eveniment
Tudorel Urian

CUNUNA DE AUR A POEZIEI PENTRU ANA BLANDIANA

Articol publicat în ediția 5/2019

Se știe că premiul literar pe care Nichita Stănescu l-a îndrăgit cel mai mult a fost Cununa de aur a Poeziei, cucerită în cadrul Serilor de poezie de la Struga (Macedonia), unul dintre cele mai longevive și mai prestigioase festivaluri europene de creație poetică. Nichita Stănescu a câștigat acest premiu în anul 1982, iar imaginile, poveștile și legendele cu prezența sa în localitatea din fosta Iugoslavie, nemurite de inimosul și neobositul prieten al literaturii române, Adam Puslojić, în interviuri filmate, și, mai ales povești cu tâlc și haz, repetate la fiecare dintre desele sale prezențe în țară, stârnesc încă valuri de emoții.

Organizatorii de la Struga au anunțat, în ultimele zile ale lunii martie că juriul a decis ca marele premiu, Cununa de aur a Poeziei, ediția 2019, să fie atribuit poetei din România, Ana Blandiana. În comunicatul de prezentare a câștigătoarei, emis de organizatori, este trecută în revistă, cu rigoare științifică, întreaga carieră a Anei Blandiana în planul literaturii, dar și în zona implicării civice. Este subliniat faptul că Ana Blandiana este o figură reprezentativă a generației poetice 1960, cea care a readus modernismul în poezie și în literatura română. Despre poezia Anei Blandiana se spune că nu este ispitită de mode trecătoare și de soluții care să îi asigure un succes facil. Dimpotrivă, este o poezie grea de sensuri, axată pe teme grave, majore, unele atemporale, altele mai aproape de prezent, precum pierderea și absența libertății în abisul lumii contemporane. Este subliniată dimensiunea etică și civică a poeziei Anei Blandiana și nu este uitat episodul publicării faimoaselor poezii în revista Amfiteatru, la sfârșitul anului 1984, care a dus la demiterea conducerii revistei și la ridicarea dreptului de semnătură al poetei în presa literară și chiar la nivel editorial. E drept, pentru o scurtă perioadă de timp. Chiar dacă revista a fost retrasă de pe piață, poemele ei au fost copiate de mână și au circulat clandestin, autorii prezentării arătând că aceste poezii ale Anei Blandiana reprezintă „primele texte samizdat ale literaturii române, care denunță un sistem politic având drept caracteristici falsificarea realității și distrugerea demnității umane”. Nu este omis faptul că, după căderea regimului comunist, Ana Blandiana, cunoscută ca o opozantă notorie a lui Nicolae Ceaușescu, a devenit pentru multă lume un adevărat simbol al speranței, datorită implicării sale civice.

De altfel, în același text de prezentare, făcut public de organizatorii Festivalului Serile de poezie de la Struga, Ana Blandiana este comparată cu Anna Ahmatova și Václav Havel și sunt semnalate cele mai înalte distincții care i-au fost oferite: Legiunea de Onoare a Franței, Romanian Women of Courage al Departamentului de Stat al SUA și Nihil Sine Deo, conferit de Regele Mihai I, în anul 2014, ca și titlurile de Doctor Honoris Causa cu care a fost distinsă de către mai multe universități din țară.

În cuvântul său de acceptare a premiului, publicat pe site-ul festivalului, Ana Blandiana și-a exprimat emoția uriașă pe care a simțit-o la aflarea veștii. Și aceasta nu atât pentru valoarea simbolică imensă a premiului, dată de lista marilor poeți ai lumii distinși cu Cununa de aur, în cele cincizeci și trei de ediții scurse din anul 1966, dar, mai ales, pentru că în calitate de poetă din România a trăit „încoronarea lui Nichita Stănescu, ca pe momentul magic al generației noastre”. Și, pentru a conștientiza pe deplin cât de important a devenit acest premiu în lumea poeziei, să amintim, în treacăt, că el a fost câștigat de-a lungul timpului de nume uriașe în lumea literară, precum Allen Ginsberg, Eugenio Montale, Bulat Okudjava, Joseph Brodsky, Ted Hughes, Pablo Neruda,Yiannis Ritsos, Léopold Sédar Senghor, Rafael Alberti, Miroslav Krleža, Seamus Heaney, Yves Bonnefoy, Edoardo Sanguineti. Suntem fericiți că la această masă a marii poezii a lumii și-au găsit locul și doi români: Nichita Stănescu, în anul 1982 și Ana Blandiana în anul 2019.

Ediția din acest an a Serilor de poezie de la Struga, în cadrul căreia Anei Blandiana i se va decerna premiul Cununa de aur se va defășura în perioada 21-29 august, la Struga, Republica Macedonia.

În aceeași ediție: Festivalurile de poezie,
un articol de Ana Blandiana.