Da, știm, lumea s-a schimbat, prăpastia dintre generații este din ce în ce mai adâncă, copiii tehnologiei sunt altfel decât copiii care am fost noi, de vină este sistemul, în general și sistemul de învățământ, în particular (altfel spus, noi toți, cei care le-am făcut posibile) și da, una peste alta, alegerile proaste duc la … Continuă să citești MODELUL SITEI CU GĂURI MARI ȘI LEBĂDA ALBĂ
Categorie: psiho
SALVAȚI COPIII! DOAR EI NE MAI POT SALVA
Mimetismul este baza supraviețuirii. Dar dacă rămâi la mimetism, rămâi și pe jumătate om. „Spre ce ne-ndreptăm, doamnă?”, mă întreabă, mai mult retoric dar vizibil îngrijorată, mama unei adolescente care a solicitat o terapie, cu speranța că ar putea fi de folos dezorientării cu care fiica se luptă de ceva vreme. Fata, în clasa a … Continuă să citești SALVAȚI COPIII! DOAR EI NE MAI POT SALVA
SĂ DĂM TIMPUL ÎNAPOI, SPRE A MERGE ÎNAINTE
Zilele acestea, o elevă de clasa a XII-a mi-a povestit că la școală li s-a dat o simulare, la unul dintre modelele de subiecte care se vor da la bacalaureat la limba română. Li se cerea să argumenteze pro sau contra celor enunțate în subiectul respectiv. Era intrigată. Argumentația pe care a considerat necesar să … Continuă să citești SĂ DĂM TIMPUL ÎNAPOI, SPRE A MERGE ÎNAINTE
LITERATURA FERICIRII
Proiectul „omului nou” forjat în patul procustian al comunismului, prin care se urmărea eradicarea răului prin eliminarea „elementelor nocive” din societate, cu ajutorul „reeducării”, adică al „spălării creierelor” (sinonim al dezumanizării) este, măcar parțial, un proiect reușit. Idealul „omului multilateral dezvoltat” îl regăsim, azi, la nivelul idealurilor părinților consumatori de parenting, care-și propun același lucru … Continuă să citești LITERATURA FERICIRII