Categorie: exerciții de luciditate

Puține dintre conceptele cu care operează lumea modernă au parte de un tratament atât de injust precum acela de cantitate. Cantitatea a ajuns astăzi opozabilă, în discursul comun, calității. De când cu prăbușirea accelerată a importanței științelor umaniste, de când cu înlocuirea literatului, filosofului, poliglotului la cârma treburilor cetății, de către manager, informatician, inginer sau … Continuă să citești Cantitatea, nedreptățirea unui concept

Se presupune că estetica și critica literară au deja la dispoziție criterii care să le permită slujitorilor ei să evalueze, să judece, să clasifice. E obligatoriu să lucrăm cu această presupoziție, de vreme ce, în absența ei, rațiunea de a fi a celor două discipline dispare. Critica literară oferă verdicte calitative, în vreme ce estetica … Continuă să citești Pe ce lume trăim?!

Acum, când încep să scriu acest text, aștept cu nerăbdare ziua de luni (astăzi este abia joi). Ieri, le explicam studenților mei de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din Vilnius care sunt regulile de scriere a unui eseu. La finalul cursului, a venit, inevitabil, și momentul stabilirii temei pentru data viitoare. Le-am … Continuă să citești Cronica unui război anunțat: științele umaniste vs. științele exacte

S-a scris mult despre Caragiale. Atât de mult şi atât de elogios, încât se creează, la un moment dat, impresia că el a fost un scriitor căruia i s-a recunoscut valoarea imediat, fără rezerve. Dintre numele canonice ale literaturii noastre, al său pare, astăzi, inatacabil. S-au mai scris texte, unele deloc rele, demitificatoare, despre Eminescu, … Continuă să citești Caragiale… de ce ne critică grecul?!

De curând, într-o întâlnire cu profesorii și studenții Universității de Stat din Comrat, Găgăuzia, profesorul Sorin Cristea aducea în discuție confuziile terminologice din domeniul pedagogiei. Nu vorbim de neștiința unor studenți care nu stăpânesc limbajul de specialitate, ci chiar de specialiști care aduc în domeniul științelor educației noțiuni și concepte proprii altor științe, aplicându-le în … Continuă să citești Criza conceptelor în științele umaniste

Ficțiunile scrise la persoana întâi au, aproape fără excepție, ceva în comun: un imens sentiment de singurătate ce se desprinde plenar din interiorul textului și mă învăluie pe mine, cititor, uneori angoasant. Există, firește, specia literară a jurnalului, unde lucrurile nu se petrec întotdeauna așa. În jurnale, persoana întâi nu este atât o convenție aleasă … Continuă să citești Singurătatea la persoana I

A reciti o carte, a revedea un film, a reasculta o melodie, a revizita un muzeu ș.a.m.d. sunt, toate, acțiuni de validare a unui produs cultural. Mai mult, ele sunt indiciul unei anume vitalități personale, o dovadă a atributului nostru de ființe vii, în continuă transformare. Dacă, în ceea ce ține de funcționarea noastră ca … Continuă să citești A reciti o carte…

Dacă am putea face vreodată efortul de a ne detaşa de societatea în care trăim până într-acolo, încât s-o putem privi din afara ei, poate că ne-am găsi în mijlocul unor paradoxuri ce ar arunca asupra lumii noastre o lumină difuză, unde lucrurile devin de neînţeles. Aşa, în interiorul ei fiind, parte noi înşine a … Continuă să citești Oamenii-insulă în căutarea timpului liber pierdut

În ediția definitivă, din 1832, a romanului său Notre-Dame de Paris, Victor Hugo introduce trei capitole pe care, spune el, le-ar fi regăsit după publicarea textului, în edițiile sale anterioare. Unul dintre ele vorbește despre mutația fundamentală care are loc în secolul XV, odată cu introducerea și răspândirea tiparului. Hugo pare a crede că, vreme … Continuă să citești Câte ceva despre Hugo, autostrăzi și mall-uri