cronica literară
TUDOREL URIAN

DE LA BREJNEV LA POSTMODERNISM

Articol publicat în ediția 1-2/2018

În anul 2004, am fost contactat de editura Știința din Chișinău pentru a participa la un experiment editorial foarte interesant. Urmau să fie editate niște antologii de literatură basarabeană din secolul XX, fiecare dintre ele beneficiind de câte o prefață a antologatorului basarabean și o postfață a unui critic din România. Mie mi s-a propus să redactez postfața la cele două volume de proză scurtă. Am acceptat cu entuziasm, mai ales pentru ocazia care mi se oferea de a cunoaște în profunzime specificitatea și liniile de evoluție ale literaturii de dincolo de Prut, cel puțin la nivelul domeniului de care urma să mă ocup (proza scurtă). Ideea criticilor literari Mircea V. Ciobanu și Eugen Lungu, autorii întregului proiect, a fost aceea de a prezenta publicului o istorie ilustrată prin textele de referință ale literaturii scrise în limba română de autori din Republica Moldova în ultima sută de ani, dar și de a o supune examenului critic al unor comentatori literari din România, pentru a se vedea raportarea ei la standardele literaturii românești actuale. Selecția propriu-zisă era ordonată cronologic (în funcție de anul nașterii autorilor cuprinși în antologie) și avea la bază criteriul axiologic, al alegerii autorilor și textelor considerate reprezentative pentru genurile și speciile literare în discuție. Firește, selecția avea, inevitabil și o doză de subiectivism – al criticului basarabean responsabil de fiecare gen sau specie literară – iar atunci când am lansat cărțile la Chișinău au fost multe discuții destul de înfierbântate privind justețea opțiunilor acestora. Așa cum se întâmplă și la noi în cazul istoriilor literare mulți contestau prezența unora și deplângeau absența altora din antologii. Pentru mine însă, care nu studiasem niciodată cu sistem literatura din Basarabia (citeam sporadic și aleatoriu opere, fără a putea să le încadrez într-un context literar sau o linie de evoluție), lectura acestor antologii a fost esențială pentru înțelegerea în profunzime a fenomenului literar de dincolo de Prut.

La treisprezece ani distanță de la apariția primelor antologii, Mircea V. Ciobanu și Eugen Lungu, au prelungit experimentul cu producțiile literare ale scriitorilor născuți în Republica Moldova, realizate în anii de început ai secolului al XXI-lea. Ca metodă de lucru, selecția textelor a fost încredințată unor critici basarabeni consacrați în anii din urmă, renunțându-se la postfețele scrise de critici din România. Lucru firesc, în actualul context geo-politic și cultural. Lumea s-a schimbat fundamental, din anul 2000 încoace. Internetul, paginile de socializare, revistele online, libertatea de mișcare au făcut ca, cel puțin la nivel literar, să nu mai existe opreliști între scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului. Scriitorii basarabeni sunt prezențe constante în presa literară din România, cărțile lor sunt în programele editoriale de la noi, mulți au studiat și au cariere aici, eu însumi am publicat un volum la Chișinău. Dacă din prima antologie îmi erau familiare 2-3 nume, auzite pe la „Europa liberă”, în cazul prezentei, raportul este complet inversat. Mai toate îmi sună cunoscute. Sunt oameni pe care îi întâlnesc la reuniuni scriitoricești, îi citesc prin revistele literare și le văd constant cărțile prin librării.

Prezenta antologie conține douăzeci de autori. Trei dintre ei sunt născuți în anii ’40, șase în anii ’50, cinci în anii ’60, unul în anii ’70, trei în anii ’80 și doi după 1990. Se poate spune, de aceea, că grosul cohortei este dat de o generație care se suprapune biografic cu generația optzecistă de la noi, cea care a descoperit postmodernitatea și a produs ruptura decisivă de vechile standarde estetice. Este generația de trecere, formată în anii comunismului, obligată cumva de istorie să se adapteze din mers altor vremuri și altor sensibilități artistice. Scrise după anul 2000, textele acestor autori „călare pe două lumi” se caracterizează printr-o evidentă maturizare stilistică la nivelul frazei (mulți dintre ei erau prezenți cu texte mai vechi și în antologia de texte din secolul trecut), dar fără prea multe elemente de construcție. Cu excepția lui Leo Butnaru și a lui Igor Guzun, care mizează decis pe jocurile textuale și pe metode postmoderne de inginerie a textelor, mai toți ceilalți autori născuți până la sfârșitul deceniului șapte sunt excelenți povestitori tradiționali de întâmplări din imediata realitatea (Claudia Partole) sau dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. La fel ca la optzeciștii noștri unele texte mustesc de (auto)ironie de citate și aluzii culturale. Lucreția Bârlădeanu trimite la Orhan Pamuk, iar Mihaela Perciun coboară în zonele insalubre ale societății, în lumea pestilențială a celor fără adăpost. Anatol Moraru pune în scenă, cu tehnici cehoviene, o întâmplare din stricta contemporaneitate, în vreme ce Nicolae Popa povestește cu haz o întâmplare cvasi-grotescă, făcând cu ochiul spre cărțile din bibliotecă, inclusiv inevitabilul Cehov.

Limba română s-a perfecționat, se simte mult mai confortabil decât în textele de proză scurtă din cele două volume anterioare, dar trimiterile culturale, clin d’œil-urile și nostalgiile din texte trimit cu preponderență spre literatura rusă și mai puțin spre cea românească sau occidentală. Este firesc, pentru că aproape toți scriitorii din această generație sunt bilingvi și au fost formați în școli care privilegiau cultura rusă. Departe de a fi un reproș, aș spune, mai degrabă, că acesta este un atù important al literaturii de limba română scrise în Basarabia, care îi poate conferi un loc distins la nivelul literaturii române. Un excelent text al lui Nicolae Spătaru, Luna intră în Capricorn descrie cu mult umor atmosfera grotescă și absurdă, cu vădite accente de fantastic bulgakovian din ziua în care a murit Brejnev. Iurie Bodrug scrie o curajoasă versiune moldovenească a cărții lui D. H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterlay, în care un militar pensionar, mutat la țară, își face amante vecinele, mamă și fiică, dedându-se la mici orgii asumate firesc de cele două femei, uneori chiar împreună. Un aer de Emir Kusturica are povestirea lui Dumitru Crudu, Alegeri parlamentare, în care ziua de alegeri parlamentare coincide cu cea a înmormântării unui soi de interlop dând naștere la scene de comedie bufă, la limita grotescului. Iulian Ciocan povestește drama unui erou de război în postmodernitate. Umilit de copii, care aruncă în el cu roșii, de la etaj, atunci când trece pe stradă, mort și îngropat într-un deplin anonimat. Alexandru Vakulovski scrie un text despre spectacolul politic de pe cele două maluri ale Prutului, în care apar personaje precum Vladimir Nikolaici Voronin, Victoraș Ponțiu și un oarecare Traian. Cu totul altfel arată povestirile celor școliți după căderea comunismului, crescuți și formați în postmodernitate. Virgil Botnaru, trăiește în lumea de azi, a facebook și a Ligii Campionilor, reperele sale culturale nu mai sunt Cehov și Bulgakov, ci replicile din filme, ale lui Robert de Niro și ale altora, citate direct în limba engleză. Ecaterina Bargan scrie despre viața în campusurile universitare și despre noua relație dintre studenți și profesori, Maria Pilchin urmărește cu fascinație distanța dintre esență și aparență, Emanuela Iurkin reconstituie cu multă finețe personalitatea tatălui mort prin obsesia de îndrăgostit pe care acesta o avea pentru vechea și demodata sa mașină, Mașka, iar Felicia Nedzelschi, cea mai tânără autoare a antologiei, născută în anul 1992, scrie o mică simfonie a foamei în amintirea bunicului său.

Ca o caracteristică generală, prozele scriitorilor basarabeni au ca element comun un fior de nostalgie, de regret, de melancolie, uneori fără o cauză foarte clar definită. Chiar și în textele cu vizibilă înclinație spre un comic, adesea cu accente grotești sau absurde, plutește în aerul povestirii o adiere de tristețe visătoare, de regret nedefinit. Să fie vorba de vestita melancolie slavă, cultivată în atâția ani de școală sovietică și de frecventare a scriitorilor ruși sau de un sentiment de insecuritate identitară provocat de statutul relativ incert al acestei provincii care în secolul XX s-a aflat când în componența Rusiei, când a României, când a Uniunii Sovietice, pentru ca astăzi să fie un stat de sine stătător. Într-un fel, acest sentiment de tristețe melancolică produs de un fel de rătăcire a identității, este specific literaturii Mitteleuropene. El este cauzat, acolo, de prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, de disoluția centrului și, odată cu dispariția sa, a rânduielilor care au dat sens și stabilitate vieții câtorva generații de oameni de etnii dintre cele mai diverse. Această melancolie existențială apropie mai mult literatura din Basarabia de cea din fostele provincii ale Austro-Ungariei decât de cea scrisă în Muntenia, de pildă, mult mai solară și mai ludică. Interesant este că inclusiv autorii de ultimă generație, născuți după destrămarea Uniunii Sovietice, au în scrisul lor aceste nuanțe de melancolie paseistă gândindu-se la părinții și bunicii lor. Felicia Nedzelschi observă arealul în care și-a dus viața bunicul său, își poate lesne imagina existența lui cotidiană, îi simte disperarea și foamea din primii ani de după încheierea celui de-al doilea război mondial. Cu bunele și cu relele, experiența sovietică a marcat temeinic viețile oamenilor și continuă să se facă simțită chiar și astăzi, așa cum reiese din mai multe povestiri ale diverșilor autori. Așa cum spuneam, speranțele și drumurile oamenilor aflați în căutare de afaceri sau de locuri de muncă se îndreaptă cu mai multă încredere spre Moscova decât spre București și Uniunea Europeană. Cel puțin în ceea ce privește personajele acestor povestiri.

La nivelul limbii române, progresul scriitorilor de dincolo de Prut este uriaș. Dacă în volumele de povestiri din secolul XX își făceau loc multe stângăcii și formulări cu o topică ciudată, în prezentul volum limba română sună impecabil și doar câte un cuvânt răzleț apărut prin texte este menit parcă să indice culoarea locală. În general, însă, doar cu ajutorul unui indice biografic poți afla dacă autorul respectiv este născut în stânga sau în dreapta Prutului. De aceea, cred că o eventuală viitoare antologie de literatură basarabeană nu și-ar mai avea rostul. Absolut toți autorii au posibilitatea să publice în revistele și la editurile din țară. Mulți, inclusiv dintre cei incluși în acest volum, au făcut-o deja, ba chiar au primit și niște premii literare în România. Ei sunt tot mai bine integrați în literatura română. Chiar autorii proiectului au devenit recent membri ai Uniunii Scriitorilor din România. De aceea, dacă pe viitor Mircea V. Ciobanu și Eugen Lungu vor mai fi tentați să alcătuiască antologii, ei vor trebui să le realizeze sub genericul simplu Literatura română, iar selecția să cuprindă autori de pe ambele maluri ale Prutului. În domeniul literaturii, Basarabia s-a întors deja la patria mamă!

Început de secol XXI. Literatura din Basarabia. Proza scurtă, Coordonatorii colecției Mircea V. Ciobanu, Eugen Lungu, Selecție, studiu introductiv, note biobibliografice Iulian Ciocan, Arc, Știința 2017, 264 pag.