recenzii
MONICA GROSU

HORIA GÂRBEA – ÎNTRE KAVALA ȘI ALICANTE

Articol publicat în ediția 2/2020

Experiențele lirice din volumul recent publicat de Horia Gârbea, Pisica din Kavala (Editura Neuma, 2019), se leagă topografic de Kavala (Grecia) și Alicante (Spania), orașe turistice cu ieșire la mare și un bogat potențial peisagistic. Cu toate acestea, poemele, majoritatea, sunt anterioare călătoriilor, dar au o afinitate cu ele. Așadar, între cele două puncte-reper, imaginația autorului, stimulată de cultura și civilizația elină pe de o parte, substratul de simțire latin pe de altă parte, prinde, în viziuni calme și eterogene, pulsiunile realului, cu inserțiile sale de mit și poveste. Soarele marin se răsfrânge în irizări poetice și ludice percepții asupra sinelui și a universului recreat. Horia Gârbea se lasă prins în jocul reflecțiilor asupra propriei condiții de poet, fără a adopta un ton grav și sobru. Dimpotrivă, gesticulația lirică e fantezistă, nelipsită de acolade ironice și reluări. Îi este specifică acestui grupaj de poeme nuanțarea, apetența pentru limbajul simplificat, esențializat, prozaic adesea, în spiritul postmoderniștilor. Pisicile, prezențe dragi autorului și-n viața reală, se strecoară (până și) în texte. Aici întrețin un dialog cu spațiul și spiritualitatea acestuia, legând trecutul și prezentul în cheia versului tulburat de concretețea imaginilor și a existențelor ce o compun: „creaturile din kavala/ sunt mai aproape de mare/ și poate de dumnezeu// pisica din kavala/ m-a privit cu ochii ei/ rotunzi și galbeni/ ca și cum mi-ar fi/ transmis o epistolă/ a apostolului pavel/ era slabă/ ca un sfânt/ pictat de grecul el greco/ era vioaie și ageră/ cum poate era/ femeia din tracia/ creștinată de pavel// taverna lui ioan/ era pe o fundătură/ pisicile lui/ se jucau în stradă/ fără primejdia mașinilor/ l-am întrebat pe ioan/ mai cărunt decât mine/ și mai bronzat/ dar născut cam deodată/ în care dintre/ pisicile lui/ s-a cuibărit sufletul femeii/ creștinate de pavel// – cred că în asta/ care ți-a plăcut și ție/ poți s-o iei la tine/ o să crească/ și o să se facă frumoasă/ de altfel să știi/ că e motan/ dar ți-l dăruiesc cu plăcere“ (pisica din kavala).

Așa cum se menționează într-o Notă despre conținut, poemele incluse în volumul de față au fost prezentate la Turnirul Poetic Cununa de Lauri, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, edițiile de la Alexandroupolis (Grecia, 2018) și Alicante (Spania, 2019). Cu un destin fast, poemele din ciclul Pisica din Kavala au primit Premiul Publicului la turnirul de la Alexandroupolis, în 2018, la fel cum echipa Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor a fost câștigătoare la ambele ediții menționate.

Spiritul ludic al autorului, secondat de ironie și pătruns de melancolia spațiului marin, reușește să redea, într-o privire-sinteză, o poezie de notație și de stare deopotrivă. Horia Gârbea păstrează impresia locurilor vizitate, prelungind-o în poem: marea, tavernele cu intimitatea lor, cu sticlele de uzo și nostalgia călătorului ce înțelege că fiecare nouă descoperire devine, în economia timpului, un dialog cu trecutul. În siajul amintirilor se mai vede Olimpul zeilor și se mai simte ușor mirosul fabulos al brânzei de capră. Având o puternică referențialitate, aceste poezii concentrează felii de timp și realitate, însăilează povești cu personaje mitologice și poeți ce se lasă vizitați de ființe diafane (îngeri). Hermeneutica acestor texte implică simboluri multiple, de la grația pisicii, animal sacru la egiptenii antici, la misterioasele prezențe angelice. Insinuante ori subiacente, aceste sugestii întrețin povestea și stau cuminți la masa literaturii unde se așază și poetul, conștient că scrisul e un modus vivendi, lăsându-și însemnul distinctiv la nivel corporal aproape: „pe masa de operație/ a marii literaturi/ stă însăși/ marea literatură/ cu mațele la vedere// pe masa de operație/ a marii literaturi/ se întâlnesc toate/ diadele glorioase/ turcul și pistolul/ baba și mitraliera/ boul și vițelul leul și cârnatul/ capra și varza/ războiul și pacea/ roșul și negrul/ lira și spada// iar eu stau la marginea mesei/ cu gulerul apretat de olanda/ cu jobenul în mână/ și cu mâna cealaltă/ strânsă pe bisturiu/ gata să-mi notez explicațiile/ pe propriul meu hoit/ pe masa de operație/ a marii literaturi/ zace chiar/ marea literatură/ și eu cu jobenul în mână/ și eu cu jobenul pe cap/ și eu cu bisturiul între degete/ și eu cu bisturiul în gât/ și cu cele trei/ degete de închinare/ adunate și reci pe creion“ (lecția de anatomie).

Scrisul e într-adevăr o problemă de viață și de moarte, de apropiere și depărtare a contrariilor, un melanj între viețuire și memoria ei livrescă, dezlegată de inhibiții în fața unui pahar plin, așa cum schițează poemul a doua zi, poem ce soluționează, într-o notă colocvial-ironică, soarta atipică a poetului: „am cunoscut un poet/ care nu voia să moară/ la marginea mării/ ci pe o terasă de cartier/ cu mese din metal/ așezate pe dale/ între care crescuse puțină iarbă/ și răsărise o păpădie/ era sigur/ că numai de acolo/ sufletul lui s-ar fi ridicat/…/ în timp ce pe terasă/ trupul lui acoperit/ cu o veche față de masă/ ar fi adunat toți curioșii/ care nu-i citiseră niciodată/ vreun vers/ chiar și a doua zi/ când ar fi fost departe/ pe terasă s-ar fi vorbit despre el/ – de ce a murit ăla ieri/ coană geto/ poate pentru că bea/ – adică de la băutura mea/ păi și matale bei/ și de ce nu mori// – o să mor și eu/ coană geto/ nu-mi duce dumneata grija/ – ăla se zice că/ scria cărți poate/ de la cărți i s-a tras/ – poate că de-aia nu mori/ dumneata că nu le ai/ cu scrisul/ – păi să știi“.

În cheia diversității lirice, savuroase sunt și poemele cu rimă (câteva, nu multe), expresie a jocului de limbaj cu accente frenetice, delirant magice, încheiate în maniera deja cunoscută (final scurt, tăiat, imprevizibil). Cele două grupaje lirice, Pisica din Kavala și Costa Blanca, resuscită un imaginar cu peisaje marine și pisici, corăbieri plecați pe mare după pește, poeți visători întârziind pe terase, acolo unde se ivesc întrebările și rimele, acolo unde lumina din port aduce freamătul misterios al necunoscutului, căci „ce este o mare/ fără un port/ ce este un port/ fără corăbii/ sau o corabie fără timonă…“ (pe terasa de la los apartamentos bahia).

Horia Gârbea, Pisica din Kavala, editura Neuma, Cluj-Napoca, 2019.