poeme
LEO BUTNARU

PATRIE ȘI STAT

Articol publicat în ediția 5/2025

Răsărit de soare la Prut.
Umbra e prima ce trece granița în Patrie
din aceeași Patrie.

Apus de soare la Prut.
Umbra e prima ce trece granița în Patrie
din aceeași Patrie.

Inima mea
ca și Patria
este locul unde se poate întâmpla orice
și chiar se întâmplă:
Jos retorica!

…În acele vremuri
trecând, alternând
anotimpurile erau
patriile succesive ale copilăriei mele
în lumea satului
patrii în care domneau
cei mai înțelepți suverani de pe pământ
tatăl și mama;

în acele timpuri ale patriilor mele succesive… (atât… –
mulțumindu-le amintirilor
și poemului
că nu se pierd în amănunte…)

Unica întâmplare ce nu e de condamnat
dacă sfâșii stindardul patriei –
când e nevoie de fâșiile sfâșiate
pentru pansamentul celui rănit în lupta pentru patrie.

De partea noastră a frontului
când stegarul ni se prăbuși
drapelul smuls de explozie din mâinile sale
cu sfintele falduri acoperi (spunea
un soldat mare patriot) sau că o privighetoare
sau că un porumbel
sau posibil ambele păsări doborâte și ele de gloanțe
de schije.

Ultimul cuvânt înainte de moarte al omului înfricoșat a fost:
„Mamă-ă-ă!”

Înfricoșat, neînfricoșat,
însă a murit ca un erou.
Asta e.

Iar pentru a fi decorat post-mortem
la comisia pentru înalte decorații de stat
argumentul suprem l-a oferit sinonimia elementară: Mamă
i se spune și Patriei, nu?

Astfel că strigătul de pe urmă al omului înfricoșat
a obținut conotațiile corespunzătoare
motivației pentru decorare.

Luptă sfântă?

Fii serios
(și ia aminte):

Hristos
nu are de gând să-și dea viața
pentru patria ta.

Apăr-o tu!

Crâncenă luptă în piața mare
în inimă de cetate!

Pe de o parte – poliția
poeții de cealaltă parte
între ei – mulțimea.

…Dacă aș fi reușit să fug în Occident
înaintea azilului politic aș fi cerut azil poetic.

Numai că atunci
în tinerețe mi s-au întâmplat de toate
mai ales la hotare blestemate
unde
pentru a le trece
sau a nu le trece
trebuia să aleg între libertatea fără patrie
și
patria fără libertate…

Uneori mi se întâmplă că
în loc de numele țării mele
scriu sau rostesc exclamația! Ah! O fac
cu mai mult sau mai puțin suflet – exact cât încape în
exclamația! Ah! (de dragoste sau durere
uimire sau nedumerire
satisfacție sau ușoară putrefacție a poeziei patriotice).
Exclam! Ah! poate și din motivul că țara mea
mai că se află în lumea a treia, se zice (dar
nu e, nu e la pământ – la pământ e deja
lumea de apoi). Țara mea care uneori încă e
umilită – oricine îi poate scrie numele cu literă mică
pentru că ea nu are cum se revolta…
De fapt
chiar de-ai scrie cu litere microscopice sua (statele unite
etc.) ori rusia, nu te paște pericolul de-a te pomeni cu
vreun Tomahawk
sau SS-20-Soiuz pe masa de scris. Curaj
poet român! Fii liber în scris
în alegerea corpului de literă și în
exclamații.

Emigrația abundentă se zice că ar sfi
exodul creierelor…

Iar dorința de a reveni e repatrierea inimilor.

Ah, câte am făcut noi pentru Patrie!
Unii au murit pentru ea,
alții pur și simplu nu s-au născut.