Pentru cinematografia românească 2023 este anul unei duble aniversări: 100 de ani de la nașterea a doi monștri sacri – Ion Popescu Gopo și Liviu Ciulei1, doi cineaști care au marcat, nu doar filmul românesc ci și, îndeosebi primul, cinematografia mondială. Despre Gopo am scris în numărul anterior al revistei, rândurile care urmează vor fi … Continuă să citești Liviu Ciulei
La începutul lui august, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda; nu putem să nu amintim faptul că marele prozator teleormănean a murit (în condiții încă neclare!) în primăvara anului 1980, în camera sa de la Palatul Mogoșoaia, pe atunci Casă de creație, relaxare și socializare, cum am zice azi, a … Continuă să citești MARIN PREDA SAU ROMANELE INIMILOR SECȚIONATE DE ISTORIE
Chiar dacă ar fi fost autorul acestui singur roman, scris pe câteva sute de coli de hârtie și publicat postum, Petrol (Editura Pontica, 1999, 594 p., traducere de Ştefania Mincu), Pier Paolo Pasolini (Bologna, 1922 – Roma, 1975) s-ar fi impus definitiv în istoria contemporană a naraţiunii, prin extraordinara sinteză a sugestiilor postmoderne şi temeritatea … Continuă să citești PIER PAOLO PASOLINI. CU TOATE CĂRȚILE LUMII PE MASĂ
Vorbind despre formele „ceptive” ale prozei (încercam o clasificare a prozatorilor funcţie de maniera „ceptivă”, adică de modurile de construcţie, stil, atitudine în actul „prinderii” lumii), numeam conceptivi prozatorii care îşi lucrează ficţiunea în colaborare şi alături de lumea reală. Lumea concepută face concurenţă stării civile printr-o gesticulaţie aţintit catoptrică. E Creaţie. Reproducere. Atoateştiutor şi … Continuă să citești Marin Preda și ipocrizia limbajului
În ziua de 19 martie 2006 am fost, împreună cu Mihai Șora, invitații lui Virgil Ierunca și ai Monicăi Lovinescu în legendara lor casă pariziană, din rue François Pinton. Erau bolnavi și, așa cum ne-a spus Monica Lovinescu, nu mai primeau de multă vreme pe nimeni, dar au făcut o excepție pentru noi. Pentru mine, … Continuă să citești ULTIMUL IERUNCA
…Cum am mai spus, la început a fost jurnalul, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Ion D. Sîrbu se îmbarcase, de această dată fără speranță, pe… Arca Bunei Speranțe. Era în după-amiaza zilei de 17 septembrie 1989. Mă aflam în sala mare a Teatrului Național din Craiova, în așteptarea gongului care să dea semnalul premierei spectacolului … Continuă să citești UN REVERS AL MEDALIEI – ANECDOTICUL ION D. SÎRBU
„Scriitorului de sertar i-a rămas doar revanșa postumă.” Ion D. Sîrbu a fost, cum spuneam şi altădată, marele ghinionist al literaturii române din etapa postbelică. Împlinirea destinului său artistic a fost sine die amânată, în condiţiile sistemului totalitarist de stânga. Distorsiunile istoriei care îi marchează existenţa dramatică (excluderea din învăţământul universitar, închisoarea politică, deposedarea de … Continuă să citești RECEPTAREA CRITICĂ ȘI REVANȘA POSTUMĂ
O bună parte din opera de maturitate a lui Cornel Regman, cuprinsă în volumele apărute la sfârșitul secolului XX a trecut prin paginile revistei Viața Românească, al cărei redactor a fost începând cu anul 1974, când redactor-șef al publicației a devenit vechiul cerchist de la Sibiu, Ioanichie Olteanu. Articolele sale apărute în anii 1970-1980, strânse … Continuă să citești ÎNCEPUTURILE LUI CORNEL REGMAN LA „VIAȚA ROMÂNEASCĂ”
Un istoric literar trebuie să fie un cercetător atent al presei literare din epoca investigată. Unul dintre cei mai devotați și mai harnici istorici literari, Mircea Popa, ilustrează în chip exemplar această aserțiune. Lăsând la o parte monografiile sale literare, să notez că ultimele sale apariții editoriale sunt legate de investigarea presei: Astra și Marea … Continuă să citești CLUJUL LITERAR DUPĂ MAREA UNIRE*
O sută de ani! Un secol! O eternitate din perspectiva modernității unei țări ca România. În anul în care s-a născut Mihai Șora, Regele Carol I murise de doi ani, pe tron era regele Ferdinand, Caragiale murise de patru ani, trăiau încă Slavici, Vlahuță, Delavrancea sau Coșbuc. Între 7 noiembrie 1916 (data nașterii lui Mihai … Continuă să citești O sută de ani de înțelepciune
| fragmente despre cuvinte și înțelesuri | | Selecție de Luiza Palanciuc-Șora | „…cuvinte grele de așteptări, apeluri lansate în direcția nedeslușitului «poate fi», ca să prindă cheag în limpedele «este». Nu sunt cuvinte gata-făcute pe măsura unui «este» care «a și fost», ci cuvinte pregătite să întâmpine – oricât de neașteptat – orice «este» … Continuă să citești Rostul cuvintelor
La 7 noiembrie, Mihai Șora împlinește o sută de ani, un veac. Cu această ocazie am ales câteva, puține, fragmente din cartea sa Du dialogue intérieur, cu care a debutat în Franța, la editura Gallimard, acum 69 de ani. Bineînțeles, textele fac parte din varianta română, realizată de Mona Antohi și Sorin Antohi și apărută … Continuă să citești Tânărul Mihai Șora
În urmă cu şapte ani, îmi apărea primul articol sub genericul Cronica ideilor la revista Viaţa Românească. Era un text despre cartea de dialoguri Mihai Şora-Leonid Dragomir(1). Peste doi ani, după lectura volumului Clipa şi Timpul(2), am revenit la Mihai Şora, cu un eseu ceva mai consistent. Şi totuşi, nu vă puteţi închipui câte emoţii … Continuă să citești Mai Ştiutorul şi BUCURIA de a fi