Mircea Popovici (21 aprilie 1923-31 martie 2014) „este unul dintre ultimii reprezentanți ai «generației pierdute» (și regăsite), un martor de neprețuit al unei perioade literare fascinante din istoria literaturii române. A frecventat cenaclurile lui Vladimir Streinu, Mircea Damian, dar și «Sburătorul» lui Eugen Lovinescu, unde a pătruns alături de prietenul său, Constantin Tonegaru. În aprilie 1945 a primit, împreună cu Geo Dumitrescu, un premiu al Fundației Regale, pentru un manuscris care va constitui și debutul său editorial cu Izobare (1945), apărut într-o a doua ediție în urmă cu aproape 3 ani (2005). După ce a avut – vreme îndelungată – interdicție de semnătură, dar și o silă motivată față de poezia cultivată până spre 19601, a revenit abia în 1987 cu Licențe poetice, urmat de Tempera (1988), Paleta de amurg (1991), General Museum (2001). Discutat cu reverență de G. Călinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, N. Manolescu, E. Simion, L. Ulici, Bogdan Crețu, Cosmin Ciotloș ș.a., Mircea Popovici rămâne o figură bine conturată a istoriei noastre literare.” Și fiindcă textul din 2008 era unul aniversar, autorul încheia astfel: „La cei 85 de ani, poetul rămâne la fel de tânăr, energic, autor al unei noi cărți pe care încă ezită să o predea unei edituri2. Încă o dovadă că valoarea nu cunoaște vârstă.”3
Pe banderola ce ține laolaltă puținele înscrisuri primite de la Mircea Popovici, Niculae Gheran a notat: poet ieșean; participant la multe colocvii Rebreanu, unde l-am și cunoscut. Tot despre aceste manifestări dedicate lui Rebreanu este vorba și în cele trei scrisori din 1999 și 2000 păstrate în arhiva NG. Cea de-a patra, din 2011, este copia xerox a unei pagini de revistă4 unde i s-a publicat un grupaj de poezii, pe care o trimite prietenului din București cu mențiunea olografă:
[1]
Dragă Niculae, poșta internet îmi refuză orice text de-al meu către tine, așa că apelez la poșta română. Pentru Sărbători și An Nou, îți urez să ai parte de tot ceea ce îmi doresc și eu, adică sănătate și baftă.
Îți trimit această pagină ce a apărut acum în decembrie a.c. la revista Pro Saeculum.
Te îmbrățișez, Mircea Popovicescu
[Dest.] Dlui Nic. Gheran Aleea Plenița 4 Bloc Y8, scara 1, ap. 1 București III of. 49 cod 030495
[Exp.] Mircea Popovici Vasile Alecsandri nr. 9 Bl. I 3, Sc. 1 Ap. 7 Iași, Jud. Iași 700054 Iași
________________________________________
1 N-am avut ce cânta, eu, poetul sferelor înalte, declara într-un interviu acordat lui Virgil Panait („În goana după profit, oamenii uită foarte repede trecutul”) în numărul 6/2008 al revistei Pro Saeculum.
2 Volumul Variațiuni rococo a apărut până la urmă în același an 2008, la editura ieșeană Alfa.
3 Mircea Dinutz, în Pro Saeculum nr. 8/2008.
4 În Pro Saeculum nr. 7-8/2011 au apărut șase poezii. Încă trei vor fi publicate în nr. 3-4/2012, când redacția marchează împlinirea vârstei de 89 de ani, cu câteva cuvinte însoțitoare, ale aceluiași Mircea Dinutz, din care cităm: Ironic, uneori, mai adesea nostalgic, bântuit de calde reverii erotice, Mircea Popovici ne apare ca un întârziat Cavaler al Melancoliei, niciodată dispus să cedeze în fața agresivității alienante a urbei, sufocată de surogate și contururi înșelătoare, mai degrabă amuzat, lucid și perspicace, bonom și împăcat cu sine. Cu o față îndreptată spre trecut, dar suficient de bine instalat în prezent, poetul își imaginează dăinuirea ca pe o continuă coborâre în Sine: „vom fi mereu, murim pe dinafară”.
[2]
Gentleman Gheran,
Mi se pare cea mai potrivită formă de adresare după cei câțiva ani de când te cunosc, iar gestul de a-mi dărui vol. 17 încununează și confirmă adresarea mea. Sunt cât se poate de recunoscător și onorat. Poșta m-a găsit ușor nu numai pentru că blocul în care locuiesc are o singură scară, dar eu sunt foarte bine cunoscut în cartier și chiar mai departe. Eu cred că dacă scriai numai numele meu și orașul și tot m-ar fi găsit. Așa că insinuările că trăiesc cu poștărița sunt simple presupuneri. Am un factor poștal tânăr, bine bacșisat de mine în diverse ocazii și care nu mă preferă, poate și pentru formele mele destul de căzute.
Poate că mă vei înțelege că la vârsta mea, la situația singulară dar și pecuniară, sunt ceva ani de când nu mi se mai lipește de mână o carte din librării. Setea de lectură nu mi-a dispărut, ba din contra. Din când în când îmi umplu traista cu cărți de la biblioteca filialei Academiei, le așez stivă la capul patului și le iau la rând sau poate deodată pe toate; unele le citesc drept, altele în diagonală, după preferințe. Bibliografia din unele din ele mă duc[e] spre alte cărți și uneori nici nu mai știu de unde am plecat. Prefer însă memorialistica, jurnalul, eseul. Așa se face că trec victorios prin anii 20-40. Genul epic nu m-a prea atras niciodată. Dar poezia pe care o scriu și eu, o mai citesc, deși a devenit imposibilă prin mimetismul pe care-l practică mii de inculți. Îi spuneam unui tip la un concert simfonic despre obiceiul meu de a face fișe când citesc. La ce îți mai trebuie, am fost întrebat și s-a uitat la părul meu alb. Zic: uite ca să nu uit. Am înțeles din scrisoare că ești supărat pe organizatorii din cele două capete. Ce poți face, decât să-i accepți așa cum sunt, pentru că poate n-au „manere” și mă refer la faptul că ai așteptat un răspuns de la Cojocaru*. Din punctul meu de vedere mă declar mulțumit că măcar mă cheamă. Datorită soartei mele nefericite cele două momente, Aiud și Ghimeș, sunt prilejuri de a părăsi pentru o vreme orașul acesta și de a mă afla cu o altă lume. Și acasă sunt destul de greu de găsit; plec de dimineață, îmi fac de drum, sunt animat de cel mai pur vagabondaj. Nu pot sta locului din cauza celor din jurul meu din casă, prilejuri de amintiri și de doruri**. Dacă merg la Rebreanu sau în alte locuri preluat de Ciopraga, am neliniștea că am părăsit-o pe EA și revin în lucrurile mele cu nerăbdare. Probabil că acesta va fi calvarul meu până la capăt.
Întreprinderea pe care o faci relativ la Rebreanu, desigur că te pune deseori în contact cu așa-zișii exegeți de mâna a doua și te înțeleg foarte bine că trebuie să faci război cu ei. Bine cel puțin că nu dezarmezi și continui lupta. Părerea mea că în momentele celor două întâlniri rebreniene, să încerci a fi mai conciliant și să nu mai absentezi, măcar pentru bucuria celor care vor să te vadă și s-au obișnuit cu Gheran. Se pare că unii organizatori și aghiotanții lor n-au destulă educație și încearcă să adune lume pentru propria fală. Distinsa doamnă Bulai***, castelana din Tescani, a intrat în conflict cu Cojocaru. Este prea fină această doamnă, care și-a dat un doctorat de curând la București cu poezia franceză, ca să devină indezirabilă pentru organizatorul nostru.
Lumea este diversă și acest lucru poate că îi dă farmec. Și eu la Iași sunt pus în situații penibile în unele cercuri pe care le consider intelectuale. Se știe că este o generație de utecișiti bine formați care au scăpat la libertate și se cred la vârf. Am încercat unele contacte cu gazetarii ieșeni, care sunt totuși niște analfabeți. M-au corectat într-un articol de-al meu zicând să scriu madlena cu M mare, relativ la prăjitura lui Proust, iar altădată am ieșit în text cu criticul muzical Cioran, când eu vorbeam de Em. Ciomac****. Am renunțat de a mai face pe institutorul lor învățându-i. Dacă nu citesc…
M-am delectat de curând cu Amiaza unei vieți pe care ai scris-o în 1989. Impresia mea este că parcă ai spus totul despre Rebreanu și cei ce citesc această carte vor înțelege că Gheran nu stă degeaba.
Adresa prof. Crețu Nicolae***** este Str. Ion Creangă 59, bloc L3, scara B, etaj IV. Eu mă bucur de amiciția lui, suntem deseori împreună pe la unele manifestări literare sau doctorate, facem chiar un fel de tandem. Ne cunoaștem de mai multă vreme și s-a bucurat că i-ai cerut adresa. Eu din proprie inițiativă l-am chemat la Ghimeș și și-a notat momentul în agendă spre a nu coincide cu o inspecție de grad în jud. Bacău.
Încă o dată Nicolae Gheran ai în mine un bun prieten, un om care te apreciază deosebit pentru ce faci, iar cele câteva rânduri și cartea m-au umplut de mândria firească a celui care se bucură de o aleasă simpatie. Succes în continuare și gânduri deosebite doamnei. Și să nu ne lipsești de prezența ce trebuie să o faci la Ghimeș.
Până atunci, lasă-mă să te îmbrățișez,
mircea popovici
Iași, 19 martie 1999
[Dest.] Nicolae Gheran Aleea Plenița 4 Bloc Y8, sc. 1, ap. 1 București 74676
[Exp.] M. Popovici Str. V. Alecsandri nr. 9/I3 Iași
* Dumitru Cojocaru, președintele Societății culturale „Emil Rebreanu” din Ghimeș-Palanca.
** În interviul menționat mai sus, vorbind despre manifestările la care era invitat, MP recunoștea: mă duc cu plăcere. Aceasta este firea mea, de a nu refuza când mi se cere ceva. Așa am fost întotdeauna, dar mai ales de vreo 15 ani de când mi-am pierdut soția ce era, ca și mine, plină de solicitudine. În acest mod îmi risipesc singurătatea care este mortală.
*** Elena Bulai (n. 1941), scriitor, traducător, profesor universitar, director, între 1990 și 2007, al Centrului de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu” din Tescani.
**** Emanoil Ciomac (1890-1962), jurist, scriitor, poet, eseist, cronicar, critic muzical și muzicolog, născut la Botoșani.
***** Nicolae Crețu (1941-2022), filolog, critic și istoric literar, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”, autor, printre altele, al volumului Constructori ai romanului: Liviu Rebreanu, H. Papadat-Bengescu, Camil Petrescu (1982)
[3]
Iași, 25 mai 1999
Domnule Gheran,
Este cât se poate de firesc ca față de matale să-mi explic absența mea de la Ghimeș, cu atât mai mult cu cât n-am mai lipsit în alte împrejurări. M-am bazat pe o sănătate suficientă, dar cu câteva zile înainte de eveniment, un control riguros m-a trimis direct în spital. Au fost și sunt niște probleme de inimă și nu-mi place să vehiculez terminologii cardiace.
Ieri am ieșit din lazaret însoțit de un sac de pastile, dar mai puțin îngrijorat asupra propriului viitor. Credeam că o voi ajunge pe EA, cea care a luat drumul veșniciei acum mai bine de patru ani.
Regret mult că așa s-au întâmplat lucrurile și mai ales că nu v-am revăzut. Deja nici la Aiud nu ne-am întâlnit și iată că se face că se împlinește anul fără revederea noastră.
Pentru momentul Rebreanu eram destul de pregătit și încurajat mai ales de scrisoarea matale, pe când răstălmăceam pe Adam și Eva. Spun că eram pregătit și-mi amintesc de o întâmplare. Pictorul Eustațiu Stoenescu având nevoie de ceva pe la Teatrul Național, a cerut unele amănunte referitoare la opera scriitorului. Și Steriadi i-a dat titlurile unor romane. A mers la Rebreanu și i-a spus că i-a plăcut Ion și a citit Răscoala Spânzuraților care este o capodoperă (citat de Zambaccian).
Sper că momentul Ghimeș a fost o reușită, dar n-am de unde ști acest lucru; Crețu și Mănucă au fost și ei absenți datorită pregătirii aniversării lui Călinescu. Mai era vorba ca să treacă și Tanco prin Iași în drum spre Ghimeș, dar nici acest lucru nu-l cunosc fiind în spital. Pe Coloșenco l-am aflat la Iași ceva mai înainte la un congres de genealogie și mi-a spus că va veni și el la Ghimeș.
Doresc să vă știu sănătos și puternic pentru realizarea monumentului Rebreanu. Alese sentimente față de Doamna și mă consider cât se poate de apropiat prieten al matale,
Mircea Popovici
[Dest.] D-lui Niculae Gheran Aleea Plenița nr. 4, bl. Y8, scara 1, apart. 7 (sic!) București 74676
[Exp.] M. Popovici str. V. Alecsandri nr. 9/I3 Iași
* Criticul și istoricul literar Dan Mănucă (1938-2017) era la acea dată directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române.
** Teodor Tanco (1925-2019), scriitor, jurist, dramaturg.
*** Mircea Coloșenco (1938-2024) istoric literar, poet, editor și publicist.
[4]
Iași 4 dec[embrie] 2000
Iubite domnule Gheran,
Îmi pare foarte rău că a trebuit să plec de la Aiud destul de precipitat, însoțit și de Rachieru ce avea același[i] drum. Trebuia să mai rămân măcar câteva ore în plus, spre a mulțumi din nou pentru ajutorul ce mi l-ai dat ca să întocmesc și să susțin acea comunicare. Dar lucrul acesta îl fac încă o dată și așa am și prilejul de a mă gândi că peste două zile vine Sf. Nicolae ca să te sorcovească și să-ți ureze sănătate multă din partea mea, precum și realizarea anumitor dorințe de care ești conștient că trebuie să le duci la îndeplinire.
Îmi pare rău că suntem cam departe, dar casa mea este deschisă dacă vrei să ajungi și pe la Iași. Sunt bucuros de oaspeți care îmi populează casa cu înțelepciune și voie bună.
Rămân credincios prieteniei cu Gheran și devotat lui Rebreanu. Primește îmbrățișarea mea de zi aniversară dar și de sfârșit de an, veac și mileniu,
mircea popovici
[Dest.] D-lui Nicolae Gheran Aleea Plenița nr. 4 bloc Y8, scara 1 apart. 1 București 74676
[Exp.] m. popovici str. v. alecsandri 9/I3 Iași
Fragment din volumul în lucru Niculae Gheran în oglinda corespondenței, III