În 1772, progresia geometrică în distanţarea de Soare a planetelor ştiute atunci a fost generalizată de o formulă empirică pretenţios numită „legea” Titius-Bode, conform căreia, din distribuţia orbitelor sistemului solar, lipsea una ce ar fi trebuit să-şi aibă locul în golul dintre Marte şi Jupiter, undeva pe la 2,8 unităţi astronomice depărtare de Soare. Iar … Continuă să citești Atenţie, cad pietre!
Nu ştiu sigur dacă mult răsfăţatul Alexei Nikolaevici Tolstoi, tătucul lui Buratino (o variantă de Pinocchio fără lungirea nasului), a fost sau nu, totodată, şi părintele genului socialist-fiction în literatura sovietică, dar cu siguranţă l-a exersat cu o originalitate greu de egalat. Eroul romanului dumisale Aelita (1923), un piţifelnic a cărui primă grijă după debarcarea … Continuă să citești Planeta roşie
Asteroidul 9495 (un munte zburător de 6 km ce dă ocol Soarelui la fiecare 3 ani şi 3 luni) şi un crater al micuţei planete Mercur erau ultimele locuri din teatru unde te-ai fi aşteptat să-l găseşti invitat pe Eminescu la acest grandios spectacol cosmic. Craterul de 125 km diametru, situat la 10º de polul … Continuă să citești Pedagogia planetologiei
Atraşi de strălucirea fără egal a Luceafărului de seară, mulţi te întreabă „ce stea e aia”, neştiind că planetele nu au acea scânteiere aparentă a stelelor produsă de turbulenţe şi impurităţi atmosferice. Zic „de seară” fiindcă alteori Venus este vizibilă pe cerul estic dinaintea zorilor şi până la răsăritul Soarelui, ca Luceafăr de dimineaţă. Fiind … Continuă să citești „Tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul”
În mirobolanta Lume de dincolo sau Statele şi imperiile din lună a lui Cyrano de Bergerac (1656), seleniţii patrupezi îşi plăteau consumaţia la cârciumă cu… versuri ! Era şi normal, aşadar, ca visurile şi speranţele pământenilor legate de Lună să declanşeze o febrilă competiţie pentru colonizarea ei. Preparativele au început cu primul atlas al Lunii, … Continuă să citești De ce latră câinii la Lună
După ce, în precedentele două episoade, ne-am jucat desenând animăluţe pe cer şi strigând stelele pe nume, să revenim acum cu picioarele pe Pământ pentru a ne vizita mai întâi vecinii din propriul sistem solar, căci până la stele mai avem, oho, drum lung: „per aspera ad astra”, de la Seneca şi al său Hercule … Continuă să citești O RAITĂ PRIN CARTIER
„Din cauza tâmpiţilor dimprejur”, îşi motiva Stelaru farsa propriei înmormântări pusă la cale în 1940. Şi cum să nu-i dai dreptate? După aşa-zisele privatizări din anii ’90, să vinzi pielea ursului din pădure a devenit astăzi pe la noi o nouă afacere de succes. Căci fraieri care se vor proprietari de terenuri pe Lună, pe … Continuă să citești STEAUA LUI LACHE
După ce jumătate de an am trecut în revistă marile figuri ale istoriei astronomiei, a venit în fine vremea să ieşim din muzeu la aer curat pentru a vedea acum şi marile figuri ale cerului. Doar câteva vedete, se-nţelege, numărul constelaţiilor fiind egal cu mulţimea clapelor unui pian ori a personajelor din Danton. Colecţia de … Continuă să citești Harta cerului
„Acolo unde e mult soare, e şi multă umbră”, zicea odinioară beduinul – iar Isaac Newton a fost o dovadă vie. Oricât ar părea de bizar, „Părintele raţiunii”, acela care a pus piatra de temelie a mecanicii clasice şi a calculului diferenţial şi integral revoluţionând fizica, optica şi matematica, şi-a dedicat totuşi cea mai mare … Continuă să citești Mărul lui Newton
Descoperirea opticii lentilei convergente de către Salvino degli Armati (1299), ce a condus la fabricarea ochelarilor, şi ideea de lunetă a lui Leonardo da Vinci (1490) pusă în practică de olandezul Hans Lippershey într-o versiune primitivă (1608) au deschis larg porţile cerului pentru astronomi, iar Galileo Galilei a ştiut să profite din plin de avantajul … Continuă să citești ȘI TOTUȘI SE MIȘCĂ