miscellanea
10/2018EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

breviar editorial

Articol publicat în ediția

Între Beckley și București: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu citiți la Barcelona de un critic american, de D. Sam Abrams, Editura Meronia, 2018, 124 p.

Un critic literar originar din West Virginia, american get-beget, ajunge să studieze și să predea în Barcelona, deținând o vreme, ca public intellectual, și funcția de secretar al Centrului Catalan al PEN Club International. Din Sant Cugat del Vallès, criticul D. Sam Abrams aruncă o privire asupra unor vârfuri ale poeziei românești din ultimii 50-60 de ani. Traduceri din lb. catalană: Jana Balacciu Matei, Lilica Voicu-Brey. Cuvânt-înainte: Marius Chivu.

Gratulări, premii și invidii, toate au un alt fel de iz acasă, față de cele de dincolo de granițele teritoriale. Orice poet al lumii, indiferent de țară, cred că și-ar dori asemenea enunțuri privitoare la poezia lui:Cărtărescu s-a repliat în fața fracturilor din viața lui și, făcând-o, a găsit darul, miracolul condiției umane și realitatea cea mai elementară și, înarmat cu aceste descoperiri, a reformulat sensul și întinderea poeziei”. Sau: „Cărtărescu vrea să despoaie limba și lexicul până ajunge la punctul de tensiune, la granița cu proza, așa cum a făcut T. S. Eliot în secțiunile II și III ale fiecăruia dintre cele Patru cvartete (1943). Dar, ca Eliot, nu cade niciodată în prozaicul poetului stângaci sau inabil, ci trece întotdeauna de un punct de tensiune foarte reușit între poezie și proză, încărcând textul cu o energie sonoră dificil de imitat.

Nichita Stănescu este văzut într-o continuitate (Lucrețiu, Hafiz, Goethe, Emerson și Heidegger) a poeților conceptuali, dar cu o inconturnabilă accentuare a unei nuanțe de către D. Sam Abrams: Stănescu are profunzimea intelectuală a poetului conceptual, dar ceea ce nu are este atitudinea netulburată, închistată și preeminentă pentru că este contrară a ceea ce vrea să spună, a ceea ce vrea să vedem. Poezia lui Stănescu este vitalistă, sărbătorească, euforică, jucăușă, ironică, energică, exaltată, pentru că este manifestarea unei vieți mai împlinite și mai înalte. Solemnitatea și gravitatea anumitor poeți este o vădită manifestare a operei nereușite, triste în incompletitudinea și în puținătatea ei. Cu un singur amendament: solemnitatea însăși ar merita poate o carte separată, de vreme ce înțelesurile ei nu sunt deloc superpozabile.

Mergând în amonte, l-am lăsat – culmea! – la final pe Marin Sorescu: După 32 de ani de prezență susținută în lumea culturii engleze, ne putem întreba ce i-a adus acesteia opera lui Sorescu? Răspunsul este complex, dar clar, categoric:

Un nou mod de a îmbina sau armoniza particularul și universalul. […]

Un nou mod de a exprima alteritatea.

Un nou mod de a cânta lumea, dinspre implacabilitatea critică, pe de o parte, și dinspre deplina umanitate, pe de alta.

Poezia modernă și contemporană în limba engleză ar fi mult mai săracă fără marea contribuție a poeților din Europa de Est, ca Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasko Popa, Vladimir Holan, Miroslav Holub,
Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Iosif Brodsky, Czeslaw Miłosz, Zbigniew
Herbert, Wislawa Szymborska, Tadeusz Różewicz, Tomas Venclova…

Punțile au rezistat perfect loviturilor timpului.

D. Sam Abrams are un ecart favorabil literaturii noastre, căci distanța în spațiu se pare că funcționează asemenea îndepărtării în timp: pune un filtru de selecție. Iar ceea ce selectează poartă un gust aparte – al operelor care pot înfrunta liniștite timpul.

Aproape negru, de Niculina Oprea, ed. a doua revizuită, col. Magister, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2017, 80 p.

Poetă și traducătoare, membră – de curând – a Pen Club International Turcia, Niculina Oprea ne face acum, prin această ediție, să regăsim un volum de poezie apărut în 2014 la Editura Muzeul Literaturii Române. Vindecările sunt imaginare sau amânate (există și un „înger al amânărilor“), numai brațele sunt reale, brațe arse, brațe apoase, brațe care scrâșnesc, ca în poemul Nani: „Umbra grăitoare/ nu era a fratelui meu/ ci a mamei noastre,// doar ea poate veni oricând/ să mă acopere în fața/ altor umbre,// brațele ei scrâșnind/ din toate încheieturile/ îmi leagănă trupul imaginar –// de mult nu mai semăn/ cu cea care am fost,/ refuză să știe și zice: nani!,/ nani!,/ nani!/ de o sută de ori pe zi.”

Paul Aretzu o așază pe poetă în descendența lui Paul Celan, iar Amalia Voicu, Petru M. Haș și Alain Le Roux fac, pe coperta a patra a volumului, referiri elogioase la imaginarul liminar al poetei.

O viziune în spațiu, de Vasile Bardan, col. Lirica, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2017, 64 p.

La publicarea acestei plachete, să tot fi avut Vasile Bardan 70 de ani în spate și 15 volume (13 de poezie, două de critică și memorialistică, ambele dedicate lui Ioanid Romanescu, poetul care i-a încurajat debutul și formarea).

Poeme din neguri de timp, vreo câteva – din 1968: „apele merg în genunchi/ clipele curg în fântână/ timpul cu mine în trunchi/ trece de mână”. Poeme de pe-acum, din anii mai din urmă, 2014, 2016, 2017 ș.a.m.d. Arheologie, în toată regula. Cam așa ar fi un fragment dintr-un poem din 1999, intitulat Arhivele secrete, cu legături – secrete, cum altfel – cu imaginea duală de pe prima copertă a cărții: „revăd hărțile sinelui/ ramificate ca nervurile/ unei imense frunze/ caut resurse ascunse/ de când îmi aud lumina/ cum se descompune/ în propria ei substanță/ primordială/ de aceea împletesc mereu/ funii de cuvinte/ pe care cobor și tot cobor/ în abis“.

Tren printre zodii. Poeme de odinioară, de Florea Burtan, col. Arca, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2017, 80 p.

Când toți sunt duri sau tind către așa ceva, iată un autor care rămâne un trubadur. Nedezmințit, de la prima la ultima pagină. Și totuși, găsim o excepție, între poeme care cântă viața, iubirea, iubita, și iarăși, de la capăt – dar toate alunecă de fapt „pe o scară de fum“, pe care trubadurul o vede și o înfășoară în cuvinte, până ajunge să miroasă „a mere coapte,/ a miere răzvrătită și-a pelin“: „Cine a zis că moartea e o femeie bătrână?/ Uite, moartea mea poartă rochie de mireasă,/ Deretică prin odăi, aduce apă de la fântână,/ Și e tânără-tânără și ispititor de frumoasă!// […] Uite-o cum plutește, ca un duh auriu/ Gura ei e de miere răstignită pe flori,/ Lângă ea niciodată nu se face târziu/ Și noaptea e albă și plină de stele-viori.“ Referințele critice ale Trenului printre zodii sunt semnate de Horia Gârbea, Liviu Comșia și Ana Dobre, din rândurile căreia spicuim și preluăm aici cuvintele de final: „Reflexie a unei atitudini în fața existenței, elegiacul se convertește în filozofie a vieții și transpune creația într-o metafizică proprie în care poezia capătă individualitate și strălucire.“

Zbor lăuntric & Inward Flight, de Mihai Merticaru, Editura Ideal, Chișinău, 2017, 80 p.

Aproape 20 de cărți de poezii, sonete, haikuuri etc. a publicat scriitorul nemțean Mihai Merticaru de la debutul din 1992, între care și o antologie lirică, în seria de la TipoMoldova. Acesta este al doilea volum bilingv.

Din 2006 a obținut premii în diverse orașe sau zone ale țării (Cluj-Napoca, Vrancea, Bacău), iar în 2016 i-a fost decernat un premiu în Liban.

Născut în 1938, autorul pare a nu-și fi ostoit prea mult, de-a lungul vieții și de-a lungul cărților, dorul de a descoperi mereu câte ceva despre – și aici încep cuvintele mari – univers, viață, ființă, sine, spațiu lăuntric. Poetul se consideră că este chemat să dea seamă de toate și de fiecare în parte, chiar dacă această Cunoaștere pare mai mult un joc al hazardului, încă de la primul nivel, cum se vede și în poemul Țară a nimănui: „Am descoperit cu uimire că/ în mine – țară a nimănui – locuiește/ și un altul/ un străin ghiduș și încruntat/ generos și răutăcios, candid și pervers/, natural și miraculos, obișnuit și insolit,/ bonom și retractil.// mă joc cu el de-a v-ați ascunselea,/ dar nu-l prind niciodată./ își schimbă mereu înfățișarea./ când cred că nu-mi mai scapă,// atunci mă strigă din alt ungher,/ cu altă mască pe față.“

Despre poemele lui Mihai Merticaru au scris, în ultimii 25 de ani, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Cristian Livescu, Victoria Milescu, Mircea Petean.

Traducerea în lb. engleză a volumului Zbor lăuntric: Gabriela Pachia.