lecturi fidele
ION BUZAȘI

O FAȚĂ ASCUNSĂ A ISTORIEI: DIVERSIUNEA

Articol publicat în ediția 10/2020

Interesantă evoluția literară a profesorului și istoricului literar, Sergiu Pavel Dan, fiul cunoscutului prozator al Câmpiei transilvane. După ce s-a afirmat cu recunoscută competență în cercetarea prozei fantastice românești (într-o erudită teză de doctorat), temă asupra căreia a revenit și într-un alt eseu, Fețele fantasticului. Delimitări, clasificări și analize, s-a oprit asupra unor probleme controversate de istorie sau istorie literară. Este o caracteristică a preocupărilor sale, abordarea originală a unor chestiuni asupra cărora s-au așezat prejudecăți și interpretări false. Din acest punct de vedere, definitorie mi se pare culegerea de eseuri Fiul craiului și spânul – în care aduce o nouă perspectivă asupra iluminismului Școlii Ardelene – „O exagerare interesată”, sau propunând o mai dreaptă evaluare a sămănătorismului, „în accepția trans-istorică, de reper tradiționalist, universal valabil.

Este surprinzătoare totuși, pasiunea unui istoric literar pentru două momente din istoria universală: istoria Romei și istoria Revoluției franceze. Dar și aici atracția se explică prin prezența unor chestiuni controversate sau greșit interpretate. Despre istoria Romei antice ne-a dat două cărți de referință: Spiritul Romei (1979), Visul lui Scipio. Istoria Romei ca o poveste filosofică (1983), iar asupra Revoluției franceze din 1790-1794 a propus o „istorie lucidă” (2018).

Cărările diversiunii (ediția I, 2009, ediția a doua, 2020) este o sinteză și o prelungire a acestor eseuri, pentru că prezintă un „panoptic al uneltirilor și amăgirilor politice”.Subtitlul este într-un fel, o definiție a „diversiunii”, uneltire, amăgire, reluată mai amplu în „preambulul explicativ”: „diversiune (din lat. diversio, nis) înseamnă deturnare, abatere, manipulare, mistificare, deviere a intențiilor, gândurilor sau rosturilor cuiva”, persoană sau colectivitate umană (p. 9).

O altă trăsătură a eseurilor lui Sergiu Pavel Dan este îmbinarea evocării istorice cu transpunerile literare, astfel că, după ce înșiră câteva ipostaze sau „cărări” ale diversiunii, ne prezintă ca într-un fel de „prolog” versiuni literare ale acesteia: Hamlet de W. Shakespeare, – înscenare demascatoare; Demonii de F. M. Dostoievski – compromiterea și autocompromiterea unei societăți; Primarul din Casterbridge de Thomas Hardy – mascarada menită să victimizeze, Înmormântarea lui Urcan Bătrânul de Pavel Dan – învolburarea unei „comândări” și a unui priveghi.

Cele unsprezece capitole prezintă ipostaze ale diversiunii începând cu Roma antică și încheind cu epoca actuală, cu istoria postdecembristă a României, demonstrând că aceste „cărări” ale diversiunii sunt reluate cu unele „adaptări” în fiecare epocă, ilustrând parcă adevărul din versul Glossei eminesciene: „Tot ce-a fost, ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate”. Cea mai des întâlnită ipostază a diversiunii este calomnia, regizată prin modalități diverse, ei îi cade victimă în Roma antică tribunul Tiberius Grachus, acuzat că are ambiții regaliste, prin interpretarea eronată a unui gest; ducându-și mâna la frunte, calomniatorii susțin că este expresia dorinței de a deveni rege, de a i se așeza pe cap coroana; ei îi cade victimă regina Franței, Maria Antoaneta, fiica Mariei Tereza, prin urzirea tenebroasă a „afacerii colierului” aducând martor mincinos chiar pe fiul acesteia, după ce a fost înfometat până la îndobitocire, la „spălarea creierului”, ajungând să spună calomnii născocite despre propria sa mamă. Nu același este și procedeul „în fenomenul Pitești”, când deținuții spuneau toate ignominiile despre familiile din care proveneau; de la temutul Robespierre, intransigentul revoluționar care a trimis la ghilotină numeroși cetățeni francezi pentru vini imaginare, – învinuit de încercarea de a reinstitui monarhia și până la istoria contemporană a României când aceleiași diversiuni calomniatoare, îi cad victime adversarii lui Dej, potențialii concurenți la șefia partidului: Ștefan Foriș sau Lucrețiu Pătrășcanu. Diversiuni care au dus la urmări tragice sunt prezentate când autorul evocă totalitarismul nazist (incendierea diversionistă a Reichstagului, lichidarea foștilor camarazi de arme) sau totalitarismul comunist sovietic (masacrul ofițerilor polonezi din pădurea Katin , înfometarea până la inaniție a țăranilor ucraineni de către Stalin în anii ’30 ai secolului trecut).

O îmbinare remarcabilă istorie-literatură prezintă capitolul Două răscoale izbucnite cu…vrerea și porunca suveranilor (Răscoala din 1907 și Răscoala din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan – în care evocarea se face deopotrivă prin paginile lui Liviu Rebreanu și remarcabila sinteză istorică Răscoala lui Horea de David Prodan; în Răscoala – călăreți pe cai albi dau vestea că Vodă a dat de „știre oamenilor că toate moșiile sunt ale lor de aici înainte”, iar în romanul Crăișorul ( sau Crăișorul Horea) conducătorul răscoalei arată răsculaților o cruce aurită și „o carte sfântă” în trei limbi, primită de la Împăratul ca semn că el încuviințează și încurajează această mișcare justițiară. Între Horea și straniul mujic, Rasputin, „boji celovec” – omul lui Dumnezeu, autorul stabilește o asemănare, pentru că ambii sunt intermediari: Horea între Împărat și moții asupriți iar Rasputin între o populație fanatic ortodoxă rusă și divinitate. Aici diversiunii i s-ar potrivi unul dintre termenii din subtitlu: amăgire. Personajul este într-adevăr fascinant, – așa ni-l descriu biografii – și profitând de seducția pe care o exercită asupra țarinei și asupra anturajului devine un „mijlocitor” față de Cel de Sus, pretinzând că ascultă îndemnurile divine și le transmite ca un profet.

Cartea lui Sergiu Pavel Dan se citește cu interesul cu care parcurgem paginile unui roman polițist căci fiecare eseu e bazat pe intrigi ce urmează să fie decriptate. Dar nu este o carte de ficțiune, pentru că autorul folosește o bibliografie adecvată; pe lângă cărțile clasice, de referință despre istoria Romei și a Revoluției franceze și cercetările recente (cărțile lui Alex. Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de stat din România și Eșecul democrației în România, sau Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, pe baza cărora înlătură poncife ale manualelor de istorie – de pildă mitizarea satului Flămânzi, din nordul Moldovei, ca loc de unde a început Răscoala din 1907, preluată și de Arghezi în Prologul poemului său cu acest titlu: „Ironia istoriei e că în acest sat o răscoală adevărată a izbucnit mai târziu, în vremea lui Ceaușescu, când țăranii localnici, luând în serios promisiunile Congresului al IX-lea al P.C.R. au cerut în zadar înapoierea pământurilor, trecând apoi, drept răfuială, la …împlântarea capetelor notabilităților comuniste locale în parii de la marginea satului” (p.132). Lectura e agrementată și prin procedeul din proza post-modernistă a integrării citatelor: politicienii din Venezuela erau „înzestrați cu aceeași perspicacitate politică ridicată până la înălțimea… genunchiului broaștei” (p.207) sau „Doar de acel petec de hârtie, purtător al semnăturii prezidențiale (ajunsă inutilă în Germania), avea nevoie Hitler pentru ambițiile lui nemăsurate, un adevărat «Sesam, deschide-te»”, iar ironia directă amintește de stilul publicistic din recenziile lui Pavel Dan: imitarea depreciativ- compromițătoare a unui exercițiu democratic fundamental – votul – prin așa zisul „turism electoral” – ne dezvăluie persistența unor relicve ale mentalității comuniste „pe care ne-o amintește, între altele, și tonul de unchiaș sfătos cu care un celebru jurnalist, Ion Cristoiu, pe nume – ține în repetate rânduri să-și revendice cu bonomie calitatea de «bătrân comunist»”, profitând de faptul că orânduirii comuniste a „căpcăunului I. V. Stalin nu i s-a intentat un proces moral măcar, dacă nu unul penal”.

Invocând înțelepciunea vechilor cronicari care scriau „ca să rămâie fiilor și nepoților de învățătură”, cartea lui Sergiu Pavel Dan, lasă un gust amar, căci după atâtea intrigi și diversiuni care au brăzdat istoria, avem motive întemeiate să ne îndoim de „măreția omului”, trâmbițată de exaltați poeți romantici.

Sergiu Pavel Dan, Cărările diversiunii. Un panoptic al uneltirilor
și amăgirilor politice, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020