La Editura Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, a apărut la Zrenianin, în colecția „Cercetări”, volumul intitulat De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia, vol.1. Autoare este Delia Muntean, o neobosită cercetătoare privind procesul de răspândire și păstrare a limbii române (atât vorbite, cât și literare) dincolo de Dunăre, în Banatul sârbesc. Culegerea, care beneficiază de o prefață elogioasă, semnată de Nicu Ciobanu, unul dintre scriitorii români de marcă ai Serbiei, a fost lansată pe 21 martie, la Salonul Internațional de Carte de la Novi Sad.
Volumul cuprinde studii despre paisprezece autori din Provincia Autonomă Voivodina (Slavco Almăjan, Ioan Baba, Mărioara Baba, Olimpiu Baloș, Vasa Barbu, Vasile Barbu, Ion Bălan, Petru Cârdu, Nicu Ciobanu, Ioan Flora, Pavel Gătăianțu, Valentin Mic, Ion Miloș, Ileana Ursu) și un scriitor român din Valea Timocului (Mihailo Vasilievici). Studiile sunt însoțite de fragmente și pasaje din operele celor amintiți mai sus.
Din Prefața volumului, semnată de Nicu Ciobanu, cităm: „Studiul Deliei Muntean despre literatura română din Serbia reprezintă o cercetare esențială, cu o valoare academică semnificativă. Ea reînvie o discuție despre realitățile culturale și istorice din această regiune, despre legătura neîntreruptă dintre literatura română și identitatea națională. Având un cadru tematic bine structurat, lucrarea adâncește înțelegerea complexității acestei literaturi de frontieră, evidențiind nu doar provocările externe, dar și reziliența creatorilor literari care au ales să își exprime gândurile, trăirile și identitatea, în pofida numeroaselor dificultăți.”
Cuvântul înainte al autoarei mi se pare realmente emoționant, fiindcă reprezintă nu doar un testimoniu personal al Deliei Muntean, ci și năzuința perenă a locuitorilor români din Banatul sârbesc; și nu numai a lor, dar și a slujitorilor limbii lor:
„Oferta literară a unui popor îi trădează identitatea și maniera în care o percepe. Deconspiră modul cum și-o alcătuiește, premisele care determină reevaluări ale acesteia, la răstimpuri. Fermitatea cu care e dispus să o apere și să o ducă mai departe nepervertită. Sunt elemente ce țin de «cartea lăuntrică» (personală ori colectivă), aceea care asigură trăinicie ființei în integralitatea sa. Protejarea ei necesită «veghe» continuă, mobilizare de resurse, implică sacrificii. Ea nu poate fi scrisă decât «în limba mamei»”.
Este o carte copleșitoare, un eșantion de cultură a civilizației românești de graniță, care ar trebui să stea – așa cum foarte sugestiv spune Delia Muntean în titlul lucrării – „de veghe la hotarul limbii române”… Aferim!