Urmăresc activitatea cercetătoarei în neurologie Jill Bolte Taylor de ani de zile.
Prima ei carte, My stroke of insight (Accidentul meu cerebral profund), care a stat 63 de săptămâni pe lista bestsellerurilor New York Times, n-a fost tradusă în limba română, am citit doar fragmente de pe internet în engleză. I-am urmărit pe You Tube unele conferințe, intervenții, fragmente din dezbateri televizate. Cel mai vizualizat documentar TED (Technology, Entertainment, Design) al ei, din 2008, având același titlu cu cartea[1] și beneficiind de peste 26 de milioane de accesări până în momentul de față, a fost preluat și tradus în zeci de limbi. Moment în care cercetătoarea a devenit brusc foarte cunoscută, regăsindu-se pe lista celor mai influente 100 de personalități ale planetei.
În perioada pandemiei, când, ascultându-i o conferință, am auzit-o vorbind despre noua ei carte ce urma să fie trimisă la tipar, nu m-am așteptat s-o avem prea curând (dacă urma s-o avem, căci, cum am spus, prima carte nu s-a tradus) în limba română. Am fost foarte bucuroasă să-i găsesc cartea, iar acum să pot scrie câteva considerații despre ea. Este vorba despre Viața întregului creier, cu subtitlul Anatomia alegerii și cele „Patru Personaje” care ne conduc viața[2].
Ce o face interesantă pe această cercetătoare de la Harvard atât de cunoscută, de urmărită în expunerile ei? Dincolo de domeniul de cercetare în care a obținut rezultate deosebite – domeniu în care, pe de altă parte, și alții au excelat, contribuind la cunoașterea și mediatizarea unor rezultate uluitoare, utile întregii umanități –, Jill Bolte Taylor abordează studiul dintr-o perspectivă absolut unică: nimeni de pe planetă nu a avut „șansa” ei, a cunoașterii mijlocite de propria experiență de viață. Și, ca să nu fie o exagerare, voi descrie în cele ce urmează procesul explicat de ea însăși, ca poveste de viață care îi influențează, ba chiar îi determină parcursul profesional.
După absolvirea facultății de medicină, convinsă din copilărie de fascinația percepțiilor asupra realității, a fost interesată să studieze creierul. Deoarece avea un frate mai mare, diagnosticat (abia la maturitate) cu schizofrenie, în copilărie/tinerețe, ea a observat o ciudată diferență între înțelegerea realității dintre ei doi, suspectând percepții antagonice, intrigând-o mai ales faptul că fratele ei era inconștient de diferența interpretărilor lor. Pe de altă parte, el nu sesiza nici diferențele dintre „normal” și „anormal” în comportamentul, tonul, manifestările celor din jur sau în propriul său comportament.
Jill Bolte Taylor, doctor și cercetător în neuroștiințe și psihiatrie la Harvard, specializată în studiul schizofreniei, urcând pe scara profesională, o ființă activă, sănătoasă și atletică, iubitoare de sporturi nautice, la vârsta de 37 de ani a suferit un accident vascular, din cauza unui anevrism congenital (un vas din emisfera stângă a creierului care s-a spart). Din aproape în aproape, hemoragia a cuprins o mare parte din creier: în decurs de patru ore, ea, cunoscătoare a ceea ce tocmai i se întâmpla, a urmărit cum funcțiile organismului i se opreau una câte una. Astfel, și-a pierdut capacitatea de a merge, a vorbi, a scrie, a recunoaște cifrele etc. Iată cum descrie acest eveniment (voi insera un citat mai lung, doar de plăcerea de a lăsa textul ei să vorbească): „A fost fascinant pentru mine să-mi privesc creierul cum se distruge sistematic, prin ochii unui cercetător în neuroștiințe (…) Mi-am pierdut abilitatea de a vorbi și de a înțelege limbajul. În plus, «mintea de maimuță» trăncănitoare a creierului stâng a fost redusă la tăcere. (…) În absența creierului meu stâng, vorbăreț și cu gândire liniară, am pășit în senzațiile experiențiale impresionante ale momentului prezent, și a fost frumos acolo. (…) Mi-a fost imposibil să identific limitele unde începe și se termină corpul meu fizic. Drept urmare, percepția mea despre mine însămi a devenit alterată. În loc să mă simt o ființă fizică, m-am perceput ca fiind o sferă de energie care era la fel de mare ca și universul. Trecând în conștiința emisferei mele drepte, am perceput esența mea ca fiind enormă și expansivă, iar spiritul meu a zburat liber… Din punct de vedere emoțional, am trecut de la a simți emoțiile normale pe care le experimentam în viața mea înainte de accidentul vascular cerebral, la a nu mai simți nimic, în afară de un sentiment de extaz pașnic!”[3]
Au fost necesari opt ani pentru recuperare. Dacă într-un interval de timp scurt, de doar patru ore, funcțiile creierului și corpului s-au pierdut, ele au fost recâștigate într-un interval mult mai lung și cu multă muncă, cu durere, determinare, hotărâre de a reuși: semnul revenirii complete însemnând momentul în care a putut practica din nou schiul nautic. Experiențele de tăcere profundă și extaz ale emisferei drepte, deși plăcute și de dorit, au fost completate încetul cu încetul de circuitele emoționale ale emisferei stângi în refacere: percepții ale resentimentelor, ale fricilor, vinovăției, jenei, precum și toate celelalte emoții subtile, chiar și cele negative – specifice emisferei stângi –, care fac viața nuanțată și remarcabilă.
Tocmai din acest motiv, Jill Bolte Taylor are o experiență unică și o înțelegere aparte privind funcțiile creierului. Dezvoltând apoi, prin introspecție și cercetare științifică, tot felul de metode de a recunoaște starea emoțională dominantă și de a o schimba, dacă ea este preponderent negativă și deprimantă, cu altele mai sănătoase, mai tonice, cercetătoarea afirmă: „Nu sunt primul om care a suferit o traumă cerebrală, a prezentat o schimbare de personalitate, iar apoi a recuperat celulele traumatizate, recăpătând vechile circuite, vechile seturi de abilități și trăsăturile de personalitate pierdute. Cu toate acestea, s-ar putea să fiu primul cercetător în neuroștiințe care să ia în considerare această călătorie în profunzimea funcționării neuronale și psihologice a creierului meu…”[4]
Dacă, în general, ne este cunoscută împărțirea creierului în cele două emisfere cu funcții diferite, având clustere de neuroni în oglindă, dar producând reacții total diferite, de multe ori antagonice (știm despre transformările de personalitate ale persoanelor operate în anii 1970 de comisurotomie, adică despărțirea emisferelor prin secționarea corpului calos, în cazul bolnavilor de epilepsie), cercetătoarea de la Harvard, prin observarea propriei experiențe și apoi prin studiul aplicat, desparte creierul în patru secțiuni: adică după împărțirea clasică în emisfera stângă și dreaptă, la rândul ei, fiecare emisferă este împărțită din nou în două, ca urmare, neocortexul (partea cea mai nouă a creierului speciei umane, partea „gânditoare”) și sistemul limbic (partea „simțitoare” sau emoționalul) făcând parte din grupuri diferite, deoarece fiecare prelucrează informația total diferit de celelalte părți. Astfel, ea descrie patru tipuri de „prelucrări” în creier, care dau patru tipuri de reacții, de cele mai multe ori total diferite unele de altele. Până la urmă, creierul nostru este un conglomerat format din patru „personaje”, fiecare cu tipologia sa, care trebuie să lucreze împreună și să ajungă la un rezultat care să fie spre binele întregului individ. Cele patru „păreri” despre fiecare informație având nevoie de o concluzie, o hotărâre, o direcție etc. trebuie concertate în așa fel încât să desemneze o singură direcție. În general, deși suntem conștienți că avem gânduri contrarii și păreri care se bat cap în cap, nu suntem conștienți de cele patru „foruri” care își aduc fiecare contribuția încercând să „domine” și să-și impună viziunea pentru a determina hotărârea finală.
În cele ce urmează, voi enumera câteva dintre concluziile la care cercetătoarea a ajuns după accidentul cerebral și redobândirea capacităților sale, urmând ca, într-un articol viitor să defalcăm trăsăturile celor „patru personaje” aflate în creierul fiecăruia dintre noi, ca și felul în care conștiința noastră poate permite dominarea unuia după voință, și nu într-un mod reactiv, instinctiv, respectiv necâștigător, psihic vorbind.
1) Când înțelegem la nivel celular ce se întâmplă în relația dintre gândurile și emoțiile noastre, nu mai suntem legați de reactivitatea noastră;
2) Avem puterea de a ocoli tiparele noastre obișnuite și de a face alegeri mai bune;
3) Avem puterea de a alege clipă de clipă cine și cum vrem să fim în lume: avem mai multă putere asupra a ceea ce se întâmplă în capetele noastre decât am fost învățați vreodată;
4) Când un circuit neuronal este stimulat și declanșează o emoție, durează mai puțin de 90 de secunde pentru ca efectul chimiei aferente să ne inunde și apoi să iasă complet din fluxul sanguin. Dar dacă alegem conștient sau inconștient să regândim gândul, circuitul se va autoalimenta și vom funcționa într-o buclă care poate dura nu doar secunde, ci ani de zile: resentimente, vinovăție, furie etc. Dacă conștientizăm acest ciclu, putem să-l întrerupem – spune autoarea.
5) A cunoaște cele „patru personaje” din creierul nostru este un bilet spre libertate. A reuși să conciliezi conștient alegerile lor pentru binele propriu este benefic pentru psihic, dar și pentru relații, pentru interacțiunea în societate, dezvoltare, profesie, evoluție etc.
6) Pacea minții este doar la un gând distanță. Dacă vom accesa pacea interioară, există șanse ca ea să se extindă asupra societății, apoi asupra planetei. Fără pacea interioară a indivizilor, nu vom avea pace pe Pământ.
7) Primul gând care se adaugă oricărei informații ce pătrunde în creier (primul releu fiind sistemul limbic) se referă la siguranța noastră personală. Cât timp răspunsul privitor la aceasta este negativ, ne vom simți în pericol.
8) Declanșarea simțământului de frică (pericol) blochează circuitele de învățare și memorie a hipocampului. Până nu ne calmăm, ca să ne simțim în siguranță, nu vom putea gândi clar, nu putem face apel la cunoștințele învățate, nici nu putem învăța lucruri noi, deci vom lua decizii greșite.
9) Creierul uman este o realizare neurologică uimitoare, dar e departe de a fi un produs finit, umanitatea fiind într-o evoluție continuă. Deci, creierul nostru învață continuu despre lumea înconjurătoare și despre organismul (individul) pe care îl coordonează.
10) Fiecare abilitate pe care o avem este complet dependentă de celulele cerebrale care stau la temelia abilității, de sănătatea lor, de relațiile dintre ele. Atunci când ne cunoaștem, înțelegem și cultivăm „personajele” din creier, ne cultivăm propriile capacități cognitive, emoționale, fizice și spirituale – viața creierului.
Viața creierului este viața individului, apoi viața societății, viața planetei.
[1] My stroke of insight | Jill Bolte Taylor | TED
[2] Jill Bolte Taylor, Viața întregului, Anatomia alegerii și cele „Patru Personaje” care ne conduc viața,traducere din engleză de Constantin Roman, Prestige, București, 2023, 401 pagini.
[3] Jill Bolte Taylor, op. cit. pp. 18-19
[4] Idem, p. 44.