Avea Nicuţă Tănase o schiţă satirică intitulată Cine a pierdut o verighetă ?, despre nişte tovarăşi şi tovarăşe în concediu pe litoral, care făceau pe-acolo figură de burlaci şi burlăciţe şi care, găsind cineva la dejun o verighetă, încep toţi să se scotocească panicaţi prin buzunare şi poşete. Mi-am amintit de ea citind în urmă … Continuă să citești Singur printre burlaci
Prin opoziţie cu Venus, gigantica planetă Jupiter îşi merită cu prisosinţă numele. Nu doar că este cea mai băbăneaţă din întreg sistemul solar (aproape unsprezece diametre terestre), dar chiar îşi are propriul imperiu de sateliţi (79), inele, asteroizi şi chiar comete, aşa cum îi stă bine unui cârmuitor al pantheonului. Impresia pe care ţi-o produce … Continuă să citești Dor de Troia
În 1772, progresia geometrică în distanţarea de Soare a planetelor ştiute atunci a fost generalizată de o formulă empirică pretenţios numită „legea” Titius-Bode, conform căreia, din distribuţia orbitelor sistemului solar, lipsea una ce ar fi trebuit să-şi aibă locul în golul dintre Marte şi Jupiter, undeva pe la 2,8 unităţi astronomice depărtare de Soare. Iar … Continuă să citești Atenţie, cad pietre!
Nu ştiu sigur dacă mult răsfăţatul Alexei Nikolaevici Tolstoi, tătucul lui Buratino (o variantă de Pinocchio fără lungirea nasului), a fost sau nu, totodată, şi părintele genului socialist-fiction în literatura sovietică, dar cu siguranţă l-a exersat cu o originalitate greu de egalat. Eroul romanului dumisale Aelita (1923), un piţifelnic a cărui primă grijă după debarcarea … Continuă să citești Planeta roşie
Asteroidul 9495 (un munte zburător de 6 km ce dă ocol Soarelui la fiecare 3 ani şi 3 luni) şi un crater al micuţei planete Mercur erau ultimele locuri din teatru unde te-ai fi aşteptat să-l găseşti invitat pe Eminescu la acest grandios spectacol cosmic. Craterul de 125 km diametru, situat la 10º de polul … Continuă să citești Pedagogia planetologiei
Atraşi de strălucirea fără egal a Luceafărului de seară, mulţi te întreabă „ce stea e aia”, neştiind că planetele nu au acea scânteiere aparentă a stelelor produsă de turbulenţe şi impurităţi atmosferice. Zic „de seară” fiindcă alteori Venus este vizibilă pe cerul estic dinaintea zorilor şi până la răsăritul Soarelui, ca Luceafăr de dimineaţă. Fiind … Continuă să citești „Tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul”
În mirobolanta Lume de dincolo sau Statele şi imperiile din lună a lui Cyrano de Bergerac (1656), seleniţii patrupezi îşi plăteau consumaţia la cârciumă cu… versuri ! Era şi normal, aşadar, ca visurile şi speranţele pământenilor legate de Lună să declanşeze o febrilă competiţie pentru colonizarea ei. Preparativele au început cu primul atlas al Lunii, … Continuă să citești De ce latră câinii la Lună
După ce, în precedentele două episoade, ne-am jucat desenând animăluţe pe cer şi strigând stelele pe nume, să revenim acum cu picioarele pe Pământ pentru a ne vizita mai întâi vecinii din propriul sistem solar, căci până la stele mai avem, oho, drum lung: „per aspera ad astra”, de la Seneca şi al său Hercule … Continuă să citești O RAITĂ PRIN CARTIER
„Din cauza tâmpiţilor dimprejur”, îşi motiva Stelaru farsa propriei înmormântări pusă la cale în 1940. Şi cum să nu-i dai dreptate? După aşa-zisele privatizări din anii ’90, să vinzi pielea ursului din pădure a devenit astăzi pe la noi o nouă afacere de succes. Căci fraieri care se vor proprietari de terenuri pe Lună, pe … Continuă să citești STEAUA LUI LACHE
După ce jumătate de an am trecut în revistă marile figuri ale istoriei astronomiei, a venit în fine vremea să ieşim din muzeu la aer curat pentru a vedea acum şi marile figuri ale cerului. Doar câteva vedete, se-nţelege, numărul constelaţiilor fiind egal cu mulţimea clapelor unui pian ori a personajelor din Danton. Colecţia de … Continuă să citești Harta cerului