În noiembrie 1926, Lucian Blaga a intrat în diplomație, fiind numit atașat de presă la Legația română de la Varșovia. A rămas în această funcție timp de zece luni, o perioadă extrem de importantă în biografia scriitorului, dar și pentru relațiile culturale și de presă româno-polone, pentru istoria diplomației românești. Documentele inedite, păstrate în Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, privind perioada varșoviană, pe care le-am dat publicității, cu ocazia celei de a 50-a aniversări de la moartea sa, pun în valoare activitatea neobosită a diplomatului pentru a combate presa de scandal din Polonia în care se publicau „materiale dușmănoase”, unele chiar infame la adresa României. Interesantă și inedită este implicarea personală în redactarea unor materiale, dorindu-și să ilustreze realitățile românești, unele aspecte privind literatura sau critica literară românească etc. Nu lipsite de interes au fost și alte aspecte, mai ales cele de natură economică asupra cărora ne vom apleca în eseul nostru, aceasta fiind un novum pentru diplomații vremii.
Aspectele culturale și politice bilaterale abordate, cât și despre situația internațională în informările lui Blaga, transmise din capitala Poloniei
Ca un individ care a străbătut adânc prin presa vremii, românească și străină, Lucian Blaga remarcă ușor, la Varșovia, că în propaganda culturală nu impresionează deloc simplul material informativ. De aceea el și-a dorit ca ceea ce va scrie pentru ziarele poloneze să fie de cea mai bună calitate. Nu a scăpat privirii atente a poetului și filozofului nimic din ce s-a spus despre România în plan bilateral, politic, economic sau cultural: bine sau rău. Și n-a făcut aceasta pentru sine, ci pentru a informa Direcția de presă și autoritățile românești. Nu s-a manifestat ca un boem din lumea literară, ci ca un înalt funcționar extrem de disciplinat și conștiincios.
Și, ca o curiozitate pentru a ști ce se petrecea atunci la Varșovia și în lume, merită să evocăm unele dintre evenimentele petrecute în prima parte a anului 1927 cărora le-a fost martor.
Amintim astfel, chiar cronologic, relatarea pe care o face despre prezența pe scena muzicală din capitala Poloniei a dirijorului român, șef al Orchestrei Operei din București, Egizio Massini, venit în Polonia, așa cum a relatat Warszawianka din 13 ianuarie, pentru a-l înlocui pe omologul polonez Mlynarski, la pupitrul Operei Varșoviene, dirijorul varșovian fiind invitat la București pentru a dirija. Aflăm că Massini a dirijat la Varșovia, printre altele, Carmen și Aida. Blaga reține faptul că: „Articolul pe această temă din presa poloneză accentuează importanța acestui schimb de valori între cele două țări. În ce privește arta dlui Massini i se recunoaște multă tinerețe, multă pricepere și tot atâta temperament”.
Aflăm, totodată, că pe 22 martie 1927, s-a bucurat de un succes deosebit la București. Din păcate, din datele transmise nu rezultă dacă Blaga personal a participat sau nu la spectacole susținute de dirijorul român. Nici dacă șeful misiunii sau altcineva din cadrul Legației au fost prezenți; s-ar fi cuvenit menționat acest lucru, am spune-o azi.
La 20 martie, directorul Direcției de presă din Ministerul Afacerilor Străine este informat de Lucian Blaga „că ar fi pe cale de a întreprinde o acțiune mai sistematică în ce privește schimbul unor piese de teatru între partea română și poloneză. Cum latura aceasta a propagandei culturale o socotesc de foarte mare însemnătate – sublinia semnatarul – voiu căuta să duc la bun sfârșit discuțiile începute cu anume oameni de teatru”. Aici se pare că diplomatul a rămas doar la stadiul declarativ. Nu avem elemente din care să rezulte ceva concret privind s t a b i l i r e a sistematică a contactelor și demersurilor sale în plan concret. Existența a numeroase similitudini și preocupări între teatrele din cele două țări ar fi putut duce la realizări de excepție pe linie teatrală. Ne-a dovedit-o din plin montarea din martie 1934 a Meșterului Manole pe scena Teatrului din Lwow. Ne vom apleca asupra montării respective mai îndeaproape, întrucât reprezentarea, cu sprijinul acordat și de consulul general român din localitate, Traian George Gallin, s-a constituit într-un mare eveniment cultural românesc.
Se simte bucuria aparte cu care diplomatul Lucian Blaga remarcă apariția în Messager Polonais, la 15 martie 1927, a „articolului luminos, semnat de Nicolae Iorga asupra relațiunilor din trecut și cele posibile în viitor între Franța, Polonia și România”. Cu modestia care îl caracteriza, mai ales că îi era dat să se refere la articolul ilustrului profesor, Blaga menționează că el a fost precedat de-un articolaș dat ziarului din partea sa, cu privire la personalitatea și activitatea istoricului.
In săptămânile viitoare, Lucian Blaga încearcă o mare deziluzie. Va afla că la Concursul Internațional Frederic Chopin, organizat în capitala Poloniei în acel an, din partea României nu s-a prezentat nimeni. Ne-am putea consola, acum, că și în anul bicentenarului nașterii marelui compozitor, în 2010, s-a petrecut la fel. Nu s-a prezentat nici un tânăr pianist român. In mod nefericit istoria s-a repetat după 83 de ani.
În zece luni cât a funcționat ca atașat de presă la Varșovia, Lucian Blaga a fost o veritabilă instituție de dezmințire și de contracarare a informațiilor false, defăimătoare sau rău voitoare strecurate în presă sau intrate în circuitul informativ al diferitelor agenții care funcționau în această țară. La unison, la începutul lunii februarie 1927, acestea au publicat vești despre „organizarea iminentă a tot felul de tulburări la București legate de succesiunea la tron”. Blaga asigură imediat publicarea dezmințirilor, la 9 februarie 1927, în: Epoka, Kurjer Polski, Messager Polonais și în alte publicații. A fost perioada în care diplomația românească din Polonia a trebuit să facă față primelor dezinformări cu privire la procesul cunoscut al optanților unguri. A fost însă meritul ministrului Iacovaky, care personal i-a explicat mareșalului Jozef Piłsudski și ministrului de externe, August Zaleski, elemente din fundamentarea poziției românești în cadrul forurilor internaționale. Cei doi au înțeles similitudinea existentă între abordarea României și cea pe care Polonia urma să o aibă în relația similară cu Germania. S-a convenit trecerea la amânarea unor pretenții poloneze ridicate de câțiva moșieri polonezi din Basarabia pentru mai târziu, partea polonă având asigurarea Bucureștilor pentru o soluționare amiabilă, lucru care s-a și petrecut. Așa s-a făcut că ziarele poloneze au început să apere punctul de vedere românesc, fiind scutit Lucian Blaga în calitate de diplomat de presă să răspundă și atacurilor de pe frontul respectiv.
În plus, Lucian Blaga subliniază cum organele de presă de bună credință au subliniat că cercurile politice bucureștene supraveghează cu atenție desfășurarea conflictului între guvernul român și proprietarii maghiari din Transilvania, care cer restituirea moșiilor ce li s-au luat prin reforma agrară. „Împotriva opiniei guvernului român, care consideră această problemă ca o chestiune interioară, tribunalul mixt dela Paris și-a declarat competința de a judeca afacerea. Această hotărâre, care privea numai chestiunea competinței, a fost considerată de anumite cercuri ca o victorie a punctului de vedere maghiar. De aceea trebuie să fim recunoscători guvernului român (sublinierea noastră N.M.), că a publicat de curând o broșură cu discursurile reprezentanților români la tribunalul de arbitraj. Broșura expune clar starea actuală a conflictului, subliniind radicalismul reformei agrare românești, care a fost aplicată fără excepție asupra tuturor proprietarilor, și astfel și asupra aristocrației maghiare fără severități speciale, dar și fără de privilegii. Aristocrații maghiari au protestat în fața tribunalelor românești, dar toate instanțele au hotărât că nu se poate face diferența între proprietarii maghiari și români. În 1923 conflictul se află pe for internațional, iar tribunalul mixt dela Paris și-a declarat competința. Discursul ministrului român al afacerilor străine, pronunțat nu de mult în parlamentul românesc precum și decisiunea unanimă a parlamentului dovedesc că România nu va recunoaște competența tribunalului de la Paris, și că va aduce toată chestiunea în fața Ligii Națiunilor”. Erau aspectele despre care ministrul de externe, August Zaleski, le cunoscuse de la Iacovaky și ulterior de la Nicolae Titulescu.
Prin comportamentul său decis și atitudinea constructivă, Lucian Blaga va sesiza Ministerul Afacerilor Străine și despre aspecte pozitive, care ar fi putut fi multiplicate în propaganda românească. Se aduce la cunoștință despre ampla corespondență transmisă din România și iscălită de domnul Zalplahta, „care ne face foarte bune servicii prin corespondențele sale regulate, publicate în Kurjer Warszawski. Acesta tocmai informase cititorii ziarului despre aniversarea în pregătire a celor cincizeci de ani ce se împlinesc dela răsboiul independenții. El găsește frumoase cuvinte despre eroismul ostașilor români și despre priceperea diplomatică a oamenilor de stat români cari au creat România”.
Un capitol aparte l-ar putea constitui valoarea informațiilor date de Lucian Blaga privind situația din Rusia, despre stadiul raporturilor polono-ruse, despre bolșevism și apucăturile acestuia, dar mai ales despre numeroasele infiltrări de spioni în diferite organizații poloneze, cu scop destabilizator etc. Știm și am mai aflat despre analizele pe care mareșalul Piłsudski i le prezenta șefului misiunii diplomatice la Varșovia, Iacovaky – considerându-l un bun aliat.
Materialul transmis de atașatul de presă Lucian Blaga venea cu elemente noi de mare importanță, știut fiind că unele publicații poloneze aveau corespondenți proprii la Moscova. Este cazul ziarului Dziennik Warszawski, care – în opinia diplomatului român „oglindește fidel starea de spirit ce domnește acum în Rusia. In masele mari ale poporului stăpânește o agitație ca în ajunul unui răsboiu. Lunile din urmă au fost luni de agitație răsboinică, dovadă discursurile lui Voroșilow și Bucharin. În masse se vorbește că în primăvara aceasta isbucnește războiul. În provincie mulțimea se pregătește de acest războiu, adunând febrilă rezerve alimentare – pentru zile grele. În unele părți – svonurile alarmante au produs o adevărată panică. Autoritățile sovietice vorbesc pe față, că ceva se pregătește și că Rusia trebuie să fie gata în orice moment să facă față evenimentelor”.
Cu ușurință ne putem imagina cu cât interes erau citite asemenea materiale la Ministerul Afacerilor Străine și diseminate apoi prin buletinele redactate de Consiliul de Miniștri și de alte instituții românești abilitate cu asigurarea securității României.
Pentru a-și destinde cititorii, Lucian Blaga amintește de știrea transmisă de la Londra de Gazeta Warszawska Poranna în care s-a anunțat „că la vămile engleze s’au descoperit în cutii de icre negre importate din Rusia, în loc de icre, literatură de propagandă comunistă”.
Nu lipsit de pragmatism i s-a părut diplomatului român modul de organizare al conducerii Ministerului Afacerilor Externe polonez, respectiv prin organizarea de conferințe de presă pentru corespondenții ziarelor străine, cu scopul: „ca presa străină să fie mai bine și mai unitar informată asupra Poloniei”.
Am spune că aceasta era o soluție „de cumpărat” și care într-o anumită măsură Nicolae Titulescu o va pune în aplicare la preluarea portofoliului externelor.
O b i e c t i v i t a t e a informațiilor din rapoartele sale poate fi reținută din însuși modul în care Blaga a redactat știrile preluate din presa poloneză legate de organizarea serbărilor din 18 martie – pentru aniversarea lui Piłsudski. Astfel, amintește cum pamfletistul A. Nowaczynski a relevat „partea caraghioasă a tuturor pregătirilor ce s’au făcut pentru serbarea de mâne, și spune că Clemenceau, Foch, Mussolini, Edison, au fost sărbătoriți mai modest, dar că Wilhelm II și Nicolae II exact la fel”. A mai comunicat Blaga cum chiar ziarul pro-piłsudskian Glos Prawdy a redat la rându-i darea de seamă asupra solemnităților din întreaga țară – în cinstea lui Piłsudski.
„În toate centrele din provincie s’au făcut mari manifestații de simpatie «comandantului, creatorului, salvatorului» Poloniei. Serbările continuă și azi. De reținut sobrietatea notei atașatului român de presă: – ziarele de dreapta arată în genere partea caraghioasă a acestui teatru republican în cinstea unui mareșal – sărbătorit cu mai mult tărăboiu decât țarul din cele trecute vremi”.