poeme
Marcel Vișa

poeme

Articol publicat în ediția 4/2022

Febra

câinii adulmecă liniștea dinaintea furtunii,
ceasornicarii dorm în prăvălii cu storurile trase.
orele de catifea, trase în bandă ca radiourile pe lămpi, trec alene
bușteni duși de ape spre gatere cu dinți de cascade înghețate.
minutele devin lipicioase ca panglica de muște din bucătăria de vară,
se prind de trupul unui bolnav,
îl trag de sub cearșafurile îmbibate cu sudoare
spre gropile comune
care nu știu că sunt comune și că vor macera creația unui Dumnezeu
ce ne-a pierdut la păcănele.
unchiul plesnea muștele cu praștia
făcută din elasticul de prins celofanul borcanelor cu dulceață.
îi vor întoarce favorul cândva, în roiuri,
înfruptându-și larvele din carnea mânuitorului de moarte.
borcane goale vor fi împărțite femeilor din sat, pomană,
oamenilor nevoiași care lasă de bunăvoie muștele să li se așeze sub pleoape,
să-i bâzâie necontenit
ca niște rezistențe defecte ce încălzesc cu zgomotul lor enervant inimile.

Stol de drone peste parc

vin din țările calde, se așază obosite pe blocurile
oglindite în lacuri de motorină, în mări de ulei ars.
un pescar doarme la mal atârnat în cârlige,
momind pungi de plastic, morți iminente

în visele tale s-a deschis un nou KFC.
aripioare picante, iubito, cu sos de usturoi!
izvoare de cola țâșnesc din conducte metalice – cancer irezistibil-dulceag –
cu gurile lipite de ele sau de țeava mitralierei totuna-i.
să ne rugăm pentru morți lente cu dulciuri și nurofen din belșug.
vor veni zile frumoase cu iubiri virtuale și nori de zahăr brun
pe ceruri cu foldere întredeschise și un singur shortcut în colțul dreapta jos.

freamăt de pixeli,
flash-urile motociclistului fără cap m-au trezit!
e seară abia, viețile noastre zburdă pe scări rulante de mall.
chill, man, îmi zic, și mă postez în geam.
fumez trabuc aprins la flacăra acetilenică din ochii robotului vecin,
de peste drum
&bass.
plouă cu note abstracte în noaptea ce se instalează ca un soft în suflete.
new world. muzici suave de jazz îmbie la viață,
dar nu mai e nimeni care să asculte curcubeul,
nimeni între pereții care ne sprijină chipurile când venim obosiți de la muncă.
oameni tablouri și geamuri tremurate de vânt.
sub asediul dronelor mari și mici, peste oraș persistă zumzetul plecării.
update. up, up, up!

pescarul chinuit de gută pleacă într-un târziu,
șchiopătând spre casă.
trece prin fața ferestrei larg deschise în monitorul de 22 inch, 4 k.
doar speranța a rămas neclară, difuză, plutind pe marea de plastic și alge.
în cârlige, nimicul zvâcnește
-momeală ideală pentru un nimic mai mare.