miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 7/2018

ROMÂNIA LITERARĂ 23

Din 25 mai 2018. Nichita Danilov, „Epoca Big Data și urmuzianismul”, la Actualitatea: Trăim într-un timp în care lumea reală începe să fie dominată de spațiul virtual. Așteptăm o schimbare majoră, de natură psihică sau spirituală, care să stopeze sau măcar să atenueze degringolada lumii noastre materiale ce pare să alunece în gol… O pagină mai încolo, Mircea Mihăieș, „Brontozaurii luminați”, la rubrica lui: Cum apare nebunia în lume? Nu cred să existe o întrebare mai potrivită pentru a pătrunde în labirintul de calcule, ambiții, întâmplări, nevroze, nostalgii, psihoze, năluciri, trufii, sminteli, utopii, insolențe, vulgarități, obscenități, brutalități, absurdități, cinism și grotesc în care a dospit și s-a răspândit la mijlocul deceniului al optulea al veacului trecut protocronismul românesc. Nici o altă teorie culturală nu a invadat cu asemenea vigoare spațiul care leagă fanatismul de ideologie și lipsa de realism de nebunie… In Memoriam Lucian Pintilie (semnează George Banu, Marina Constantinescu). La Cronica literară — Daniel Cristea-Enache („Viață la trecut”, la Livius Ciocârlie). În sumar: Dan Gulea, Răzvan Voncu, Adrian G. Romila, Gabriela Gheorghișor, Kovacs Andras Ferenc (tradus de Kocsis Francisko), Sorin Lavric, Alex Ștefănescu, D.R. Popescu, Ovidiu Dunăreanu, Gh. Schwartz, Gh. Grigurcu, Edward Sava, Angelo Mitchievici, Simona Drăgan, Constantin Zaharia, Letiția Constantin. „A scrie până când mâna care scrie este fericită” — dialog cu Antonio Lobo Antunes, realizat de Cristian Pătrășconiu.

RAMURI 5 / 2018

Gabriel Coșoveanu, editorial — „Cine are dreptate?”: Așadar, în lumea literară, cum se stabilește dreptatea? Că un terț nu ar înțelege mai nimic atunci când află că scriitorul x, admirabil în ochii unor confrați, este execrat de către alți colegi de breaslă, deși ambele părți au la dispoziție, ca să zicem așa, aceeași materie primă. Omul sobru, neînclinat defel de tranzacționism, din perspectiva unora, este perceput ca mafiot dintr-a altora. Cum se poate asta?… Singura școală pe care au absolvit-o, unii, cu asiduitate, pare a fi școala suspiciunii. Acolo înfloresc, irigate de narcisism și cecitate, maniile. Printre ele, ideea că adevărul ar fi ceva prefabricat, de nu cumva opresiv, că grupuri de putere / presiune fac ierarhiile, în care proiectele inamicului vor fi veșnic utopice sau inexistente, exact în măsura în care ce fac prietenii este cotat drept realist și reparatoriu, că un canon cultural e edificat arbitrar, pentru ducerea de nas a neofiților… Remember Gabriel Dimisianu, „Din jurnal (2005)”: 12 mai. Adineauri, m-a sunat Breban să-mi spună că Uricaru a demisionat. De-abia acum începe, la U.S., marele bal! 3 iunie. L-am convins pe N.M. (eu și Alex) să candideze la președinția U.S…. În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, Mihai Ghițulescu, Ștefan Vlăduțescu, Gabriel Nedelea, Daniela Micu, Dumitru Ungureanu, Toma Grigorie, Florin Logreșteanu, Cătălin Davidescu, Viorica Gligor. Gabriela Gheorghișor — „Imagini de fanarioți de prin cronice bătrâne”. Interviu cu Cristian Vasile: La noi termenul politic s-a degradat foarte mult și a început să se identifice cu „politicianist” (a face politică a ajuns să însemne ceva rău)… Întrebat de Cristian Pătrășconiu — „Ce elite apreciezi că sunt mai maleabile: cele umaniste sau cele realiste?”, Cristian Vasile răspunde: Aparent, elitele umaniste, și îi includ aici și pe scriitori în general, au excelat în laude ditirambice la adresa puterii, transformându-se în poeți de curte

FAMILIA 4 / 2018

Apărută în luna mai. Ion Simuț, „Pentru o istorie politică a literaturii române”: Dacă e foarte clar, ca un lucru de la sine înțeles, că o istorie-istorie e în primul rând o istorie politică, adică o istorie evenimențială a conflictelor de putere și a instituțiilor sau forțelor implicate, e la fel de clar că o istorie a literaturii e în primul rând o istorie estetică, adică o istorie a valorilor și a formelor literare, transformată în cele din urmă într-o istorie a capodoperelor… Perspectiva politică e o ieșire (una dintre multele posibile) de sub tirania unui model sau e o formă de corupție a esteticului și o eroare de gândire a istoriei valorilor? Cu ce instrumente și cu ce concepte ar trebui să lucrăm la o istorie politică a literaturii române?… Putem vorbi încrezători de o nouă istorie literară, bazată pe alte principii decât acelea care absolutizează criteriul estetic… Noi tindem să credem că literatura nu depinde de nimic… Iar eu văd opțiunea teoretică și practică pentru o istorie politică a literaturii nu ca pe un mod de evacuare ireversibilă a unei istorii estetice, ci ca pe o alternativă și o necesitate vitală de a împrospăta punctul de vedere asupra operei luând în considerare și alte elemente, dimensiuni și coordonate ale ei. În cele din urmă, o istorie strict estetică se face vinovată de un reducționism al gustului care raportează totul la o subiectivitate limitată, oricât s-ar strădui să-și depășească limitele. Opera privită în sine trebuie contrabalansată de opera privită în context… În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, Ioan Moldovan, Traian Ștef, Al. Cistelecan, Lucian-Vasile Szabo, Florin Ardelean, Andrea Pop, Viorel Mureșan, N. Coande, Romulus Bucur, Al. Seres, Lucian Scurtu, Magda Danciu, Horia Al. Căbuți, Adrian Gagiu. Mara Vaida: „Femeile române și Marea Unire”.

NEUMA 5-6 / 2018

Andrea H. Hedeș (directorul revistei), la Editorial: Avem scriitori, avem cărți și avem și rezultatul societății de astăzi care trăiește „pe repede înainte“, spulberând etape. Această inflație face însă ca nu oricine scrie să fie și scriitor și nu orice poartă (sau nu) ISBN să fie și carte. În schimb, cititorii sunt din ce în ce mai puțini... Horia Gârbea, la Cursiv: Numeroși autori de literatură și mai ales poeți se plîng că „nu se citește“. Și alte persoane, nu neapărat din cele care scriu literatură se plîng de deficitul lecturii. S-a citit vreodată mai mult? Ion-Aurel Pop, la Invitat special: Ține de o logică elementară faptul că, din moment ce unirea românilor s-a petrecut, în ciuda piedicilor, factorii susținători ai unirii au fost mai puternici decât cei contrari ei. Prin urmare, într-un discurs care se vrea obiectiv, vor predomina mărturiile în favoarea unirii față de cele aflate în detrimentul său. În sumar (selectiv): Adi Cristi, Arcadie Suceveanu, Mircea Muthu, Cristina Prisăcaru Șoptelea, Niculina Oprea, Nicoleta Milea, Ioan F. Pop, Virgil Rațiu, Radu Sergiu Ruba, Gelu Negrea, Andrei Moldovan, D. Ungureanu, Ioan Holban, Ana Dobre, Flavia Adam, Ion Cocora, Dinu Grigorescu, Al. Jurcan, Menuț Maximinian, Radu-Ilarion Munteanu, Florica Bud, Codruț Radi. Colocviul național de critică (despre proza românească): Radu Voinescu, Maria-Ana Tupan, Mircea Opriță, Horia Gârbea, Dan Stanca. Interviu cu Felix Alexa. Anchetă: Mentorii și magiștrii poeților.

PRO SAECULUM 127 – 128

Apărută iunie 2018. Titlu: „Mă silesc să merg bine pe calea mea, fără mari complexe, fără ură în mine, fără superstiții” — interviu cu Eugen Simion (realizat de Rodica Lăzărescu): Ideea mea este că dezechilibrul politic, social şi moral al lumii româneşti de azi se datorează, în bună parte, faptului că a dispărut clasa ţărănească, iar ceea ce a rămas din ea a fost lichidat de capitalismul primitiv de după 1990. Dispariţia clasei ţărăneşti (cu răzeşii şi moşnenii ei) a dezechilibrat şi destabilizează, în continuare, azi, lumea românească. A dispărut piatra ei de temelie, a dispărut, totodată, şi o sursă esenţială de energie morală şi spirituală a societăţii noastre în drum spre democraţia socială… Pe de altă parte: S-a discutat, zilele trecute, dacă este bine sau rău ca scriitorul român să scrie în altă limbă. Sigur că rău nu poate fi, condiţia este să scrie bine şi să fie luat în seamă în limba de adopţie. Ideea că, dacă scrii, în continuare, în limba română, nu ai nicio şansă (pentru că este o limbă mică, într-o cultură marginală) este, însă, profund falsă… De parcă ar mai conta, continuă Eugen Simion: Eseiştii occidentali sunt de părere că literatura moare, dacă n-a murit încă. Trăim, deja, în postliteratură… În sumar (selectiv): Magda Ursache (cu editorial și interviu realizat de Adrian Alui Gheorghe — „Cel mai sigur mijloc de ratare e slujul la putere”), D.R. Popescu, Mircea Popa, Tudor Nedelcea, Mircea Braga, Florin Mihăilescu, Petre Isachi, Ionel Necula, D. Velea, Ioan-Aurel Pop, Basarab Nicolescu, Th. Codreanu, Lucian Chișu, Adrian Dinu Rachieru, Șerban Codrin, Rodica Braga, N. Gheran, Mircea Tomuș, I.D. Denciu, Paul Spirescu, Doina Popa, Ana Dobre, Virgil Panait, I. Viștea. Interviuri cu Constantin Călin, Iordan Datcu, M. Diaconescu.