Se știe că pentru un artist – aici, în speță, pentru un scriitor – un anumit nivel de sensibilitate este necesar, deoarece potențează gradul de atenție, capacitatea de a prelua informații din mediul înconjurător, posibilitatea de a interacționa cu cei din jur și de a transforma toate cele dobândite în artă, în cuvinte, în text literar. Însă, dacă persoana este considerată „prea” sensibilă, trăsătura se presupune că are o conotație negativă, căci individul va avea înclinații spre melancolie, depresie, posibil chiar spre manifestări patologice. Sau poate va fi prea reactiv, creând probleme celor din jur.
Cartea Darul sensibilității[1] de Jenn Granneman și Andre Sólo ne propune o abordare total diferită a chestiunii sensibilității. Pe baza numeroaselor studii și cercetări neuroștiințifice și psihice, concluziile ei sunt nu doar interesante, ci încurajatoare, una dintre ele fiind că sensibilitatea nu este o trăsătură negativă, ci una profund evolutivă. Deși e vorba despre o caracteristică umană fundamentală, căci fiecare om are un anume grad de sensibilitate – aproximativ 30% din totalul populației fiind persoane supersensibile –, trăsătura se regăsește chiar și în lumea animală, făcând parte dintre însușirile care susțin supraviețuirea și perpetuarea speciilor, ne spun autorii. Moștenită genetic, pe de-o parte, este modelată, pe de alta, de experiențele proprii, și astfel individul se dezvoltă: atât evenimentele negative, cât și cele pozitive au efect asupra transformării. Până la urmă, cei sensibili sunt capabili în mai mare măsură să-și observe trăirile și să se adapteze schimbărilor. Deoarece persoanele sensibile sunt conectate atât la cei din jur, cât și la mediu, ele sesizează senzațiile mai subtile, detaliile, schimbările în ambient, detectează pericolele, ostilitatea sau, dimpotrivă, bunăvoința, organismul folosindu-se de toate aceste informații.
Înainte de a intra în detaliile care ne interesează, ca să operăm pe baza termenilor interpretați corespunzător, să cităm o definiție pe care autorii mizează: „Sensibilitatea este profunzimea cu care percepeți și reacționați la lumea din jur – la mediul fizic și la cel emoțional deopotrivă. Cu cât creierul procesează informațiile mai adânc, cu atât sunteți mai sensibil.”[2] Observăm imediat că sensibilitatea, în opinia lor, nu presupune o lipsă, un neajuns; dimpotrivă, are de-a face cu procesarea temeinică: „creierele persoanelor sensibile procesează mai îndelung și mai profund (…), creierul sensibil este construit pentru a fi minuțios și profund”. Aceste date sunt confirmate științific de RMNf (rezonanța magnetică nucleară funcțională): pe imaginile studiate, la persoanele foarte sensibile s-a înregistrat o activitate semnificativ mai intensă în zonele specifice ale creierului, implicate în evaluarea complexității și a detaliilor, procesare care nu încetează după ce experiența a luat sfârșit, subiecții continuă să prelucreze informațiile și după încheierea evenimentului emoțional.[3]
Pe lângă profunzimea în analizarea stimulilor, persoanele cu sensibilitate mărită au și o conștientizare empatică superioară. Sunt mult mai atente la manifestările persoanelor din jur, nu doar la evenimente, ci la microexpresiile fețelor umane, putând depista, citi și interpreta stările emoționale. Aceste informații le sunt de ajutor, ferind individul de manifestările agresive, neplăcute ale interlocutorilor. Mai mult, spun autorii, „această procesare adâncă a minții sensibile este atât de prețioasă, încât deseori sensibilitatea este legată de geniu. (…) Există o corelație între supradotare și sensibilitate. Cu cât o persoană are un IQ mai ridicat, cu atât crește probabilitatea ca aceasta să se încadreze în caracteristicile unui PSS (persoane suprasensibile/ n.n.)”[4] Autorii ne spun că multe persoane de seamă și artiști, conducători și lideri de opinie au fost persoane sensibile și enumeră lista realizărilor lor: teoria evoluției, teoria germenilor, sfârșitul politicii de apartheid, piramida nevoilor descrisă de Abraham Maslow, Declarația de Independență, picturile lui Gustav Klimt etc.
Care să fie explicația neurologică a acestei trăsături care nu apare în combinația genetică a tuturor persoanelor? Când în 1990 a fost descoperită gena transportoare de serotonină (SERT), având o variantă cu o secvență scurtă față de cea lungă, s-a considerat, pe bună dreptate, că afectează producția de serotonină – un neurotransmițător cu funcție majoră în reglarea stării de bine și de fericire a individului. Ca urmare, în mod logic, aceste persoane ar trebui să fie mai predispuse la depresii și melancolii decât ceilalți, ceea ce este adevărat: deci s-a considerat că această genă este „vinovată” pentru depresia unora, de unde rezultă că toată medicația acestor pacienți nu poate fi decât simptomatică, fiindcă suferința este ca urmare a unei informații genetice, netratabile prin definiție. Totuși, specialista Juan Chiao – de origine asiatică – a observat că populațiile asiatice, având varianta SERT scurtă mai des decât celelalte populații, ar trebui să fie mai predispuse la depresii, iar realitatea arată exact pe dos. Înseamnă că această genă trebuie să genereze o altă caracteristică: „Specialiștii consideră acum că SERT este o genă a plasticității, deoarece pare să le confere celor care o au o mai mare deschidere la mediul lor de viață, ceea ce-i permite genei să-i modeleze și mai mult. (…) Acest lucru poate sugera că, pe lângă faptul că percep lumea altfel, persoanele sensibile își și doresc alte lucruri de la viață”.[5] Pe de altă parte, deoarece reacționează mai puternic la impulsuri și circumstanțe – dacă au o susținere pozitivă –, vor avea un avantaj asupra celor care n-au acest lanț scurt al genei, avantaj numit „efectul de impuls sensibil”. El le permite celor sensibili să reușească mai mult decât ceilalți, deoarece extrag din viață mai multă experiență trăită, fie ea bună sau rea, iar acest tipar aparent le va marca întreaga personalitate. (În paranteză fie spus, este adevărat că cei cu o gamă mai largă de experiențe trăite pe palier negativ vor avea o mai mare incidență de depresii, de aceea s-a considerat că aceasta ar fi „gena tristeții”, dar explicația, în acest caz, este furnizată pe sistem inversat, nu prin relație directă.)
Totuși lucrurile nu se împart atât de simplu, nici matematic: adică, cine are gena scurtă e o persoană cu un grad ridicat de sensibilitate și automat va deveni (sau este) un geniu, un artist, un învingător, în timp ce restul persoanelor vor rămâne în dezavantaj (deși până acum tocmai sensibilii erau priviți ca pierzători, datorită reactivității specifice la stimuli…). Nici pe departe. Lucrurile, ca tot ce este în natură, se supun miilor de influențe și sunt mult mai nuanțate. Gena are un rol doar pe jumătate, sau nici atât, în rest, rolul în formarea trăsăturilor îl are influența mediului: începând din mediul intrauterin, trebuie luate în calcul inputurile primite în copilărie, iar educația are rol hotărâtor. Deși susținerea și asertivitatea celor din jur sunt determinante, chiar și mediul ostil se adaugă predispoziției genetice. Conform cercetărilor, mediile extreme, fie pozitive, fie negative, încurajează dezvoltarea celor sensibili: ca întotdeauna, susținerea pozitivă oferă un avantaj, dar chiar și atitudinea negativă poate provoca un răspuns pozitiv, și anume, reziliența. Copiii urmăriți în studii care au avut parte de cele mai dificile medii de viață în copilărie au ajuns la performanțe uluitoare, „sensibilitatea lor nu doar că îi ajuta să supraviețuiască, ci îi propulsa dincolo de semenii lor. (…) La maturitate, persoanele sensibile pot deveni mai rezistente la stres decât celelalte, deși ne-am aștepta la situația contrară.”[6] Singura situație în care aceste persoane n-au nici un avantaj, ci se înscriu în media rezultatelor celor care nu dispun de gena SERT în forma scurtă, este în cazul mediului neutru ca stimuli: când nu sunt solicitați nici în direcție pozitivă, nici negativă, indivizii sensibili își pierd avantajul. Ca un exemplu amplu dezbătut, țin să menționez articolul din numărul trecut al revistei noastre, în care artista Marina Abramović, care a crescut într-un mediu extrem de violent (bătută des și supusă terorii unor reguli fără logică, din partea unor părinți duri, foști partizani din vremea Jugoslaviei lui Tito), a depășit aceste traume, excelând într-o direcție care a dat un nou curs artei performance[7] la nivel mondial. Ea a învățat să-și controleze durerile până la a le anula, să-și cunoască trupul și emoțiile până la a le domina, ieșind învingătoare din situații limită provocate de viață sau provocate de ea însăși în evenimentele de performance: „Când m-am biciuit, a sărit sânge peste tot. La început durerea era insuportabilă. Dar apoi s-a evaporat. Durerea era ca un zid pe care îl puteam trece, pentru a ajunge în partea cealaltă.”[8]
În fine, o să enumerăm cele cinci daruri ale sensibilității, conform capitolului 3 al cărții: 1) empatia: persoanele sensibile dispun de atâta empatie încât diferența se poate vedea în scanările creierului, iar „persoanele cu cele mai ridicate niveluri de empatie sunt nu doar sănătoase, ci și capabile de acte de compasiune extraordinare.”[9]; 2) creativitatea: persoanele cu gena SERT a sensibilității s-au dovedit mai creative la toate tipurile de măsurători, conform testelor cercetătorilor. Întrebarea este de ce? Vom argumenta cu un citat mai lung în acest caz, doar pentru că, în cazul scriitorilor, creativitatea este una dintre caracteristicile cele mai „vânate”: „Sensibilii sunt, poate, enciclopediști prin definiție, gândind nu în termenii științei, sau ai poeziei, sau ai experienței de viață, sau ai visurilor și speranțelor, ci în termenii temelor care le subsumează pe toate. Multe persoane sensibile vorbesc astfel, folosind metafore și interconectând subiecte diferite pentru a argumenta ceva. O astfel de exprimare îi poate deconcerta pe puriști, însă este obișnuită nu doar la marii artiști, ci și la oamenii de știință geniali…”[10]; 3) inteligența senzorială se traduce prin a fi conștient de mediul înconjurător și a obține mai multe date din această conștientizare ca ceilalți. Reprezintă un atu care se traduce în sintagma „conștientizare situațională” – capacitatea de a recunoaște și înțelege ce se întâmplă în jurul tău – element care poate fi esențial pentru supraviețuire în cazuri limită, ca reacție care poate salva vieți, dar, pe de altă parte, înseamnă o capacitate de a „citi” imaginea de ansamblu a situației de fapt, ceea ce poate fi extrem de avantajos. Doar câteva milisecunde de avans în înțelegere pot fi decisiv; 4) procesare profundă: pe lângă faptul că absorb mai multă informație, sensibilii reușesc să o și exploateze într-o măsură mai mare. Asta se manifestă în diverse moduri: gândire minuțioasă, decizii adoptate mai precaut și deseori mai bune, interconexiuni creative între subiecte, aprofundarea unei idei în locul analizei superficiale, preferința pentru complexitate și semnificație etc.[11]; 5) profunzime emoțională: cei sensibili, având în general un nivel mai ridicat de conștientizare de sine, trăiesc emoțiile mai intens, de asemenea, descifrează și înțeleg cu ușurință emoțiile altora. Acest lucru, din nou, este de folos scriitorilor; încheiem cu un citat care încurajează recunoașterea sensibilității ca o trăsătură favorizantă: „un eveniment trăit cu o mare intensitate emoțională are o probabilitate superioară de a fi rememorat mai târziu, astfel că persoanele cu cea mai mare vivacitate emoțională au mai multe șanse de a absorbi și integra informații noi”[12]
Și a le scrie, a le transforma în text literar apoi, spun eu.
[1] Jenn Granneman și Andre Sólo, Darul sensibilității, Puterea ascunsă a oamenilor supersensibili într-o lume schimbătoare și supraîncărcată, traducere din engleză de Adriana Bădescu, Litera, 2023.
[2] Idem. p.257
[3] Idem. pp. 39-40
[4] Idem. p. 41.
[5] Idem. p. 56.
[6] Idem. p. 69.
[7] Marina Abramović, Încălcând toate granițele, traducere din engleză de Florin Tudose, Pandora Publishing, București, 2019.
[8] Idem. p. 91.
[9] Jenn Granneman și Andre Sólo, op.cit. p. 76.
[10] Idem. p. 85.
[11] Idem. p. 91.
[12] Idem. p. 94.