clasici/jurnaliști
Dan Gulea

Instantaneele Caragiale

Articol publicat în ediția 6/2021

1.

Activitatea de ziarist a lui Caragiale cunoaște un moment deosebit în cele două serii din Moftul român (din 1893 și din 1901); colaborând cu doi ilustratori de marcă, C. Jiquidi (la prima serie) și N. Mantu (la cea de-a doua), Caragiale creează text pentru o parte din ilustrațiile ce ocupau prima, respect ultima pagină a bihebdomadarului. Această parte a operei lui Caragiale, din diferite considerente, nu a fost inclusă în edițiile de Opere de până acum. Prezenta serie de la Editura Cartea Românească, din care a apărut deja un volum la finele lui 2020 (Teatru, cu o prefață de Gelu Negrea), urmând să mai apară încă trei, aduce în cel de-al doilea volum, Momente și schițe, toate aceste „instantanee” la care a colaborat marele scriitor.

„Instantanee” este numele unei rubrici din seria I a Moftului Român, ce apare de la schimbarea vizuală a nr. 7 (19 februarie 1893), de când revista publică, pe prima pagină, desene, caricaturi și crochiuri, însoțite de diferite comentarii, prelungite uneori și în pagina următoare; termenul este păstrat și în seria a doua, precum și în Calendarul „Moftului român” pe anul 1902, și sugerează, cu ajutorul limbajului fotografic, o categorie pentru colaborarea, adesea truculentă, dintre imagine și text (de regulă, pe prima și ultima pagină). Imaginile următoare nu au de fiecare dată titulatura de rubrică „instantaneu”, dar pot fi incluse aici pentru că surprind un moment semnificativ din actualitatea politică, jurnalistică sau general-socială.

Comentarie indispensabile la ilustrația noastră1

Această ilustrație vrea să închipuiască adică pe Ex. Sa D. P.P. Carp, ministrul domenielor. Nu e vorba, de semănat nu seamănă, dar intenția noastră era să semene, și sperăm că onorabilul public inteligent va suplini cu imaginația lipsa asemănării.

Ex. Sa P.P. Carp s-a hotărât de la o vreme să nu mai pozeze. De aici greutatea pentru desinatorul nostru de a-i apuca trăsătura caracteristică.

NB. Să nu se uite că acest desen este o caricatură, care trebuie să înveselească pe cititori. Sperăm că pe viitor, ilustrațiile noastre nu vor mai avea nevoie de comentarie.

P.P. Carp zeflemisind pe toți gogumanii.

P.P. Carp după ce l-a chemat un gogu man la ordine.

Dezbaterile Sfântului Sinod asupra unei chestiuni arzătoare2

COMUNICAT:

Mai multe ziare anunțând că demisiunea IPSS Mitropolitul Primat ar fi pricinuită de proiectul de lege asupra clerului mirean și seminariilor, ministerul face cunoscut că această știre este cu desăvârșire inexactă. Înalt Prea Sânția sa era decis să se retragă oficios cu mult înainte d-a se fi redactat chiar zisul proiect de lege și, dacă s-ar fi retras tocmai acum, cauza este că, după legea pensiilor, nimeni nu-și poate regula drepturile sale decât la 1 aprilie și la 1 octombrie a fiecărui an.”

MONITORUL OFICIAL

Miss Seven-Pantaloons. Balerină de primă forță3

O nouă stea pe orizontul artei. Totdeauna zveltă, totdeauna triumfătoare, totdeauna cu surâsul pe buză. Ușoară ca un silf, inconstantă ca un copil, volubilă ca o scrumbie. Virtuoză în piruete, cu toate astea demnă: dă și primește lovituri cu aceeași dezinvoltură… O fată de mare viitor!

Luptători și martori4

Luptătorul Călare (trăgând cu pămătuful): Ține ce meriți, infam Colectivist!

Luptătorul pedestru (dându-se napoi): M-a chiorât cu chinoroz! Săi, Națiune!!

Martorii: Uite, vere, cum se luptă boierii, să-și scoată ochii, pentru noi și pentru copiii noștri! D-aia ne merge nouă bine! Halal de noi!

2.

Promisiune și realizare. Politica. Exces de sinceritate5

Promisiune: O înmormântare de clasa I…

Realizare: „Hai la deal Samurache!”

Ex. Sa P.P. Carp a avut alaltăieri încă unul din acele momente menite a arăta cât tact politic are: dsa a susținut cu toată sinceritatea în Cameră că fără candidaturi oficiale nu se pot face alegeri, că guvernul are dreptul să oblige pe funcționari a vota cu dânsul, teoria pe care a susținut-o și Bismarck în parlamentul imperial cu același succes.

Noi, care credem tot așa de sincer ca și ministrul domeniilor că, între mofturile cele mai mari și cele mai nostime a existat vreodată pe fața pământului, Constituțiunea și legea electorală a tânărului nostru Regat pot ține un loc de onoare, trimetem aplauzele noastre bărbatului de stat care a avut curajul să o spună de pe banca ministerială.

Constituția – moft!

Legea Electorală – moft!

Libertatea alegerilor – moft!

O singură observație avem însă de făcut. Asemenea lucruri se spun când ești în opoziție. Când ești la guvern le faci și lași pe un Fleva oarecare să le spuie.

Eclipsă totală de lună6

Fazele principiale

Babaca7

Babaca: Îraca-n di mine, bre copkii; bagați numai di samă, nu mi-l ciocniți pre tare că se strîcă: îi sec…

Oul roșu și oul alb8

Liberali și conservatori

1876-1888: 12 ani în cap

1888- … Maj[estatea] Sa știe

(caricatură în stilul chinez primitiv)

[D. și dna Spinatberger]9

D. și dna Spinatberger, de curând încetățeniți

Doamne, Moritz: ce este lege a Maximului?

Lege a Maximului?… Ce am iu cu lege a Maximului?… La perțentele, nu poate guvernul să puie lege a Maximului!

3.

Doi mari barbați di ștat10

Bismarck al României, privind la portretul lui Carp al Germaniei:

Ciudat lucru, cum îmi seamănă în toate gogomanul ăsta!…”

Zece mai 189311

Paradă

Parapon

Sfântul martir Spanachidi12

O temniț-adâncă îmi e locuința

Prin dese, prin negre zăbrele de fier…

Grigore Alexandrescu

Priviți-l…

Este el, martirul, aruncat de justiția servilă și farisiană în închisoare!

Pentru ce?

Pentru patriotismul lui, pentru teoriile și ideile lui, pentru principiile lui, pentru idealul lui republican!

A! oameni! Oameni! Fii ai păcatului! Speță vecinic ingrată și rea, care nu-ți asculți profeții și-i prigonești pre ei!

Priviți-l suferind pentru voi în fundul celulei sale!

A! ce întuneric ar fi în această neagră celulă dacă, prin gratiile strâmtei ferestre, o rază a soarelui n-ar pătrunde, ca o protestare divină contra infamiilor umane, spre a face împrejurul capului ilustru o aureolă – marca celor aleși, simbolul celui sfânt!

Un șoricel este singurul tovarăș de captivitate al prizonierului!

E umedă această celulă – e înfiorătoare!

Zidurile ei bătrâne vecinic picură – par a fi lacrimile atâtor alți martiri ce șiroiesc la gândul că omenirea va fi pururea aceeași, cu toate suferințele îndurate, cu tot sângele vărsat de acei ce s-au sacrificat pentru binele și progresul ei!

Și dacă în această celulă umedă, care, de sigur, va fi cântată de un lord Byron român, nu este de cât un șoricel și nu cresc la picioarele acestui nou Bonivard și ciuperci, este din pricină că aceste criptogame – atât de discrete și ascunse, după cum le arată chiar numele lor științific – nu cutează a se arăta acolo unde mândru spanacul verde își ridică fruntea cu francheță.

El, prizonierul, legat cu lanțuri grele – o, fier! vil metal! Cum nu te roșești de infama întrebuințare ce fac tiranii cu tine! – își petrece timpul scriind profetic gândiri pe zidul vechi și mucigăit al acestei Bastilii.

Descoperiți-vă, citiți-le și spuneți singuri dacă „din această dilemă” puteți ieși.

____________________________

1 În Moftul român, nr. 8, 21 februarie 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată. În guvernul Lascăr Catargiu IV (1891-1895) ministeriatul Domeniilor a avut doi titulari: generalul Gheorghe Manu (27 nov. 1891-18 dec. 1891), eroul de la 1877 retrăgându-se la președinția Camerei Deputaților, și Petre P. Carp (de la 18 dec. 1891). Jocul de cuvinte este unul specific caragialian, așa cum se pot citi și în Parlamentare. Camera din Stambul (1877) sau în Congresul Cooperativ Român. Ședința de inaugurare (1893); adjectivul „gogoman” (var. „goguman”) va mai fi folosit de Caragiale în circumstanțe „directe”: cu referire tot la P.P. Carp, în Moftul român, nr. 23, 18 aprilie 1893, p. 1, sau chiar cu trimitere la un „comediante de bravură” („Mare farsor, mari gogomani”, 1906). Cu majuscule, păstrând deci trimiterea la un nume propriu, este utilizat de Jiquidi încă din 1889: „Oare nu se va îneca și Gogu-Manu?” este legenda unei caricaturi din Foarfeca (ap. Adrian Ionak, Costinel Costin, Constantin Jiquidi, Editura Junimea, Iași, 1971, p. 37).

2 În Moftul român, nr. 10, 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată; parodierea discursurilor oficiale, „în stilul și cu sintaxa Monitorului oficial” este o marcă stilistică a lui Caragiale încă de la Claponul (1877).

3 Adică, pe românește, Domnișoara Șapte-Pantaloni. (n.a.). În Moftul român, nr. 12, 1893, p. 1; reluată în Opere, vol. IV, 2011, p. 1257, fără explicații. Noua stea este politicianul cu conexiuni englezești, Take Ionescu, căsătorit cu Elisabeth (Bessie) Richards. În revistă există mai multe „trimiteri” la aceste supranume al tânărului politician: „Încă un faliment în perspectivă pe orizontul comerțului român… / Tribunalul a înregistrat zilele acestea o nouă firmă comercială: «Croitorie modernă la Șapte Pantaloni»” („Comerțul român”, nr. 16, p. 5); „Succesul politic este benzina petelor conștiinții: el poate curăța… șapte pantaloni” („O cugetare la trei zile”, nr. 27, p. 3). O traducere exactă: engl. pantaloons = rom. șalvari.

4 În Moftul român, nr. 13, 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată. Alexandru Lahovary, ministru de externe în guvernul Catargiu, Luptătorul Călare pe Bugetfal, este un orator desăvârșit, coborând nu o dată în arenă, așa cum reiese și din necrologul pe care i-l va închina Caragiale la 1897. Metafora „chinorozului” (funinginea fină care se utilizează la fabricarea cernelii) are o bună exprimare în opera lui Caragiale, în special din perioada primei serii a revistei: Din carnetul unui vechi sufleor (1892) vorbește despre „metoda chinorozului” în dejucarea unor puseuri erotice (mâzgălirea pe față a unui amorez), Leanca din Justiție (1893) este amenințată de Prevenit cu „sulemenitul”, „în politică parcă găsim până acuma chinorozul preferabil cotonogelii […] pentru cuvântul că chinorozul cu spălătura tot se ia, dar bătaia, cum spune înțeleptul proverb, nu se mai întoarce” („Moftul” în fața opiniei publice, 1893), despre „Legea școalelor profesionale” Moftul român opinează că este o lege „antirromână”, a „regimului de urgie a bunului plac, al violenței fărădelegilor, bandelor de pușcăriași și de bețivi, infamiei, crimei, aberațiunii, ignoranței, nebuniei, trădării, murdăriei, chinorozului” (Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!, 1893), legea maximului este întocmită de „oamenii-strigoi […] fantome plămădite din rachiu, spirt, basamac, ciomag, chinoroz și sânge” (Politica, 1893).

5 În Moftul român, nr. 14, 1893, p. 1-2. Pe catafalc, sicriul are o jerbă pe care scrie „Junimea cunoscătoare lui Lascăr Catargiu”; este carul funerar al guvernului Lascăr Catargiu, urmat de membrii săi (în locul vizitiului, cu monoclu, Petre P. Carp). Lascăr Catargiu îl trage de zgardă pe Samurache (Petre P. Carp), forțându-l să ajungă la Cameră, pe Dealul Mitropoliei.

6 În Moftul român, nr. 15, 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată. Influența descrescătoare a lui Petre P. Carp în Partidul Conservator, permanent concurat și, în cele din urmă, eclipsat de liderul care se va impune – Lascăr Catargiu.

7 În Moftul român, nr. 17, 1893, p. 1; publicată în Opere IV, 2011, p. 1260. „Babaca” Lascăr Catargiu le oferă lui Alexandru Lahovary (Externe) și Iacob Lahovary (Război) un ou roșu sec – Petre P. Carp (Domenii): este o nouă descriere a raporturilor de putere din guvernul conservator.

8 În Moftul român, nr. 18, 28 martie 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată. Motivul „chinezăriilor” sau „chinezismul”, cunoscut din Ghimpele, unde scrie o „Cronică fantastică” (1874), cu „mandarinul Ti-Li” din „pagoda lui Kin-Lau” (trimitere la ministrul Instrucțiunii, Titu Maiorescu, din guvernul Lascăr Catargiu). După ce a fost invocat de Trahanache (1883), același motiv „chinezesc” poate fi identificat și în seria a doua a Moftului (nr. 15 din 8 iulie 1901), care vine din tradiția presei noastre umoristice: în „Satyrul, organ umoristic al lui Hasdeu, la 1866, redactorii iscălesc cu nume chinezești […] anunțând pe cititor că ziarul va face cunoscute lucrările coloniei «chinezo-române»” (Vianu, 1944-1945 (1987), 504-505).

9 În Moftul român, nr. 21, 11 aprilie 1893, p. 1; se retipărește pentru prima dată. Spinatberger, interfață a lui Spanachidi, glosează în familie (au pe masă un număr din Moftul român!) pe tema Legii Maximului, așa cum în „Politică” (nr. 17, 21martie 1893, p. 2-3) eul jurnalist aborda subiectul în diferite registre, de la cel conservator radical la cel liberal angajat, cu modulări moldovenești, sau cum N. Fleva declara într-„Un interview” (nr. 22, 15 aprilie 1893, p. 7) că suferă „de sugrumarea libertăților publice înscrise în Constituțiune” prin aceeași Lege a Maximului.

10 În Moftul român, nr. 23, 18 aprilie 1893, p. 1; reprodus în Opere, vol. IV, 2011, p. 1263; moldovenismele din „locurile comune, expresiile consacrate” (Vianu, 1953 (1975), 513), cum ar fi „barbați di ștat”, sunt o marcă stilistică a lui Caragiale. Pentru incidența lui „gogoman”, v. și nota de la Moftul român, nr. 8, 21 februarie 1893, p. 1.

11 În Moftul român, nr. 29, 9 mai 1893, p. 4-5; se retipărește pentru prima dată. Un calambur (atracție paronimică) asemănător cu „mărcuțele poștale/ Mărcuța” al Tânărului din monologul Modern sau cu tantiema/ Tanti Ema din Începem! Sărbătoarea de la 10 mai este un moment atractiv pentru proza lui Caragiale, iar D-l Goe… sau calambururile lui Mitică ocupă aici un loc bine stabilit.

12 Caricatura, cu titlul „Spanachidi… martir”, inițial în Moftul român, nr. 32, 20 mai 1893, p. 1, cu mențiunea: „a se vedea explicația în capul paginii următoare”. Se retipărește pentru prima dată. În desen se pot citi însemnările: „Jos monarhiile străine vivat Republica domniei pământene / În genere, monarchiile străine sunt ostile ˂domniei˃ ideii republicane! / O afirm aceasta, și din această dilemă nu puteți… ieși! / Dintr-o temniță umedă și obscură / Eu, Spanachidi…”. Caricatura este reluată în Calendarul Moftului român, 1902, p. 91, cu titlul „Sfântul martir Spanachidi”, iar pe aceeași pagină, sub titlul „Reflexiuni”, este aforismul „din carnetul lui Spanachidi”: „Dați-mi republica, și monarhia e suprimată”. Aforismul este republicat, fără ilustrație, în Opere, vol. V, 1938, p. 461 și în edițiile ulterioare.