii văzură că nu oprise în vreo gară. Priviri îngrijorate prinseră a schimba persoanele așezate față în față, toate împovărate de răspunderi și toate pline de iubire. Oare trenul avea să se pună din nou în mișcare? Oare inimile aveau iarăși să vibreze de emoție? Oare explozia avea să aibă loc conform calculelor? Astfel de temeri și altele de același soi le frământau fără încetare sufletele. Iar când trenul pornea, se întrebau care va fi fiind numele mecanicului; când pătrundea într-un tunel, cum oare se chema nevasta lui; când ieșea din tunel, telefonau după medic; când trenul fără să oprească lăsa în urmă o haltă intermediară, doamnele se și repezeau la toaletă; când trenul schimba linia, domnii dădeau fuga să examineze starea locomotivei; când trenul aștepta pe câte o linie secundară trecerea unei alte garnituri, toți pasagerii cochetau cu un chelner chipeș de la vagonul restaurant; când trenul traversa un pod peste un râu, vechi amintiri se deșteptau, iar cerul la apus se colora în roz fără ca soarele să aibă vreun amestec; când trecea printr-un oraș industrial, flăcăul adormea pe un pat de cazarmă, cu rana de la mâna dreaptă bandajată, pe când în jur plângeau camarazi nemângâiați; când străbătea o așezare litorală, și dacă aceasta mai era și stațiune balneară, fetele se aruncau pe dată în apă, gesticulând scandalos, îmbrăcate sumar; iar dacă așezarea, din contră, era un port maritim, bărbați cu joben se adunau pe chei fluturând din batiste, în ochii lor luceau lacrimi, iar în fund zăreai un transatlantic depărtându-se. Dacă traversa altă stațiune, situată aceasta în ținuturi alpine, la ora prânzului se prezentau polițiști și operau arestări; dacă trenul se oprea la frontieră, arestați erau doar feroviarii. Când diferite trenuri traversau un mare oraș, dacă-și sunau sirenele avea să plouă; dacă se auzeau numai locomotivele, o intervenție poate avea să fie de folos unui terț; dacă zgomotul trenului devenea asurzitor, de parcă ar fi trecut chiar prin salonul în care zăcea un bolnav, atunci velierele ieșeau în larg fără echipaje; iar dacă tenul se oprea, în fine, la numai doi milimetri de trupul unei fete adormite făr’ de grijă, atunci velierele, la miezul nopții, aveau să revină nevătămate în port. Dacă trenul avea să întârzie iar pasagerii vor fi nevoiți să aștepte în gară până dincolo de miezul nopții, a doua zi, cu abilitate, presa avea să treacă incidentul sub tăcere. Dacă feroviarii ar declara grevă generală cerând punerea în libertate a camaradului lor arestat, presa ar juca rolul de arbitru. Iar dacă pe nepusă masă toate locomotivele ar fi vândute unui stat străin, presa s-ar plânge că publicul n-a fost consultat.

Dacă la cinema un tren pe care indienii l-au făcut să deraieze, ar cădea într-o râpă, fetița ar cere mamei s-o lase în noaptea aceea să doarma în pat cu părinții.

Dacă două trenuri gonind unul spre altul, aproape ce aceeași viteză nebună, s-ar ciocni chiar în fața spitalului, fetița ar refuza să mănânce de seară. Iar dacă, la insistențele mamei, ea va mânca măcar jumătate din porție, cu siguranță că a doua zi îi va cere tatălui său să-i cumpere un tenuleț de jucărie, de preferință electric. Și dacă presei i s-ar năzări cumva, în ciuda dispozițiunilor contrare, să se amestece în chestiunea respectivă, fetița ipso facto va pune foc birourilor ziarului. Și dacă, în fine, în seara aceea prin orașul devastat nu va trece nici un tren, atunci nici vreun zgomot nu va veni ca să tulbure înlănțuirile febrile ale amanților, la care s-ar deda întru totul impudic, fetele de pension cu trupuri albe și fragede, aproape depuiate, printre mormanele de ruine lăsate de război pe maidane.

1945

Castelul din Aleppo (1945-1955), în Poezii I, Atena 1983

Trei sferturi din viața mea

Lui Tasos Denegris

În golurile Terrei și-n epiderma ei
Necunoscute cantități de minereuri rare
Depuse-n chip de capital prin locuri oportune
O barbă urmează alteia fulgerător
Țări trec din mână-n mână modificându-și suprafața și-nălțimea
Nume de orașe trec la peninsule
Localități populate devin mări
Râuri împrumută albiile altor râuri
Munții pizmași dau de-o parte colinele
Palatele se ruinează și se preschimbă rând pe rând în hrube
Indivizi înțelepți se ramolesc
Iar mintea li se evaporă în haosul dezinformării
Case de lemn situate la noile răspântii
Cad pradă incendiilor iscate din fervori erotice
Poduri se supun pietonilor
Cosciugele se-adună vraf căci astăzi toată lumea
Își arde răposații cu parfumuri
În cuptoare individuale
Creiere congelate gândesc prin biblioteci
Și domni în frac le sudiază contradicțiile
Aberațiile sexuale
Devin «Persoane Juridice de Drept Public»
Organele ordinii își schimbă sexul zi de zi
Orgii în vilele romane
Dobândesc caracterul
Unui masacru-al conștiințelor
Tandrețea la mezat ajunge pe trotuare
Ăst timp picioarele mele
Sunt de nisip și sunt de margarină
Mâinile mele sunt din pene de pasăre
Capul meu e înșurubat
Iar gura mea se-aprinde și se stinge
Ca și culorile la semafoare
Roșu verde galben roșu cafeniu…
Cuvintele mele sunt expediate
Prin poștă în teancuri de câte un milion
Urechile-mi astup ca să n-aud
Cum bombăne poștașii
Un casier care a spart o bancă
Se spovedește unui medium
Care dă fuga să-l denunțe la poliție
O zână se îmbracă-n clar de lună
O doamnă la Dior – eu nicăieri
Rămân adică-n pielea goală –
Casa mea-i paradisul atracțiilor anormale
Numai suciții sunt admiși ca pașapoarte
Numai surâsul are un gust acrișor
Și numai bazele și cu oxizii
Mai știu ce înseamnă sintezele
Care cu alți atomi își împart electronii

Focare microbiene, San Francisco 1977

Cum Xerxes nimici cercul celor trei sute de poeți

Poeții și-au spus e de ajuns

să-i tot glorificăm noi pe războinici

– e vremea și poeții iureșul lor eroic să-l aibă.

Se adunară deci pe o costișă

alcătuind un cerc

iar în mijlocul lui așezară

pe cel mai în etate și de jur împrejur

pe cei mai tinerei – și astfel

poeții fură noii trei sute

în Trecătoare – ba încă și până

la Apele Fierbinți acolo unde

poeții obișnuiesc să se ducă la băi

pân’ ce sosi Xrxes, însuși Xerxes

marele rege cu oștirea lui câtă frunză și iarbă

de-i înconjură iară el le grăi:

Dacă cercului vostru îi aflați cvadratura

capetele vi le iau dintr-unul într-unul

iar dacă nu, la toți deodată.

Carnaval amar, Atena 2013

În românește de Victor Ivanovici