Asteroidul 9495 (un munte zburător de 6 km ce dă ocol Soarelui la fiecare 3 ani şi 3 luni) şi un crater al micuţei planete Mercur erau ultimele locuri din teatru unde te-ai fi aşteptat să-l găseşti invitat pe Eminescu la acest grandios spectacol cosmic. Craterul de 125 km diametru, situat la 10º de polul nord, a primit numele lui Eminescu de la U.A.I. în aprilie 2008, iar asteroidul în 2000 (150 d.E.). Celui ce-şi făcuse din Lună lampă pentru nopţile de scris i-a fost rezervat, aşadar, locul cel mai apropiat de Soare…
Totuşi, chipul „ciupit de vărsat”, lipsa unei atmosfere şi diametrul mai mare doar cu 1400 km îl fac pe Mercur să-i semene Lunii, iar cu Poetul nostru are o afinitate mistică de vreme ce originalul grec Hermes era varianta iudaicului arhanghel Gabriel, colegul de serviciu şi de calendar al lui Mihail. Încadrat pe post de curier divin, cum ştim, el avea încălţări înaripate (talaria) şi pălărie cu aripi (petasos), ca bicicliştii cu livrările de pizza la domiciliu – deci, gonind pe orbită cu aproape 50 km/s (60 % mai iute decât Pământul) conform legii a doua a lui Kepler, planeta îşi merită numele. Recordul ei de viteză explică şi scurtimea anului mercurian de numai 88 zile terestre.
Ai crede că această apropiere de Soare (57,9 milioane km), vizibil acolo de trei ori mai mare decât îl ştim noi, şi lungimea zilei (59 zile terestre) fac din Mercur o destinaţie cu care orice agenţie de turism ar da faliment. Şi totuşi, lipsit fiind de atmosferă (cerul diurn e prin urmare negru, ca pe Lună), el se încinge ziua „doar” până la 427°, mai puţin chiar decât infernul venusian, iar noaptea temperatura coboară dramatic la –173°. Acest frig paradoxal i-a dat lui Larry Niven ideea romanului său „mercurian” cu titlul înşelător Cel mai friguros loc (1964), sugerându-ţi mai degrabă aventuri la marginea sistemului solar. Ba, viitorii exploratori ar putea avea supriza să descopere în subteran ascunsă ceva apă în stare lichidă sau alte elemente volatile, a căror îngheţare periodică ar fi putut produce crăpăturile vizibile în scoarţă. Până atunci însă, Mercur, înecat în razele solare, se lasă greu distins chiar şi de pe Pământ, ideal pentru observaţii fiind doar intervalul mai-iulie. Noi, în schimb, suntem foarte vizibili de acolo, ca un safir strălucitor, întrecut doar de briliantul cel alb al Luceafărului.
Lipsit, la fel ca şi vecinul Venus, de sateliţi proprii, Mercur s-a bucurat în schimb de anturajul unei sumedenii de artişti celebri. Pseudonimul Freddie Mercury al solistului formaţiei Queen (pe numele său adevărat Farrokh Bomi Bulsara, născut în Zanzibar) este cel mai notoriu exemplu. Încă din perioada interbelică, literatura SF l-a adus pe Mercur în atenţia publicului cu Viermele Ouroboros (1922) al lui Eric Rücker şi cu burroughsiana trilogie a Ţării Luminii a lui Ray Cummings. O trilogie, însă una distopică, a scris şi C. S. Lewis în Al Doilea Război Mondial – That hideous strength, urmată de Erik van Lhin cu Battle on Mercury (1953), apoi au venit anii şaizeci cu Mercurienii lui C. C .MacApp (pe atunci încă nu apăruse WhatsApp ca să şi-l ia pseudonim şahistul Carroll Mather Capps) şi Mission to Mercury a lui Hugh Walters. Să mai adăugăm nume precum Kurt Vonnegut, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, William Morrison, Philip Reeve, Stephen Baxter, David Brin, Karl Schroeder, Kim Stanley Robinson, ca să nu mai vorbesc de venerabilul Ben Bova, al cărui grandios „turneu” editorial prin sistemul solar a suferit o scădere alarmantă a vânzărilor de când cu serialul de faţă al Vieţii Româneşti. Şi merită compătimit, fiindcă e un autor cu resurse excepţionale. Cum altfel l-aş putea descrie decât la superlativ după reţeta Vakulovski ? Pe lângă gustul poveştilor lui Bova, Fabrica de ciocolată a lui Roald Dahl e lectură pentru diabetici! În comparaţie cu al său Grand Tour of the Solar System, Odiseea spaţială a lui Sir Arthur C. Clarke e o plimbare cu câinele în parc, iar Dunele lui Frank Herbert nisip pentru litieră. Ce mai tura-vura, la materia planetologie, Bova poate lăsa corigentă întreaga clasă. Afară doar că, măsurat cu acest Cititor în stele, Bova nu e nici el decât un pedagog de şcoală veche.