Mersul lucrurilor de Liviu Ioan Stoiciu, col. Magister, Editura Limes, Florești, 2025, 103 p.
Volum de poeme apărut odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani de viață și a 45 de ani de la debut. Ar putea fi o vârstă a întrebărilor către sine, dar de fapt este una a dezgrănițuirilor, lucrurile sunt la balotaj cu Ființa, persoana I singular este la balotaj cu persoana a III-a singular, religiosul și mai-puțin-religiosul își dispută aprig teritoriile. Până când rămâne, exact cum este titlul primului grupaj, OMUL GOL (în sine: de ce, cum, când, unde, cât), trecând prin al doilea grupaj, UN OM CA MINE (iarăși și iarăși; chestii personale), ajungând la grupajul final, O VIAȚĂ DE OM (în așteptare, aici și care încotro), ajungând până la ultimul poem, Străbătând nemărginirea, ajungând la versurile de la sfârșitul poemului, „acest” poem sau „altceva”, toate&TOTUL privite blajin, cu înțelegere, fără granițe, pentru că negrănițuirea este singura miză: „[…] Dacă te întorci, mergi înainte și dai peste/ tine, o iei de la capăt, nota dominantă/ la români este neprevederea și nepăsarea, care fac toate/ lucrurile provizorii și efemere, spunea/ Dumitru Drăghicescu. încât să-ți poți permite să fii/ nefolositor. Asta e. Dacă te întorci… Fie// că a înțeles acest lucru, fie/ că a înțeles altceva. Străbătând nemărginirea.”
Termeni și teme actuale în științele etnologice – un repertoriu comentat. In honorem prof. univ. (e) dr. Nicolae Constantinescu, coord: Ioana-Ruxandra Fruntelată, Mihaela Bucin, Florența Popescu-Simion, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, Editura Etnologică, București, 2024, 450 p.
Specialist de mare prestigiu în științe etnologice, profesor de marcă, iubit de multe generații de studenți și de învățăcei, prof. Nicolae Constantinescu a împlinit de curând 80 de ani. Prilej de a-l omagia printr-un volum care cuprinde contribuții substanțiale (texte și foto) din domenii specifice, semnate de Iordan Datcu, Gheorghiță Ciocioi, Laura Jiga Iliescu, Sanda Golopenția, de cele trei coordonatoare ale volumului – Ioana-Ruxandra Fruntelată, Mihaela Bucin, Florența Popescu-Simion –, precum și de alte câteva zeci de specialiști. Din considerațiile prof. Nicolae Constantinescu: „Cultura folclorică românească a atras irezistibil și în permanență cercetătorii din interior și din afară, români și străini, să o studieze in situ, să surprindă aspectul ei actual și să-l compare cu modelul tradițional, să-i descifreze mecanismele de funcționare, procesele de adaptare și de respingere, nuanțele, luminile și umbrele care fac din ea un obiect de studiu complex și fascinant”.
„Biografemele” lui Livius Ciocârlie de Elena Manole, col. Aula Magna, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2025, 450 p.
Primul studiu monografic despre Livius Ciocârlie. Prima carte a Elenei Manole. Altădată se scria despre viața-și-opera. Acum acestea sunt intricate și biografemele aici de față o determină pe autoare să sublinieze „particularitatea operei autorului – un ansamblu de idei care parcă «se scriu de la sine»”.
Volumul include și un amplu interviu inedit din 6 iulie 2015, prin care Elena Manole a dorit să afle de la Livius Ciocârlie care au fost reperele vieții-și-operei, de la Haina de semiotician la Prima polemică – A. Marino sau ajungând la afirmații abracadabrante, cum ar fi, spre finalul interviului: Nu m-a interesat niciodată jurnalul. Tocmai de aceea, așa cum spunea Ion Bogdan Lefter în prefață: „atitudinea constant-autominimalizatoare și retorica neobosit-antifrastică cer o vigilență hermeneutică specială. Proiectul lui Livius Ciocârlie, unul dintre cele mai interesante și mai ambițioase din literatura română a perioadei, orice-ar spune ultramodestul autor, poate fi – deci – înșelător. N-avem de-a face doar cu un transfer al existenței în scriitură, ci cu o absorbție într-un text multistratificat, într-o structură sofisticată, care încearcă să depășească fatalitatea amintitei liniarități, în principiu inapte să ofere o imagine a scurgerii atât de complexe a vieții. Plus miza etică foarte specială a «convertirii»: Livius Ciocârlie a abandonat o poziție de «putere» critică, repliindu-se în rol de umil scrib al propriei biografii, dar – poate – cu o mai bună șansă de acces la adevărurile profunde ale lumii”.
Despre nedumeriri de Alexandra Târziu, col. Autori români, Editura Vremea, București, 2024, 312 p.
După Sandale verzi. Întâmplări normale și paranormale (2020), Alexandra Târziu – al cărei debut, în 1967, a fost salutat de personalitățile marcante ale criticii literare de atunci –, a publicat în toamna anului 2024 un mănunchi de proze scurte, de flash-uri cu iz social, „în care talentul satiric și sarcasmul autoarei se dezlănțuie, ajungând până la subiectele celei mai crunte actualități”, potrivit prezentării de pe coperta a patra. Revelator, de pildă, este dialogul din finalul prozei intitulate Garajiști: „Cu toate aceste înlesniri, ea nu avea încredere în autorități, și nici curajul să spună adevărul. O fetiță firavă, cu o coadă blondă în creștet, se oprise lângă noi.
Nu-ți trebuie și un ardei? întrebă ea. Se cățărase deja pe scară.
Nu, nu-mi trebuie.
Dar ce vrei?
Vreau să spun adevărul, anunță ea brusc, lăsând varza neterminată. Tremura.
Și de ce nu-1 spui? întrebă fetița.
Cui să-l spun?” (p. 38).
Sau, la fel de bine, ne putem opri la finalul prozei intitulate Ciripit (pp. 34-35), în care, printr-o aluzie subtilă, scriitoarea Alexandra Târziu face echivalența între compromis (pentru a obține tot mai multă putere, cum altfel?!) și bani, rezultând un hibrid, compromat. Iar cei care ne-ar vrea pe toți standardizați și obedienți, cei care mistifică 24/7 adevărul, îi au în față pe cei care, la fel ca pianista, caută libertatea și demnitatea sau uneori abandonează, pentru o vreme, căutarea:
„ – […] Ce-i de spus? Nici nu avem cuvinte. Mai bine ne întoarcem la roborul nostru. Le-am spus că o să explodeze. Dar tot e bine că s-au luat măsuri pentru anularea și dosirea realității.
– Cum se poate anula o realitate fără ca bandele criminale să nu profite? Nu există nici soluție? Românul are necesități. Până unde credeți că merg giumbușlucurile autorităților?
– […] Noi nu disperăm, se așteaptă o ordonanță care să anuleze o altă ordonanță, care mai fusese anulată și tot degeaba și abia după aceea…
– Dar oare se știe care dintre ordonanțe sau simulacre de… ar fi în fav…
– Doamnă Alexandra Târziu, mă provocați.
– Românii nu mai fac față, domnule Fiterman, au ajuns la capătul răb… Există suspiciuni că…
– Și ce?”