Cu ani în urmă, George Steiner constata, destul de tăios, că științele umaniste nu mai umanizează individul („the humanities don’t humanize”). Cititorul care lăcrimează la cutare pasaj din Shakespeare, spunea el, nu are niciun fel de tresărire când constată suferințele reale ale lumii în care trăiește. Aceasta este una dintre cele mai dure lecții pe … Continuă să citești Recuperarea subiectivismului
Ideea de a folosi literatura pentru a exprima opțiuni politice ori ideologice trezește încă în adepții autonomiei esteticului încruntări si priviri dezaprobatoare. Se întâmplă mai ales prin Estul Europei, unde traumele recente ale proletcultismului au creat alergii firești și un oarecare scepticism față de orice apropiere nefirească între ideologie și literatură. Mărturisesc că, o vreme, … Continuă să citești Cui i-e frică de ideologie?
S-a scris mult despre memorie. Și se va mai scrie, pentru că subiectul e generos, deopotrivă pentru omul de știință și pentru umanist. Unul dintre motivele recurente e că omul, în principiu, își amintește ceea ce vrea să-și amintească. Memoria noastră nu numai că funcționează selectiv, dar mai și intervine asupra evenimentelor, distorsionându-le în mod … Continuă să citești MARTORUL ȘI ISTORIA
Memoria culturală te ferește de pericolul de a descoperi America în fiecare zi și te ajută să pricepi că vii de undeva, că te îndrepți spre ceva și că lucrurile care te înconjoară sunt parte a unui sistem coerent care a început înainte ca tu să exiști și va continua, inexorabil, și după ce tu … Continuă să citești Termenul de valabilitate al textului literar
Întrebarea fundamentală pentru oricine e implicat în mod real în procesul educației este aceasta: ce fel de om ar trebui să creeze sistemele noastre de educație? Cum arată omul bine alcătuit?! Teoretic, ne răspundem în fiecare zi. Mă tem, însă, că răspunsurile noastre sunt simple lozinci. Gândirea critică e fundamentală, vor spune unii. Inteligența trebuie … Continuă să citești Angoasele omului nou
Limbajul este, probabil, cel mai important ingredient în orice construcție a unei identități publice. Vorbesc despre limbaj în sensul cel mai larg al termenului, care merge dincolo de vorbirea articulată și coboară către zonele mai mult sau mai puțin subtile ale nonverbalului și paraverbalului. Suntem pentru ceilalți ceea ce spunem că suntem sau ceea ce … Continuă să citești Limitele rațiunii
S-au emis multe sentințe despre lumea în care trăim, s-au folosit multe clișee pentru a-i defini ritmurile și trăirile. „Secolul vitezei”, „era tehnologiei”, „postmodernitate”, „postcultură”, „epoca inteligenței artificiale” ș.a.m.d. Nu știm cum va rămâne în istoria culturală a umanității secolul pe care îl traversăm deja de câțiva ani buni. Nu știm nici măcar dacă, în … Continuă să citești Minunata lume nouă
De la o vreme, în medii dintre cele mai diverse, se răspândește o îngrijorare stridentă legată de corectitudinea cu care se vorbește limba română. Ea, îngrijorarea, ar fi rezonabilă dacă am putea-o prezuma inocentă și dacă s-ar extinde și dincolo de micile observații legate de formă. Voluptatea cu care ne corectăm unii pe alții, atunci … Continuă să citești BOCIND LA CĂPĂTÂIUL LIMBII ROMÂNE
Când, pe la 13-14 ani, de fiecare dată când plecam undeva cu trenul și era încă noapte afară, priveam la geamurile blocurilor din depărtare și-mi imaginam cam ce se putea petrece dincolo de acele geamuri, trebuie să fi crezut despre mine însumi că sunt original. Am aflat, mai apoi, că li se întâmplă multora, copii … Continuă să citești Vă rugăm, poftiți în vagoane!
Trebuie să admit că pare stranie asocierea între fundamentalism și literatură. În vreme ce fundamentalismul, de orice fel ar fi el, se caracterizează prin închidere și obtuzitate, prin refuzul alternativei și sacralizarea dogmei, literatura, dimpotrivă, pornește de la premisele deschiderii, de la ideea că lumea ideilor și a poveștilor e o realitate fluidă ce se … Continuă să citești Fundamentalismul textual