S-a făcut destul de multă vâlvă în jurul cărții lui TJ Power, Efectul DOSE[1], astfel că eram pregătită să o parcurg.
Recunosc că prima reacție a fost de dezamăgire, adică volumul era plin de tabele, scheme, casete cu informații hașurate și desene cam puerile: așa le-am văzut la prima răsfoire (omuleți care aleargă, fac focul în natură, cântă la chitară etc.). Nu asta mi-am închipuit că va conține cartea cumpărată la prețul crescut de noul TVA, trasă în folie, deschisă abia după ieșirea din librărie. Citind-o, însă, mi-am dat seama de utilitatea informației, de abordarea practică, de tonul accesibil și de direcțiile ce-ar putea fi de ajutor în situații care, din păcate, devin o problemă cronică a tot mai multor utilizatori ai rețelelor de socializare, și anume, dependența de telefoane.
TJ Power este un tânăr neurocercetător – citim în prezentarea autorului – cu contribuții majore în sfera optimizării sănătății mintale și implicit, fizice, cu o mulțime de „urmăritori” online și beneficiari ai programelor sale. A creat Programul de Training DOSE, care a ajutat zeci de mii de persoane să-și îmbunătățească starea de spirit, lucrând și cu mari instituții și corporații, precum Amazon, Coca-Cola, National Health Service etc. Are o abordare oarecum diferită, practică, pentru că el însuși a trecut prin perioade adânci de depresie, de dependențe din care a ieșit cu efort, decriptând pașii concreți pentru reușită, atât pentru sine, cât și pentru ceilalți care se confruntă cu astfel de situații. Cercetând fundamental problema, a înțeles funcționarea neuronală și efectele hormonilor în activitatea creierului, cu aplicație pentru acest subiect. Gândindu-se la perioada sa „neagră”, autorul spune despre sine: „Din păcate, am început să mă implic regulat în activități care, după cum vom descoperi, creează dependență ca urmare a faptului că stimulează nivelul de dopamină. Am făcut asta nu doar ca să mă distrez, ci și pentru a evita să-mi confrunt propriile emoții.”[2] După care, în timpul studiilor de psihologie și neurologie, dorind să-și vindece corpul și mintea, s-a mutat la țară, la bunicul său, pentru a se rupe de stimulii excesivi din oraș și de tehnologiile provocatoare de comportamente compulsive. Pașii săi au continuat astfel: „Mi-am făcut timp să-mi ascult mintea și să-mi recunosc senzațiile instinctive. Pur și simplu încercam să fac ordine în mintea mea deprimată și afectată de dependențe.(…) Am descoperit curând că este mult mai avantajos să cauți să te simți bine decât să fugi de ceea ce te face să te simți rău.”[3]
După mai mult de un deceniu de studii, cercetări și lucru cu mii de persoane, s-a conturat Efectul DOSE – acronim care derivă de la cei patru hormoni majori ai activității neuronale răspunzătoare pentru fericirea și echilibrul psihic al omului: dopamina, oxitocina, serotonina, endorfinele. Această idee se află la originea cărții lui, o formulă simplă, fundamentată științific, ușor de înțeles și de aplicat de către oricine.
Dacă, până la urmă, chimia din creier are o atât de mare importanță, ar fi bine să știm cum acționează acești hormoni, care sunt principiile lor de funcționare. Ne vom referi în special la dopamină în rândurile de față, funcționarea acestui hormon fiind tema acestui articol. Prezența hormonului, dacă este procurat/fabricat în organism pe calea corectă și în cantități optime, produce o stare de bine și creează motivația necesară pentru îndeplinirea activităților dificile: „Secretul dopaminei este că, pentru a o stimula, trebuie să ne concentrăm pe îndeplinirea unor activități care la început necesită efort, după care, treptat, creează senzația că progresăm, ceea ce face să ne simțim foarte bine.”[4]
Ca să obțină stările plăcute, individul este într-o cursă continuă după dopamină: iată de ce mă refer la dopaminiadă – în adevăratul sens al cuvântului. Dacă timp de mii de ani omul și-a făcut rost de dopamina necesară motivației de a continua în lupta vieții prin activități solicitante, dar cu sens pentru supraviețuire, în zilele noastre, organismul își „procură” hormonul mult mai ușor și în cantități mai mari, ceea ce duce la o „inflație” care apoi subminează întregul fizic-psihic. În contrast, un nivel scăzut de dopamină duce la scăderea motivației și la tendința de a amâna lucrurile ce trebuie făcute. E la modă această veșnică amânare ca „procrastinare”, se vorbește atât de des despre ea, încât a devenit un stil de viață. Undeva pe scara scăderii dopaminei se află și plictiseala, una dintre bolile generației de azi, apoi, și mai jos pe scară, urmează depresiile și dependențele. Vom explica această succesiune în cele ce urmează.
Organismul nostru, în inteligența sa, a amplasat zonele din creier care generează senzația de plăcere exact lângă cele care generează senzația de durere, într-o zonă numită hipotalamus. Neurologul ne explică cum această alăturare a celor două zone funcționează ca un balansoar. Dacă îndeplinim activități „dureroase” în sensul solicitării, rezistenței sau stresului fizic – cum ar fi citirea unor texte solicitante, lucrări grele pentru examene, învățarea îndelungată care cere concentrare, dar și activități fizice ca sporturile, munca fizică, activitățile periculoase pentru supraviețuire, împlinite de mii de ani de generațiile anterioare –, zona solicitată din creier implică și vecinătatea care declanșează o stare de bine, de împlinire, de mulțumire pentru efortul dătător de rezultate. Deci durerea și solicitarea eliberează și plăcerea bucuriei, a satisfacției, astfel încât individul e răsplătit și motivat să repete activitatea pentru binele său și a celor din jur. În ecuație se află dopamina. Prin contrast, dacă generezi prea multă dopamină prin efort scăzut, adică dacă poți găsi activități dopaminergice extrem de plăcute, organismul, cu inteligența sa, creează o substanță pentru a descuraja continuarea acesteia – dinorfină se numește –, care are rolul de a crea un disconfort, dând o stare de neplăcere, de proastă dispoziție, o mică depresie.
Care activități creează dopamină prea ușor? Dacă procurarea hranei în trecut se făcea cu mult efort și crea dopamină în ritm corespunzător, acum este foarte ușor de consumat multă hrană, mult alcool, multe dulciuri dopaminergice. Dacă în trecut era o reușită să-ți găsești un partener potrivit care să stimuleze procreația, acum rețelele de pornografie, atât de solicitate de dependenți, creează dopamina în timp foarte scurt. La fel, socializarea corectă, în familie, în clanuri și comunități extinse, genera o stare de bine, de siguranță, de așezare în dinamica vieții: azi socializarea s-a mutat pe rețele care solicită atenția non-stop în relații virtuale, fără implicare, fără prezent și viitor. Nivelul de dopamină crește brusc și haotic, destabilizează sistemele de echilibru, organismul nu știe ce să facă cu surplusul, căci zeci de mii de ani a funcționat după niște scheme care acum nu mai sunt valabile. Prin urmare, intervine des dinorfina care dă starea de neplăcere și „grețurile” de a doua zi dimineața, mahmureala ca după alcool, indiferent că e vorba de pornografie, jocuri de noroc (de obicei on-line), consumul de conținut de pe rețele de socializare, minifilmulețele numite short-uri, care satisfac și umplu timpul fără să lase nimic în suflet și în creier. Rămân însă neplăcerea timpului pierdut, oboseala extremă, un mare plictis și lipsa de motivație de a te strădui să-ți împlinești datoriile de fiecare zi. Scade entuziasmul pentru tot ce înseamnă viața și ofertele ei, simți că nu mai ai voință pentru a continua să fii productiv, indiferent de domeniu. O mare lehamite, lipsă de energie…
De vină este scăderea dopaminei, căci după creșterile excesive și haotice, sistemul de control hormonal al neurotransmițătorilor este dat peste cap. Activitățile enumerate mai sus creează în scurt timp dependență, deoarece vrei din nou dopamină, însă problema e că efectul dătător de plăcere este tot mai ineficient, pe măsură ce individul își dorește tot mai multă dopamină. În consecință, omul crește doza, dar scade timpul în care se simte bine, iar treptat acest ciclul îl va scoate din cursă: fie slăbesc neuronii și voința, iar viața fizică urmează deteriorarea celei psihice, fie persoana caută vindecare și remedierea sistemului dopaminergic.
Există și vești bune. Organismul și-a creat tot felul de sisteme de recuperare. Dinorfina este creată tocmai pentru a nu ne încuraja să apăsăm prea mult butoanele dopaminergice. Apoi, conștientizarea situației activează capacitatea de a opri comportamente compulsive prin puterea voinței. Organismul răsplătește capacitatea de a rezista tentațiilor pe termen scurt, tocmai ca să ne îndeplinim obiectivele pe termen lung. În creier există o zonă (cortex cingular mijlociu anterior) care se activează de câte ori ne exercităm voința de a depăși un comportament nesănătos fizic sau psihic, și ne ajută ca data viitoare, în fața unui nou stimul, să avem și mai multă putere de voință. Cu cât activăm acest centru, cu atât mai puternic devine, prin noi structuri neuronale și noi sinapse formate, întărind disciplina organismului. Asta va da satisfacție individului, ajutându-l să progreseze (uneori poate să realizeze singur schimbarea, alteori are nevoie de ajutor, însă se face apel tot la acest centru neuronal, fie că indivizii știu sau nu despre ce este vorba).
Toate cele de mai sus au legătură cu capacitatea de concentrare, care, din păcate, în acest deceniu al tehnologiei vizuale și rețelelor care fură atenția, a scăzut dramatic, devenind o cale scurtă către dependențele despre care vorbim. Statisticile spun că un om atinge telefonul de câteva sute de ori pe zi: mâna se întinde spre aparat fără ca mintea lui să controleze și să oprească gestul.
T.J. Power descrie și câteva metode de a recâștiga capacitatea de atenție și a ne reconecta cu puterea interioară, pentru o viață psihică echilibrată și un fizic sănătos. Aceste metode recâștigă starea de bine și reechilibrează mecanismul de creare de dopamină, fără „căderile” provocate de activitățile adictive. Una dintre căi este numită starea de flux. Citându-l[5] pe Mihaly Csikszentmihalyi, psihologul american de origine maghiară care a definit și popularizat conceptul, Power spune că aceasta este „o stare de concentrare profundă care apare atunci când suntem total absorbiți de o activitate, pierzând noțiunea timpului; oamenii se deconectează de orice le-ar putea distrage atenția și ajung la noi niveluri de performanță și productivitate.” Din păcate, în vremurile actuale, atenția ne este distrasă cu mult înainte de a intra în starea de concentrare profundă.
În starea de flux, deși se intră cu un anumit efort și cu voința de a nu te lăsa distras, creierul se deconectează de la diversiunile și gândurile deranjante și începe să „ia avânt”, funcționând și procesând informații din ce în ce mai repede; sentimentul de satisfacție crește, dopamina din creier își optimizează nivelul și „mintea noastră este atât de absorbită de momentul prezent, de activitatea în care suntem implicați, încât gândirea excesivă, îngrijorarea cu privire la trecut sau teama de viitor se diminuează, fiind înlocuite de calm și productivitate.”[6] Activități care favorizează starea de flux sunt: cititul, cântatul la un instrument, pictatul sau desenatul, scrisul, rezolvarea de probleme, descifrarea/scrierea de coduri, cercetarea, dar și activități care implică fizicul: grădinăritul, sporturile, curățenia, gătitul etc. Toate acestea ridică nivelul de dopamină, păstrându-l apoi timp mai lung la nivel optim, fără ca persoana să mai simtă nevoia să apeleze la activitățile care îi subminează concentrarea, creând dependențe.
Mai sunt și alte metode descrise de autor pentru a păstra nivelul corect de hormoni.
În concluzie, bătălia în viitor va fi dusă între cei care au voința de a se deconecta de la metode dopaminergice facile, care duc la debilitarea minții și fizicului, și cei care cedează ispitei. Telefonul (ca sursă a dependenței de social-media, pornografie, zgomot mental, preocupări compulsive) poate fi o armă împotriva sănătății psihice, a sănătății relațiilor, a funcționării corecte a mentalului și, în consecință, a corpului ca întreg. Cu cât conștientizăm asta mai devreme, cu atât avem șanse de eliberare.
[1] TJ Power, Efectul DOSE, Editura Bookzone, traducere din limba engleză de Andreea Rosemarie Lutic, București, 2025.
[2] Idem, p. 17.
[3] Ibidem.
[4] Idem. p.23.
[5] Idem. p. 45.
[6] Idem. p. 46.