Perplexitatea nu mi-ar fi fost la fel de mare descoperind vreo cometă nouă pe cât mi-a fost când am dat peste un referat despre Tycho Brahe scris de trei eleve de clasa a X-a de la Colegiul Tehnic „Costin Neniţescu” din Bucureşti, în condiţiile în care avem astăzi pe la colegiile de acest fel elevi care n-au auzit nici de Eminescu.
Tyge Brahe, cel mai strălucit dintre toţi observatorii cerului de după Hipparh şi de până la inventarea instrumentelor optice, s-a născut la Knudstrup, aşezare situată astăzi în Suedia, la graniţa cu Danemarca, lângă Helsingborg (perechea daneză Helsingør de pe malul opus fiind căminul lui Hamlet), la 14 decembrie 1546, într-o familie aristocratică şi a fost un copil-minune. La doar 13 ani, face studii de retorică şi filozofie la Universitatea din Copenhaga şi, învăţând acolo latina, începe să se semneze „Tycho”. Întrucât eclipsa de soare din 21 august 1560 i-a aprins entuziasmul pentru astronomie, i s-a încuviinţat să ia şi lecţii de matematică în paralel cu cursurile de drept urmate la 16 ani la Universitatea din Leipzig. Ca şi cum nu era destul şi atât, mai face şi la Rostock studii suplimentare de alchimie, medicină şi astronomie. În vreme ce era student la Leipzig, o ceartă aprigă pe nişte formule matematice (blonde, răpitoare) se lasă cu un aprig duel cu săbiile, în care-şi pierde nasul, motiv pentru care va purta întreaga viaţă o proteză de aramă aurită. Întors în ţară, îşi face un laborator propriu de chimie şi observaţii ale cerului, în lipsa unui telescop (inventat abia la 1608) servindu-se în determinarea poziţiei aştrilor de un sextant, de un enorm quadrant cu raza de 6,3 metri conceput de el însuşi şi de un glob de 1,5 metri. În noiembrie 1572, are ocazia rarisimă să vadă supernova din Cassiopeea aprinsă pentru 16 luni şi să-şi publice observaţiile. Ceea ce s-a catalogat astăzi cu indicativul G 120.1 + 1.4 (sau pur şi simplu Tycho G) e doar rămăşiţa fostei stele duble explodate atunci, respectiv satelitul ei, o pitică albă învăluită în linţoliul unei nebuloase, la 8000-9800 de ani-lumină depărtare. Puţin i-a lipsit lui Tycho Brahe să apuce şi următoarea supernovă din 1604, iar Kepler, care a avut şansa extraordinară de a fi contemporan cu ambele (doar opt explozii de acest fel au fost vizibile cu ochiul liber în istorie, precedenta de atunci fiind în 1181), nu împlinise încă un anişor în noiembrie 1572. Amândoi au fost, în schimb, martorii cometei din 1577. Măsurându-i cu precizie poziţia în raport cu stelele fixe şi cu Pământul, danezul a spulberat credinţa aristotelică după care cometele ar fi simple fenomene meteo, dovedind că aveau orbite circumsolare întocmai ca şi planetele. Şi totuşi, n-a fost destul pentru a adopta revoluţionarul model copernican, oricât de evidentă i se părea falsitatea geocentrismului lui Ptolemeu, întrucât, din pricina impreciziei instrumentelor epocii, nu era încă sesizabilă mişcarea paralactică a stelelor. Aşa că a încrucişat cele două modele într-un bizar hibrid de compromis („Nebunia lui Tycho”), cu Soarele dându-ne ocol asemenea Lunii, iar restul planetelor rotindu-se în jurul Soarelui. Altminteri, el rămânea neîntrecut în acurateţea determinărilor pentru cele 777 de stele catalogate, măsurarea corectă a înclinaţiei eclipticii (orbitei terestre în jurul Soarelui) faţă de planul ecuatorului ceresc şi a precesiei echinocţiilor ori construirea pe insula Hven a celui dintâi observator modern european (Uraniborg = „Castelul cerului”), graţie filantropiei regelui Frederick al II-lea. După moartea monarhului îi sunt tăiate fondurile şi se alege praful de observator, din care până în ziua de azi n-a mai rămas decât un şanţ, dar împăratul Rudolf al II-lea îl invită la Praga, acordându-i o rentă frumuşică de 3000 de ducaţi şi o reşedinţă pentru construcţia unui nou observator. Nu că protejatul său ar fi fost cumva rămas pe drumuri. Dimpotrivă, danezul era obişnuit cu confortul, fiind atât de bogat încât îşi avea propria tipografie, iar ca animal de companie îşi luase un elan. Şi tocmai confortul l-a răpus la nici 55 de ani. La banchetul din 13 octombrie 1601, cantităţile astronomice de bere l-au dat gata după unsprezece zile de agonie. Apoi însă, la exhumarea rămăşiţelor sale exact trei veacuri mai târziu, urmele de mercur găsite în firele de barbă au stârnit un întreg roman poliţist. Să se fi intoxicat accidental Tycho cu experimentele lui „alchimice”, ori fusese otrăvit ? A fost suspectat Kepler însuşi, care beneficiase de pe urma morţii lui moştenindu-i slujba de astronom imperial şi un întreg tezaur de date ştiinţifice, ba şi monarhul Danemarcei, ce-l bănuia pe Tycho că ar fi avut o legătură mai puţin astrală cu regina-mamă. Numai că o nouă autopsie făcută peste încă un veac, în noiembrie 2010, a pus capăt acestor scenarii palpitante, concentraţia de toxine dovedindu-se, de fapt, una cât se poate de normală. Tot berea vasăzică era criminalul, bat-o Dumnezeu! De altfel, berea îi venise de hac nu doar danezului, ci şi exoticului său patruped care, la o altă petrecere, îmbătat mangă, căzuse pe scări rupându-şi gâtul. Prin vara lui 2018, The Telegraph raporta vreo 30 de pescăruşi în stare de ebrietate „mirosind puternic a alcool” ajunşi la Centrul RSPCA din Taunton, în Anglia, pesemne după meciul pierdut atunci cu Croaţia.
În ultima lui noapte, muribundul ar fi rostit cuvintele „Non frusta vixisse videor” („Sper că nu am trăit în zadar”). Astăzi, un catalog de stele cu indicativul TYC şi cel mai mare crater de pe Lună care-i poartă numele adeveresc că savantul şi-a îndeplinit cu brio misiunea pentru care a fost debarcat pe această planetă.