În multe dintre țările abia ieșite din comunism, cultura trece convulsiv printr-un proces de reevaluare ideologică. Din România și până mai la nord, în țările baltice, se descoperă, fie cu jenă, fie cu indignare, că multe dintre statuile ridicate ori recuperate în grabă, în anii ‘90, au pete biografice care nu dispar ușor la mașina … Continuă să citești Alte vremuri, alte statui
Pentru cel născut în mileniul trecut, arta de dragul artei sau lectura de dragul lecturii sunt concepte familiare, al căror sens e într-atât de evident, că nu mai necesită explicații suplimentare. Citesc pentru că îmi place să citesc, scriu pentru că îmi place să scriu și cred că am ceva de spus… punct. Mecanismul acesta … Continuă să citești Funeraliile ficțiunii?!
Geert Hofstede definește cultura ca fenomen de programare colectivă a minții. Programatorii nu sunt parte a unei mari oculte ce are o agendă anume, ci părinții, bunicii, învățătorii, profesorii și prietenii noștri care nu fac altceva decât să transmită continuu și involuntar codul cultural cu care ei înșiși au fost programați. Din momentul nașterii noastre, … Continuă să citești Cultura ca ritual
Originalitatea în literatură este un concept care merită o discuție ceva mai elaborată. Pare că ne aflăm în fața unei situații des întâlnită, din păcate: contaminarea sensurilor. Mecanismul este relativ simplu; când un anume termen are o circulație vastă, lui i se transferă sensurile generale spre domenii specifice. Se întâmplă cu romantismul ori clasicismul; curentele … Continuă să citești Cât de inutilă este originalitatea literară?!
De câteva ori, pe vremea când abia începusem să citesc literatură, mi s-a întâmplat să mă trezesc cu dorința de a da mai repede paginile cărții pe care o citeam, pentru a ajunge la final. Voiam să știu „ce se întâmplă”, fără a mai fi nevoie să aștept, parcurgând pagini plictisitoare cu descrieri care nu … Continuă să citești Lucruri simple despre literatură
Cu ani în urmă, George Steiner constata, destul de tăios, că științele umaniste nu mai umanizează individul („the humanities don’t humanize”). Cititorul care lăcrimează la cutare pasaj din Shakespeare, spunea el, nu are niciun fel de tresărire când constată suferințele reale ale lumii în care trăiește. Aceasta este una dintre cele mai dure lecții pe … Continuă să citești Recuperarea subiectivismului
Ideea de a folosi literatura pentru a exprima opțiuni politice ori ideologice trezește încă în adepții autonomiei esteticului încruntări si priviri dezaprobatoare. Se întâmplă mai ales prin Estul Europei, unde traumele recente ale proletcultismului au creat alergii firești și un oarecare scepticism față de orice apropiere nefirească între ideologie și literatură. Mărturisesc că, o vreme, … Continuă să citești Cui i-e frică de ideologie?
S-a scris mult despre memorie. Și se va mai scrie, pentru că subiectul e generos, deopotrivă pentru omul de știință și pentru umanist. Unul dintre motivele recurente e că omul, în principiu, își amintește ceea ce vrea să-și amintească. Memoria noastră nu numai că funcționează selectiv, dar mai și intervine asupra evenimentelor, distorsionându-le în mod … Continuă să citești MARTORUL ȘI ISTORIA
Memoria culturală te ferește de pericolul de a descoperi America în fiecare zi și te ajută să pricepi că vii de undeva, că te îndrepți spre ceva și că lucrurile care te înconjoară sunt parte a unui sistem coerent care a început înainte ca tu să exiști și va continua, inexorabil, și după ce tu … Continuă să citești Termenul de valabilitate al textului literar
Întrebarea fundamentală pentru oricine e implicat în mod real în procesul educației este aceasta: ce fel de om ar trebui să creeze sistemele noastre de educație? Cum arată omul bine alcătuit?! Teoretic, ne răspundem în fiecare zi. Mă tem, însă, că răspunsurile noastre sunt simple lozinci. Gândirea critică e fundamentală, vor spune unii. Inteligența trebuie … Continuă să citești Angoasele omului nou