miscellanea
SONIA ELVIREANU

Maurice Maeterlink şi dramaturgia imaginii. Artele şi literele în simbolismul belgian

Articol publicat în ediția 11-12 / 2016

Interesul pentru literatura belgiană aduce în atenţia lectorilor scriitori belgieni importanţi prin traducerile unor pasionaţi de limba franceză. Un astfel de demers aparţine tinerilor universitari clujeni Andrei Lazăr şi Adina Forna, care publică în 2015, la editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, versiunea în limba română a cărţii lui Denis Laoureux Maurice Maeterlinck et la dramaturgie de l’image. Les arts et les lettres dans le symbolisme en Belgique (Anvers, Pandora, 2008). O carte de dată recentă despre importanţa operei lui Maurice Maeterlinck, scrisă de un universitar belgian, istoric al artei de formaţie filozofică. Traducerea ei în limba română se integrează unui proiect de promovare a literaturii belgiene, concretizat prin Colecţia Belgica.ro, îngrijită de Irina Petraş şi Rodica Lascu-Pop.
Într-o frumoasă limbă românească ce tinde să tălmăcească sensurile precise ale limbii franceze, Andrei Lazăr şi Adina-Irina Forna rămân fideli originalului, dar ştiu capta în română nuanţele textelor poetice ale scriitorului belgian.
Denis Laoureux interpretează opera lui Maeterlinck din perspectiva importanţei ei în istoria literaturii belgiene, în relaţia sa cu artele plastice care au jucat un rol esenţial în afirmarea literaturii belgiene de expresie franceză, ce se voia sincronizată cu marea literatură franceză promovată în Franţa, la Paris, nu la Bruxelles.
Scriitorul pune în lumină proiectul poetic al lui Maeterlinck prin care acesta se desprinde de realism şi evoluează spre simbolism sub influenţa artelor plastice. Într-o primă etapă, scriitorul transpune în creaţia sa subiecte din tablourile unor pictori flamanzi celebri, filieră prin care literatura belgiană îşi deschide calea spre afirmare. Ilustrează astfel în literatură conceptul de ekphrasis. Ulterior pictura simbolistă îi revelă calea prin care va construi şi impune o nouă viziune dramatică în care imaginea, nu cuvântul, joacă „rol matricial“. Scriitorul preia din pictură procedee (modul de a construi spaţiul) şi le aplică în dramaturgie, modificând simultan limbajul poetic şi viziunea dramatică, implicându-se personal în punerea în scenă a pieselor sale. Arta de a fotografia îi dezvăluie capacitatea luminii de a revela realul, dar şi invizibilul, transcendenţa pe care Maeterlinck tinde să o dezvăluie prin scriitură. Ambele arte devin suporturi pentru concepte teoretice şi formularea unei estetici noi ce redefineşte raportul dintre lume şi reprezentarea ei, modificând limbaj, personaj, decor, viziune sub influenţa simbolismului pictural.
Dramaturgul belgian tinde spre eliberarea limbajului poetic de logocentrism şi deschiderea lui spre reprezentare, teatrul fiind destinat reprezentării. Conştient de infidelitatea cuvântului, Maeterlinck deplasează interesul de pe logos pe imagine, însă în scop poetic. Dramaturgul nu mizează pe pulverizarea dialogurilor dintre personaje, ci scopul lui e de „a invita pe scenă un „al treilea personaj”, invizibil, pentru a conferi operei de artă o „densitate mistică”, adică de a înscrie arta într-o relaţie cu transcendenţa. Motorul acţiunii, altfel spus mişcarea necunoscutului, se plasează, astfel, nu în cuvânt, ci în liniştea aflată în interstiţiile cuvintelor nesemnificative. Liniştea – care nu trebuie, deci, redusă la o tematică – capătă astfel o funcţie structurală: ea eliberează un spaţiu cuvenit celui de-al treilea personaj.
„Estetica tăcerii, linişte activă” (Le Trésor des humbles) desemnează o explorare a sensului care se operează pe marginea cuvintelor. În textul dramatic, aceste idei se traduc în deconstrucţia dialogului raţional şi transformarea personajului în mască: Cuvintele pierd logica funcţiei lor convenţionale, pentru a apărea, nu ca expresia unei gândiri, ci ca epifania inexprimabilului în cuvânt. Negării discursului raţional îi răspunde redefinirea personajului ca marionetă.
Influenţaţi de ideile lui Maurice Maeterlinck, pictorii şi fotografii se inspiră din literatură, preluând teme, procedee sau ilustrând volumele lui Maeterlinck pentru a se face cunoscuţi, după cum procedase Maeterlinck în tinereţe, servindu-se de pictură pentru afirmare literară (exemplul „didascaliilor picturale“ ale lui Fernand Khnopff, devenit „pictor al universului maeterlinckian“).
Maurice Maeterlinck scrie teatru şi texte teoretice care vor influenţa artele plastice şi fotografia ce tinde a fi recunoscută drept artă. Relaţia dintre literatură şi pictură funcţionează benefic în ambele sensuri şi îi aduce scriitorului belgian prestigiu internaţional.
Experienţele în teatru îl vor conduce pe Maurice Maeterlinck la regândirea scriiturii dintr-o perspectivă vizuală, în care sensul se construieşte de la imagine, nu de la cuvânt, pentru „a aprofunda senzaţia“ .