miscellanea
FL. TOMA

Anomalia anomaliei

Articol publicat în ediția 08-09/2021

Extrem de rar mi s-a întâmplat să-mi pice în mână un „Premiu Goncourt” foarte recent, adică chiar din anul precedent. Explicația e simplă: deși civilizația franceză mă preocupă intens și constant, nu sunt perfect conectat la lumea literară din Hexagon decât prin emisiunile culturale de o excepțională calitate, difuzate de TV5, cum ar fi, de pildă, La Grande Librairie (unde dispui de toată libertatea de a tânji!) sau prin semnale primite de la oameni de cultură remarcabili, cu filiații franceze foarte vechi și bine anclanșate, exemplul profesorului Al. Călinescu fiindu-mi cel mai apropiat!

Întâmplarea însă a făcut ca un prieten drag de la Paris, cu care nu mă văzusem de dinainte de pandemie, să-mi facă, la reîntâlnirea noastră de acum o lună, un cadou deosebit: romanul lui Hervé Le Tellier, L`Anomalie, apărut anul trecut la Gallimard și purtând deasupra binecunoscuta bandă roșie cu înscrisul: Prix Goncourt 2020. Mi s-a părut atunci o performanță formidabilă și, prin urmare, am purces numaidecât la lectura romanului. Aveam să aflu de la câțiva binevoitori de pe Facebook că fusese tradus în românește imediat după apariție… dar n-am stat să aprofundez situația, ci mi-am văzut mai departe de lectura ce devenea din ce în ce mai palpitantă. Hervé Le Tellier este membru OuLiPo (din 2019, chiar președinte!) și autor al mai multor cărți remarcabile, printre care, amintim: Assez parlé d`amour, Toutes les familles heureuses, Moi et François Mitterrand. În 2013, a primit Grand prix de l`humour noir pentru Contes liquides.

Acum, pentru cine nu știe, două vorbe despre OuLiPo (Ouvroir de Littérature Potentielle), un fel de grup internațional, înființat în 1960, de scriitori, de amatori de literatură și de matematicieni, care se consideră ca fiind – după definiția lui Raymond Queneau (co-fondator al grupului, alături de matematicianul François Le Lionnais) – niște „șobolani ce-și construiesc ei înșiși labirintul din care își propun să iasă”. Cei mai cunoscuți scriitori care au făcut parte din OuLiPo au fost Raymond Queneau, Italo Calvino. Georges Perec. În noiembrie 1960, grupul a luat naștere oficial în cursul unei mese la restaurantul Au Vrai Gascon, iar, pentru că tratația fusese organizată de François Le Lionnais, i s-a atribuit titlul de Fraisident-Pondateur. Acolo, s-a stabilit că OuLiPo nu este o mișcare literară, nu este un seminar științific și nici literatură aleatorie. Literatura oulipistă nu e nici SF sau de anticipație, ci un fel de creație din constrângere în libertate. Adică, susține Queneau, „(…) Libertatea de a asculta orbește de fiecare impuls reprezintă, în realitate, o sclavie. Clasicul care și-a scris tragedia respectând un anumit număr de reguli este mai liber decât poetul care scrie ce-i trece prin cap, fiind sclavul altor reguli, pe care însă le ignoră”. Deci, e vorba despre opoziția fundamentală dintre „hazardul pur” și „hazardul născut din constrângere”. Prin urmare, contradicția, paradoxul sau chiar tensiunea ce ar putea fi observate între libertate și constrângere nu sunt decât o aparență. Ce nu suportă Queneau nu e incertitudinea în sine, ci incertitudinea născută din hazard. Această practică a „antihazardului”, moștenire de la autorul lui Zazie dans le métro, a devenit un veritabil leitmotiv oulipian, ce face parte din orice tentativă de definire a conceptului de „literatură potențială”.

Revenind la L`Anomalie, descoperim că, dintru început, adică din motto-ul primului capitol, autorul pornește cu o argumentație să-i zicem oulipistă: „Il est une chose admirable qui surpasse toujours la connaissance, l`intelligence, et même le génie, c`est l`incompréhension”. Fraza este atribuită unui scriitor, erou al cărții, Victor Miesel pe numele său, care tocmai ce lucrează la un roman intitulat L`Anomalie (!). Dar care alege să se sinucidă. Înainte însă de actul final deliberat, el notează: „Speranța ne face să tot așteptăm pe culoarul fericirii, însă ce nu știm e că, din clipa în care obținem ceea ce am sperat, intrăm deja în anticamera nefericirii”.

Fără să vrem să mărim doza de frustrație a așteptării (cum ar zice domnul Freud), măcar pentru cititorii ediției românești a Anomaliei vom trasa succint liniile narative ale romanului.

Bref, pe 25 iunie 2021, un eveniment incredibil bulversează viețile celor 240 de pasageri ai zborului aeronavei Boeing 787 Air France, cursa 006, Paris-New York. În timp ce sunt declanșate manevrele de începere a coborârii spre destinație, aeronava pătrunde într-o turbulență terifiantă, cauzată de un uriaș nor columbonimbus apărut brusc, nesesizat de serviciile meteo sau radar. Drept care, din acea clipă, ea pare o jucărie în mâinile destinului, căci intră într-o serie de rotiri și căderi de sute de metri, în timp ce este pur și simplu bombardată de o ploaie de gheață. Tragedia pare a fi inevitabilă. Și totuși, ca printr-un miracol, spre uimirea tuturor, avionul se redresează și intră într-o zonă de calm desăvârșit. Lumea se liniștește, zborul continuă, dar ce este ciudat e că a apărut un mic detaliu: s-a schimbat data. Nu mai era 25 iunie 2021, ci 10 martie 2021 (!!). Totul era la fel – oamenii, echipajul, piloții, avionul, locurile, bagajele etc. – cu excepția unui singur lucru: data. Lipseau patru luni din timpul universal. Anomalie a anomaliei…

Lectura e palpitantă și autorul construiește extraordinar de atent planurile – preia sub microscopul epic soarta a șase pasageri – planând (ca să folosim un termen din aviație), cu o remarcabilă dexteritate, între magic și logic… Mai departe, scrie-n carte!

Am certitudinea însă că, dincolo de configurarea taxonomică, adică oulipist sau nu, romanul L`Anomalie al lui Hervé Le Tellier este o reușită fabuloasă. De Prix Goncourt. Just.