Cine stă lângă el, fie și pentru puțin timp, observă destul de repede cât de mult îi place lui Emilian Iachimovski să râdă. Să râdă, să glumească – uneori hâtru, să se joace – mai ales cu cuvintele, cu sensurile lor. Cine îl cunoaște ceva mai bine sau poate chiar foarte bine știe că Iachimovski este un excelent artist vizual, în mod aparte un foarte elegant pictor de icoane.
În Drobeta Turnu Severin, orașul în care trăiește (de mai multe decenii) și poate că și dincolo de acesta, Em. Iachimovski, deși fire discretă, poate prea discretă pentru valoarea sa, este cunoscut mai ales ca poet. Poetul mehedințean are cărți – mai multe – și, între acestea (una singură de proză, restul de poeme – șase până acum), publicată pe finalul anului 2021 la editura Oscar Print, așadar (relativ) recent, una scrisă integral în formă fixă. E vorba despre Fluturi în formă fixă. O aventură în Rondel, un eventai poetic impresionant (și ca exercițiu al rigorii, și ca paradă stilistică) în care Em. Iachimovski atacă registre diverse care par să fie alimentate și deopotrivă delimitate, la un capăt, de o copioasă pornire ludică și, la celălalt capăt, de – taman – acea sensibilitate aparte pe care o (poate) avea la purtător un… pictor de icoane, în acest volum trecută mai mereu printr-o fină peliculă de melancolie.
Sunt în această carte câteva zeci de piese poetice (aproximativ 40 de rondeluri) ale unui poet abil, sigur pe tehnica sa și variat. Bunoară, când spune/ scrie „eram albastrul tuareg / visând nisipul dumneaei / un nesfârșit pustiu întreg / în care te îneci și vrei / să te prefaci strateg / pe harta albă cu Femei // eram albastru tuareg”, aceasta este, desigur, doar o mască poetică, dintre multe altele – explicite în volumul de față. Sunt aici, apropo de joc/joacă și de spirit ludic pus la lucru, între altele: rondelul morsei și amorsei, rondelul din buricul degetului, rondelul scării umede, rondelul mentholat, rondelul punctului de asamblare, rondelul de panama. Și tot aici, sunt în volum, apropo de icoane și de melancolie: rondel fără casă, rondelul unui fel de moarte, rondelul singurătății oricărei copilării trăite conștient, rondel în moale tăcere, rondel cu trei fluturi adormiți în aer. Avem, de fapt, mult mai mult aici, în Fluturi în formă fixă – inclusiv speranța discretă în poezia autentică, adevărată (fie ea citită în gând, fie – cum chiar se potrivește foarte bine acestei plachete de versuri – citite cu glas tare!). O ultimă mostră de jonglerie poetică sigură și rafinată, dintre numeroasele: „eram un tânăr camerist / un alb cearșaf pe-acoperiș, / ce fâlfâie încet și trist / la geamul tău ca un fetiș, / un manuscris de beletrist / ce nu mai iese din hățiș. // eram un tânăr camerist”.