poeme
RADU CANGE

Poeme

Articol publicat în ediția 8/2019

Aproape

Seară,
aproape seară;
O umbră de lumină
îmi desenează picioarele,
timide fiind ele,
ca două corăbioare
neîndrăznind să se arunce
în marea de întuneric,
în întunericul ce mă
pândește; mă pândește,
dar scap și de această
dată, făcând o piruetă
de abil dansator.

Despre o zi

E-adevărat cerul s-a
oglindit în apă și,
deodată, s-a prăbușit în
ea, lăsând o prăpastie
albastră unde roiau
păsările, unde stelele se
hârjoneau, unde gândurile
alunecau pe visări, cum
săniile, iarna, la munte,
și, de acolo, doar singurătatea,
ca o idee credincioasă,
a venit și s-a așezat,
cu sfială, în sufletul meu.

Drum

Eu, vecin cu bucuria
de a îmbătrâni, la o răscruce
de timpuri, unde eul meu minuscul
nu vrea să se piardă.

Încețoșat și vesel totodată,
fir de lumină și de otravă,
cântec și bocet împătimit
în voința de a fi om.

Strădania gândurilor mele
care poate fi ștearsă de o
simplă întâmplare naturală,
nefastă, nici nu mai contează.

Stăpân al propriei molecule
galactice, proiectat în lumină,
pătat de umbră, aș putea
să mă îndrept cu trup și suflet
cu ochii lucizi către moarte.

Urmele

Urmele mele nu sunt de sânge,
sunt cele spirituale care te caută
în cântec și vers, lumină fiind
ielele neastâmpărate, în noapte,
jucându-se cu soarta și întunericul,
jucându-se cu perimata lună.

Ce să-ți mai spun,
când zilele, nopțile și anii sunt
toate prăbușite în amintirea ta ?
Când ajunul morții este pe urmele
tuturor, iar apropiata clipă îmi face
semne obscene și nimicul încearcă
să-mi ia locul ?
Ce să-ți mai spun ?

În nemodestia mea,
fiind/crezând că sunt alesul lui
Dumnezeu, îți dăruiesc o vrabie
care tocmai acum îmi ciugulește
din palmă.

Ca o veste

Întotdeauna m-a întristat
moartea poeților tineri,
odată cu dorința mea
de a moșteni poemele
pe care ei nu au mai
apucat să le scrie.

Întotdeauna mă cuprinde
tristețea atunci când uit un poem,
un poem ce nu am mai apucat
să-l scriu și mă gândesc că
ar fi putut să fie chiar un poem
al unui tânăr poet de curând plecat.

Oare acel poem să fi fost
ca un semn, o scrisoare adresată mie
ca o veste, ca o veste care mă
cutremură?