Premiul Național de Proză „Ion Creangă” a ajuns la ediția a opta
Uniunea Scriitorilor din România, în colaborare cu cei care au fost organizatorii evenimentului, Consiliul Județean Neamț și Primăria Târgu Neamț, prin intermediul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare a relansat un proiect important care vizează proza literară românească și pe cei care au excelat printr-o operă semnificativă. Peste douăzeci de critici literari activi au alcătuit lista de prozatori dintre care s-au selectat cei șapte nominalizați: Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Bedros Horasangian, Florina Ilis, Ioana Pârvulescu, Varujan Vosganian. Președintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, s-a recuzat. Iată și componența juriului: Mihai Zamfir (președinte), Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Adrian Lesenciuc, membri. La edițiile precedente, premiul acesta i-a înscris pe lista sa de câștigători pe: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020), Gabriela Adameşteanu (2021), Gheorghe Schwartz (2022) și Petru Cimpoeșu (2023).
Decernarea, la Humulești-Tg. Neamț, a premiului „Ion Creangă” pentru opera omnia lui Mircea Cărtărescu e un semn că acest scriitor a cărui valoare a depășit demult granițele patriei sale, limba română, este recunoscut și în țara sa. Că ziua de naștere a marelui humuleștean, 1 martie, nu a fost una însorită, ci, dimpotrivă, una cețoasă și rece, ba chiar cu ploi mărunte, asta nu l-a împiedicat pe poetul și prozatorul laureat să afirme, în discursul de recepție a premiului, că e o zi frumoasă și că se bucură de această recunoaștere. Afară ploua, iar în iluzoriul interior al pavilionului din curtea cândva a lui Nic-a lui Ștefan a Petrei, lumea se înghesuia să-l audă pe Mircea Cărtărescu spunându-și cuvintele simple cu naturalețe și sinceritate.
În aceeași curte, la câțiva pași de acest pavilion închis și nu prea, casa părintească a lui Ion Creangă, unde, la 1 martie, s-a întâmplat evenimentul nașterii viitorului autor al atâtor nemuritoare pagini de proză, mai sugera atmosfera evocată atât de memorabil în Amintiri. Lipseau, desigur, multe, inclusiv mâțele care „crăpau jucându-se” cu „motoceii” legați de Smaranda Creangă, mama scriitorului, de „stâlpul hornului” chiar în acest scop. Din reveria acelor zile și ore demult trecute îi va fi trezit pe cei prezenți la festivitatea premierii spectacolul de deschidere. În cadrul căruia, un grup folk de elevi, cu un june profesor în frunte, a delectat asistența cu un cântec tip Cenaclul „Flacăra”, pe versuri de Adrian Păunescu. O întoarcere la timpi pe care-i credeam depășiți. Poate că prietenul lui Ion Creangă, un anume (sic) Mihai Eminescu, va fi fiind și el autorul unor texte poetice pasibile de melodii – fie! – interpretabile în stilul folk, dacă altul e prea dificil. Ei, dar asta e, așa, o sugestie, pe care aș putea-o adăuga celei de a fi găzduite în casa marelui humuleștean câteva mâțe care să mai evoce, cu joaca lor, o copilărie fericită ce s-a dezvoltat într-o operă nemuritoare.
Zile cețoase și ploioase, în care scriitorii prezenți, nominalizați sau doar curioși, au venit să vadă momentul când lui Mircea Cărtărescu i se recunoaște opera chiar de către cei ce se fac că n-o observă. Dar, dacă știm cine a fost Ion Creangă, n-ar strica să știm și cine este Mircea Cărtărescu și care sunt cărțile publicate de el. Cum opera sa e vastă, vom păstra doar titlurile cărților sale apărute în românește. Poezie: Faruri, vitrine, fotografii…, Cartea Românească, București, 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Poeme de amor, Cartea Românească, București, 1983; Totul, Cartea Românească, București, 1985; Levantul – poem epic, Cartea Românească, București, 1990 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Dragostea. Poeme (1984-1987), Editura Humanitas, București, 1994; Dublu CD, Editura Humanitas, București, 1998; 50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, Editura Brumar, Timișoara, 2003; Dublu album, poeme, Editura Humanitas, București, 2009; O seară la Operă, poeme, Știința, Chișinău, 2009; Nimic. Poeme (1988-1992), Editura Humanitas, București, 2010; Nu striga niciodată ajutor, Editura Humanitas, București, 2020. Proză: Visul, Cartea Românească, București, 1989 – Premiul Academiei Române; Nostalgia (ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993); Trilogia Orbitor: Aripa stângă, Editura Humanitas, București, 1996; Corpul, Editura Humanitas, București, 2002; Aripa dreaptă, Editura Humanitas, București, 2007; Travesti, Editura Humanitas, București, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO; Enciclopedia zmeilor, Editura Humanitas, București, 2005; Gemenii, Editura Humanitas, București, 2006; REM, Editura Humanitas, București, 2006; Mendebilul, Editura Humanitas, București, 2006; Frumoasele străine, Editura Humanitas, București, 2010; Fata de la marginea vieții – povestiri alese, Editura Humanitas, București, 2014; Solenoid, Editura Humanitas, București, 2015, 2023; Melancolia, Editura Humanitas, București, 2019; Theodoros, Editura Humanitas, București, 2022. Eseu și publicistică: Visul chimeric, Editura Litera, București, 1992, Editura Humanitas, București, 2011; Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, București, 1999; Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, Editura Humanitas, București, 2002; De ce iubim femeile, Editura Humanitas, București, 2004; Baroane!, Editura Humanitas, București, 2005; Ochiul căprui al dragostei noastre, Editura Humanitas, București, 2012; Peisaj după isterie, Editura Humanitas, București, 2017. Jurnale: Jurnal I, 1990-1996, Editura Humanitas, București, 2001; Jurnal II, 1997-2003, Editura Humanitas, București, 2005; Zen. Jurnal 2004-2010, Editura Humanitas, București, 2011; Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas, București, 2018.
Spațiul nu ne permite să menționăm zecile, sigur peste o sută, de traduceri ale operei sale.
(Acest text nu este un comunicat, nici măcar o informație, fiind tipărit mult după ce evenimentul s-a produs, ci o reamintire a unui fapt ce merită ținut minte. Pentru că, dacă un premiu îl onorează pe un creator, nu e mai puțin adevărat că și opera creatorului ales onorează premiul respectiv. Dar câte „premii naționale” acoperă aceste două valențe?)