La vreme de vară, e parcă mai lesne a ne gândi la călătorii, romantism, tandrețe, lecturi seducătoare, o oarecare doză de duioșie, gurmanderii și conversații iscoditoare.
Mi-a atras atenția un articol din The New Yorker, scris de Addie Citchens. Am ales acest fragment: „Femeile din biserică sunt presate de îndatoririle dragostei, de munca ei; bărbații, severi în exterior și duplicitari în interior, privesc orice freamătă și poartă o fustă. Aceste relații se termină cu frângerea inimii, prin moarte sau prin divorț. Aceasta este dragostea unilaterală, pe care bunica mea a predat-o mamei mele, dragostea pe care mama ei i-a predat-o. Este tipul de dragoste pentru care femeile își vând tinerețea și obiectivele pe care ar trebui să le aibă. Când le întrebi pe aceste femei despre dragoste, gura lor vorbește despre împlinire, dar ochii lor spun: aceasta este o afacere brută.”
Articolul descrie un context și un mediu anume. Ne-a interesat, însă, mecanismul prin care se transmit de la o generație la alta tiparele de comportament, chiar și țelurile în viață. Sfaturile „o fată cuminte nu se comportă așa…” sau „nu e frumos” sau mai rău, „bărbații vor doar să te folosească”, „taci și îndură, că e pentru familie”, sunt platitudini periculoase ce otrăvesc mințile, adaugă frământări inutile sau afectează grav stima de sine. Bulgării acestor sfaturi se rostogolesc pe cărările familiilor, unde sunt transmise cu „sfințenie”, conducându-le spre cabinetele de terapie pe femeile care decid să-și înțeleagă și eventual vindece rănile.
Și atunci, cum rămâne cu arta seducției? Cine mai participă la ea? Atunci când teama de a fi sedus/ă și abandonat/ă e prezentă, cum te mai supui acestei rafinate arte? A existat și un film italian, Sedotta e abbandonata (1964), care a rulat și în cinematografele românești, o comedie amară în stil italian, savurată de familiile noastre ce fuseseră suficient de mult timp chinuite de realismul socialist și de proletcultism. Titlul filmului s-a transformat și într-o expresie folosită la noi în limbajul curent. Regizorul Pietro Germi este și autorul unui alt film de referință Divorț în stil italian (1961). De revăzut într-o seară călduroasă de vară, pentru plăcerea de a simți un pic din savoarea picantă a unei alte epoci sau pentru a-l admira pe Marcello Mastroianni într-un rol fermecător. Seducția se bazează pe încrederea în sine combinată cu savoarea și plăcerea jocului.
Fiecărui om îi este dat să trăiască în paradigma epocii sale și acest lucru poate fi uneori greu de suportat. Pentru că e nevoit să se supună regulilor vremii. Oricum, nu poți să fii un om al timpului tău și să încerci din răsputeri să trăiești în clișeele trecutului. Și nu ne referim aici la evenimentele și învățăturile fundamentale, ci la chestiunile transmise mecanic, la formulele și șabloanele de gândire care duc la decizii ipocrite. Cele care lipesc măști pe fața omului. Dar cu acest „costum” ce poți face mai bine oare decât să mergi la o mascaradă? Pe cine mai poți seduce sau cum te mai poți lăsa sedus?
„Alt timp nu am”, spunea înțeleptul Seneca. Ei bine, e de reținut că acesta este un avertisment, și nu o constatare melancolică. Acesta este timpul ce ne-a fost dat și hotărârea de a-l cheltui într-un fel sau altul e treaba fiecăruia. Nimeni nu e mai stăpân pe propria viață ca omul. El își alege, conștient sau inconștient, drumul, calea, sensul sau cărarea. Tot el culege laurii sau spinii. Când ajunge în a doua ipostază, cea a culegătorului de ciulini, de multe ori aruncă vina pe semeni sau chiar pe Dumnezeu. Există o vreme pentru orice lucru în viață, sunt gândurile înțelepte din Cartea Eclesiastului. Iar, în tradiția budistă, este foarte clar explicată legătura dintre cauză și efect, între acțiuni și consecințe lor.
Să ne întoarcem, dar, la seducția din vremurile noastre. Felul ideologic corect de a descrie relațiile dintre oameni a redus aria de desfășurare a seducției. Ce este interesant e că se încearcă să se elimine complet orice risc. Riscul de a răni, de a jigni, de a discrimina, de a greși, de a rata, de a fi nevoit să te retragi. Toate acestea făcând parte din arta ispitirii, a ademenirii. A unui anume tip de eros; și nu mă refer doar la sexualitate, care este o mică parte a acestui Eros. Nu se poate să câștigi fără să riști măcar puțin. De fapt, în logica universului nu există nimic „corect”, ci, de multe ori, lucrurile se desfășoară într-un sens al splendorii abuzive. Poate părea ciudat sau nedrept și, în niciun caz, corect politic. Când soarele apune, lăsându-ne în întuneric, fără să ne întrebe dacă dorim asta sau dacă găsim decizia sa echitabilă, atunci ne putem pune întrebarea: dacă soarele ne-ar chestiona la ce oră ar fi just, ecologic, politically correct să apună sau să răsară, cum ar mai arăta lumea? Un fel de Armaghedon al consecințelor, un loc al tuturor posibilităților?
Când ne punem pe calea seducției, ce dorim mai degrabă? Să obținem ceva, rapid, fără urmări prea serioase? Sau să ne desfășurăm ca un păun coada splendidă, oferind ceva din natura profundă a frumuseții noastre? Suntem ca raionul de vânzări accelerate dintr-un supermarket, în ideea că vom scăpa cât mai repede de ceea ce nu dorim, adică de singurătate, auto-dispreț, langoare, marasm, depresia neiubirii? Sau oferim ce avem mai bun în noi? Ori o combinație subtilă din toate acestea? Dacă am întreba o femeie sau un bărbat cum și-ar dori să fie iubiți, oare ce ar spune? Am putea avea surpriza de a asculta adevărate romane cavalerești, izvorâte din profunzimea inimii și minții lor și, de multe ori, de foarte multe ori, cred că ne-am trezi în fața altei persoane, una pe care nici nu am fi ghicit-o până atunci.
Seducția ia în considerare de multe ori propria persoană, și nu pe celălalt. Nu este neapărat o invazie a spațiului privat. Poate fi o subtilă și plăcută desfășurare de forțe, incluzând priviri, povești, vestimentație, gesturi, accelerări și discrete retrageri, exerciții de admirație și de gentilețe. E o artă în care toată ființa e invitată să ia parte și, subliniez, nu izvorăște exclusiv din instinctul sexual. Omul poate fi atrăgător în atâtea moduri, dezvăluind, prin felul în care se comportă, o realitate seducătoare mult mai mare. Aceea a întregii Creații, cea care ne cheamă la a trăi în armonie cu ea, lansând această invitație în fiecare clipă și asigurându-ne că nu ne va abandona nicicând. Nu e puțin lucru! Doar să ne lăsăm seduși și să ne bucurăm de o nouă vară. Pentru că vara este pentru fericire.