psiho
IOANA SCORUȘ

CUCERIREA COVIDULUI – VIAȚA ONLINE

Articol publicat în ediția 9/2020

Sub pretextul pandemiei, guvernele, prin ministerele de resort, caută soluții pentru mutarea învățământului în mediul virtual. Unii părinți vor fi, cu siguranță, satisfăcuți, pentru că își vor crede odrasla protejată de virusul ucigaș, scoțând totalmente din calcul că odrasla, oricum, iese la terasă cu colegii sau, după caz, în parc etc. Iar odrasla bine face că iese, că așa e normal să facă, nu să stea sigilată în casă, sub globul de cristal al grijii parentale excesive. Respectarea regulilor de distanță fizică și de purtare a măștii în spațiile închise este suficientă pentru garanția protejării față de Covid. Alți părinți, probabil cu mult mai puțini, se vor revolta, pentru că-și dau seama că școala on-line nu este – și nici nu poate fi – o soluție normală, cel puțin la clasele mici. Dar aceasta poate fi o soluție pentru a transforma școala într-un surogat, și de ce să nu ne gândim că lucrul ăsta ar putea face parte din agenda politică, măcar a unora dintre guvernele acestei lumi? Căci, ce anume declară școala că face? Pregătește tinerii de azi, pentru viitorul de mâine al societății. Eventual, și pentru cel de poimâine. Însă, uneori, este o distanță de galaxii între ceea ce-și propune școala, la nivel declarativ, și ceea ce face, propriu-zis, în sala de clasă. Și, cu toate că școala ar trebui să aibă același discurs, indiferent de coloratura politică, azi, tocmai coloratura politică definește ceea ce trebuie să-și propună școala. Iar acest amănunt nu este cunoscut de către majoritatea părinților. Deseori, nici măcar de către profesori.

Înainte vreme, școala își propunea să doteze tânărul cu conceptele de bine și de rău, învățându-l să diferențieze între ele (prin urmare, o instruire morală, ca o prelungire a celei primite în familie), cu o cultură generală solidă (prin urmare, o instruire culturală), cu capacitatea de a judeca drept, chiar și atunci când stă strâmb – gândirea critică – și, prin toate astea și deloc secundar, să-i cultive înclinația către frumos, sensibilizându-l estetic. Ce-și propune școala azi? De ani de zile, conceptul de „centrare pe nevoile elevului” a devenit sloganul preferat al învățământului. Cât de bine sună, nu-i așa!? Dar, de când învățământul a fost despre „nevoile” elevului? Învățământul a vizat, dintotdeauna, nevoile adultului, acela care va deveni elevul, nu ale copilului. A fi copil este o etapă de tranziție spre a deveni adult, o etapă de creștere și de achiziții de toate felurile, tocmai întru buna și echilibrata funcționare a adultului de mâine, care va trebui să-și câștige pâinea, făcând parte din societate. Cine anume stabilește care sunt nevoile individuale ale fiecărui copil, în versiunea conceptului pedagogic de „nevoi ale elevului”? Și cum ar putea fi aduse aceste nevoi individuale la unison, ca să poată fi livrat, fiecărui copil, în sala de clasă, ceea ce îi este necesar? Așadar, o altă iluzie, pe baza căreia s-au scris tone de opuri, cvasi-inutile. O nouă mantră pedagogică, folosită doar pentru a ne face că înnoim învățământul.

Din martie încoace, școala s-a mutat în virtual. Anul acesta, mai mult ca oricând, am avut parte de pacienți elevi. Am avut, astfel, ocazia să aflu cum s-a desfășurat școala fiecăruia. La clasele mici, pare să fi existat o oarecare seriozitate. La cele mari, dezastru total. Bine, veți spune, a fost un caz de forță majoră, lucrurile vor sta altfel de la toamnă, când sistemul va fi pus la punct. Iar eu vă voi răspunde: nu, lucrurile nu vor sta deloc altfel, de la toamnă, este o iluzie să-ți imaginezi că un sistem de învățământ, distrus sistematic vreme de 30 de ani, va avea capacitatea de a se reinventa în doar o jumătate de an. Mutarea învățământului în virtual nu va face decât să definitiveze dispariția totală a ceea ce ar trebui să fie școala. Și, oricum, ceea ce este școala azi nu mai este, de mult, ceea ce ar fi fost firesc să fie, pentru că nici profesorul nu mai este ceea ce a fost.

Am avut parte de profesori al căror farmec era altoit pe o cunoaștere temeinică a materiei pe care ne-o predau. Am avut parte de profesori seci, dar excelent echipați pentru a da mai departe cunoștințele lor. Am avut parte de profesori fără talent, dar a căror temeinicie a lucrului bine făcut ținea loc de orice altceva. Am avut parte de profesori șarmanți, dar care știau să mențină distanța optimă față de elev și să-și vadă de rostul lor printre noi, așa cum am avut parte de profesori mai puțin știutori – sau poate doar lipsiți de un minim talent pedagogic – dar a căror calitate umană ne era exemplu.

Am avut parte de profesori foarte tineri, care s-au adaptat rolului de cadru didactic, folosindu-se de imaginea statutului lor, pentru care tinerețea noastră era provocarea de a-i face să se maturizeze mai repede. Am avut parte de profesori lipsiți de umor, introvertiți, ba chiar foarte timizi, care și-au depășit limitele pentru a fi, pentru noi, o imagine a profesionalismului.

Am avut parte de tot felul de profesori, pe care nu știu câte parale dădeam pe-atunci, din mijlocul tinereții noastre frivole, inconștiente și suficiente sieși, dar ce ne era foarte limpede era că noi suntem neștiutorii, iar ei știutorii, că noi suntem lutul, iar ei artiștii, că noi suntem potențialul, iar ei cei care trebuie să-l elibereze, că noi suntem elevii, iar ei dascălii. Iar, între aceste două statute era diferența dintre a fi mânz și a putea deveni cal de curse.

Azi, corectitudinea politică și invadarea centrului de către mahala au șters orice fel de roluri, statute, funcții. Orice fel de decență. Orice fel de respect. Cei din vechea gardă subzistă în ignoranța și batjocorul generalizate și mor, puțin câte puțin, în fiecare zi. Dar ei încă sunt. Poate c-a venit vremea ca elevul să-și salveze profesorul. Poate c-a venit vremea unei alianțe de acest tip, în care cei buni să se recunoască între ei și să facă echipă, întru salvarea învățământului românesc. Doar inconștiența tinereții plină de idealuri, laolaltă cu înțelepciunea și cunoașterea profesorului autentic, pot reînvia un învățământ cândva valoros. Pentru noi toți și, mai ales, pentru ziua de mâine.

Se știe, războaiele și căsătoria se fac cu oameni tineri și puternici. Sau poate doar curajoși.