Nu vom vorbi niciodată îndeajuns despre meritele traducătorilor care fac cunoscută lumii valorile noastre spirituale. Nu sunt atât de numeroși cum ne place să credem, judecând valoarea intrinsecă a literaturii române, sau suficient de capabili să ne oblojească frustrarea pe care o resimțim față de condiția noastră periferică în spațiul culturii europene. De aceea acești oameni, care au devenit „ai noștri”, integrați familiei noastre culturale, trebuie sprijiniți și omagiați cum se cuvine.
Jan Willem Bos, traducător din neerlandeză, este unul dintre membrii clanului extrem de selecți al promotorilor literaturii române. Un profesionist cu peste 35 de titluri de carte traduse la activ, între acestea numărându-se trilogia Orbitor, romanul Solenoid de Mircea Cărtărescu sau Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian, dar și multe alte titluri din autori români contemporani și clasici – niște performanțe culturale în sine, pe potriva valorii originalului, o activitate răsplătită cu importante premii și distincții românești și olandeze.
De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească – așa și-a intitulat Jan Willem Bos cartea apărută în 2022 la Editura Humanitas. Pare un jurnal de călătorie și chiar este: o cronică, o mărturie pasionantă și foarte meticuloasă a relației sale cu România și cu literatura română, cărora le-a consacrat întreaga viață.
„Fără exagerare pot afirma că România – țara și oamenii – mi-a modelat întreaga existență, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, spune Jan Willem Bos. Activitățile mele profesionale sunt, în marea lor majoritate, legate de România, de limba română, de cultura, istoria, literatura, chiar și de politica țării. Și de români de diferite profesii și din diverse categorii sociale. În calitatea mea de interpret am tradus pentru intelectuali și oameni fără carte, pentru președinți și infractori, pentru oameni de cultură și oameni de afaceri. Am vizitat România de zeci de ori și am cutreierat toată țara, singur, cu Doru, cu Cornelia și cu Laura, cu poliția și cu Ministerul Public. Și, inevitabil, viața mea personală s-a românizat, prin căsătorie, prin prietenii, prin cunoștințe.” (p. 12)
O autobiografie în care vorbește despre părinți, despre fratele său, Gerrit Jan, despre anii de școală. După o experiență nereușită cu Geografia, a ales să facă studii la Secția Franceză-Română a Facultății de Litere de la Amsterdam, unde profesor i-a fost Sorin Alexandrescu, optând pentru limba română ca principală limbă de studiu, și această opțiune i-a determinat traseul întregii vieți.
A vizitat pentru prima dată România în 1974, în vacanța de Paști, călătorind cu autostopul. A cunoscut deliciile vieții la țară și generozitatea românilor simpli. Apoi viața în căminele studențești de la Grozăvești, când și-a făcut și primul prieten român, pe Doru, frecventând Caru’ cu Bere. O vacanță la Neptun, tracasările autorităților comuniste, tineri bănățeni amendați de miliție pentru că aveau părul lung, adică neconform cu pozele din buletin. „Dacă poliția olandeză ar fi încercat să amendeze pe cineva pentru că avea părul prea lung, cred că ar fi izbucnit o revoluție…” (p. 40).
În anii de specializare, 1978-1979, se va împrieteni cu un alt mare viitor traducător din literatura română: norvegianul Steinar Lone, cu care va sta în aceeași cameră. Tot în căminul Grozăvești o va cunoaște pe Cornelia Golna, viitoarea sa soție, venită din America, unde familia tatălui ei, aromân din Grecia, stabilit la București, emigrase după acapararea puterii de către comuniști, ajutați de ocupația sovietică, iar Cornelia era dornică să cunoască țara despre care auzise din povestirile părinților ei.
* * *
Ca orice străin suspect ab initio, Jan Willem Bos a intrat destul de repede în atenția Securității și mai târziu a reușit să-și vadă și dosarul de la „organe”, dar unul destul de anost: ofițerul însărcinat cu urmărirea nu știa neerlandeza pentru a descifra mesajele „subversive” din corespondența autorului nostru cu rudele sale din Olanda.
Situația din România, în ultimul deceniu al regimului Ceaușescu era atât de proastă, încât a trebuit să facă eforturi ca să o trimită pe Cornelia să nască în Olanda, pentru că în spitalele bucureștene nu i se garantau condiții de tratament și îngrijire normale. Revenit în patrie, Jan Willem Bos spune că-și păstrase o vreme reflexele ciudate din România, cum ar fi cumpăratul excesiv de alimente (pentru că la București nu se știa niciodată când mai apuci…) sau vorbitul prudent, aluziv, cu prietenii la telefon, despre România, deși șansele ca telefonul său să fie ascultat erau egale cu zero…
Jan Willem Bos povestește peripețiile sale de tineri căsătoriți, cu Cornelia, încercarea de a supraviețui în lipsa unui venit stabil, plecarea la studii în Statele Unite, pentru care a trebuit să solicite o viză studențească și să o obțină, grație unui concurs nesperat de împrejurări. Și, în 1982, după trei ani de absență, reîntoarcerea pentru un post de lector de neerlandeză, la Universitatea din București în condiții mult mai proaste de trai și atmosferă generală.
Din 1983, fiind încă lector la București, a început să publice sub pseudonim articole foarte critice despre situația din România în presa olandeză. Lectură foarte utilă ca documentare, cartea sa reprezintă o cronică foarte amănunțită a vieții din România în anii dictaturii ceaușiste, cuprinzând aspecte sociale, economice, specificul relațiilor umane. Autorul vorbește despre prietenia sa cu Mircea Dinescu, aflat la ora disidenței. Iată, de pildă, un pasaj kafkian despre o întâlnire cu acesta în Piața Dorobanți, în 13 martie 1988, nu departe de Ambasada Olandei, unde avusese de tradus scrisoarea adresată de Dan Deșliu lui Ceaușescu, pe care ambasadorul Coen Stork (marele prieten al intelectualilor români opozanți) îl rugase să o transpună în neerlandeză. După ce și-a terminat lucrul, Jan Willem Bos a părăsit sediul:
„Nu mai era multă lume pe stradă. Oamenii mergeau aplecați de spate, de parcă ar fi cărat o povară. Aproape toți aveau câte o sacoșă la ei, pentru eventualitatea în care în vreun magazin se găsea de vânzare un articol rar. Dinescu, care mă aștepta în piață, era vizibil tensionat, dar nu intimidat. Mi-a spus că, deocamdată, aceasta urma să fie ultima noastră întâlnire, fiindcă în acea zi își trimisese scrisoarea de protest la Uniunea Scriitorilor și știa că în câteva zile va apărea în cotidianul francez Liberation un interviu cu el deosebit de critic la adresa regimului și a lui Ceaușescu personal. În timp ce vorbeam eram înconjurați la propriu de bărbați care șopteau în niște pungi de plastic și încercau să se apropie de noi. „ Du-te mai încolo, bre”, se răsti Dinescu la unul dintre ei. „Simte-te puțin!” Alții s-au oprit la distanță și ne supravegheau de acolo.” (p. 157).
A fost mereu în mijlocul evenimentelor. Astfel, relatează cum participând la un miting din fața Ambasadei Române de la Haga, în 22 decembrie 1989, a dat vestea despre prăbușirea dictaturii din România (informație primită de la un reporter olandez cu care stabilise să-i ofere un interviu). Imediat zeci de camere de luat vederi l-au prins în obiectivul lor și astfel Olanda a aflat în aceeași zi, la buletinul de știri de la opt seara, din gura autorului nostru, că România a scăpat de Ceaușescu.
* * *
Prima carte pe care Jan Willem Bos a tradus-o din literatura română a fost Lunga călătorie a prizonierului de Sorin Titel, apărută la Editura Meulenhoff din Amsterdam, în 1981, cu o postfață scrisă de Sorin Alexandrescu. Peste ani, împreună cu Sorin Titel (un prozator pe nedrept ignorat în România de azi), îl va vizita pe Leonid Dimov, din a cărui poezie va traduce pentru un festival poetic la Rotterdam. Au urmat multe alte cărți translate în neerlandeză, dar și performanța întocmirii unui nou dicționar român-neerlandez (operă deopotrivă de creație și explorare), pe lângă activitatea în cadrul unei echipe pentru un dicționar, la zi, neerlandez-român.
Jan Willem Bos vorbește cu mândrie despre succesele literare ale soției sale Cornelia Golda. City of Man’ Desire. A Novel of Constantinople (2004) – un roman istoric despre contextul în care s-a desfășurat Revoluția Junilor Turci, la 1908. Cartea publicată la editura Go-Bos Press, pe care o fondaseră cei doi soți, nu a avut la început mare impact în Olanda, dar „a explodat” în Grecia, datorită locului deosebit pe care fosta capitală a Bizanțului îl ocupă în patrimoniul național elen. În Grecia a fost un best-seller, cu peste 20.000 de exemplare vândute.
Celălalt roman al Corneliei Golda, Eroii pătați (ediția în limba română a apărut în 2019), este o frescă dramatică despre aromâni, o explorare a rădăcinilor autoarei. De altfel, Jan Willem Boss prezintă genealogia acestei familii în pagini extrem de incitante, care ar putea constitui ele însele subiectul unei panorame epice.
Vorbește și despre fiica lor, Laura, devenită o pianistă foarte apreciată.
* * *
Jan Willem Bos consacră un capitol și Republicii Moldova, intitulat Celălalt stat românesc – un ținut pentru care a avut mereu o atracție și un interes aparte. Amintește despre vizitele sale în stânga Prutului și reproduce, între altele, niște întâmplări… cu poliția rutieră moldoveană, îndulcită în căutatul nodului în papură.
L-am cunoscut pe Jan Willem Bos la Chișinău, cu prilejul festivalului „Primăvara europeană a poeților”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova în 2018. Serios și jovial, atent și foarte receptiv, am crezut la început că e o greșeală: are o română perfectă, și nu doar că îi lipsește accentul străin, dar răspunde și codului cultural și comportamental românesc, adică sistemului de aluzii și convenții pe care doar un nativ român îl stăpânește. L-am revăzut un an mai târziu la festivalul prozei și am participat cu el la o întâlnire la Facultatea de Litere a Universității de stat. M-am convins cu această ocazie cât de bine a intuit specificul basarabean și cum a decelat alteritatea acestei regiuni și a oamenilor care o populează, rostind adevăruri inconfortabile, dar exprimând și temeri (la acea dată) asupra disponibilității Uniunii Europene de a prelua acest teritoriu mult disputat. „Ceea ce exemplifică Basarabia este încăpățânarea istoriei, de care o țară nu se poate debarasa așa de simplu”, spune el.
Între timp, războiul din Ucraina a accelerat procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, care ar putea fi un succes, dacă, din nou, Rusia nu va fi mai decisă…
* * *
Un volum dens și bogat în impresii, reflecții, întâmplări, reconstituiri de epocă, cronometrând o filozofie a existenței și prețioase incursiuni sociologice pentru dorința noastră de a ne cunoaște mai bine, prin ochii unui prieten atent, exigent și foarte empatic. Iată un fragment caracteristic, irigat de un umor irepresibil, pe care îmi place să-l reproduc la final:
„În România se zice ‹hai să ne vedem mâine›, și atunci toată lumea este de acord. Cu niște ani în urmă, prietenul meu, ziaristul Olaf Tempelman, locuia în București. Știind că voi veni în curând în capitală, i-am dat un telefon și am căzut de acord să ne vedem peste trei săptămâni, la ora cutare, în Piața Universității, la fântână. Și trei săptămâni mai târziu, fără nici o altă confirmare, eram amândoi acolo, la ora convenită. Știu că românii nu fac așa. Românii care se întâlnesc își dau cel puțin patru telefoane: unul pentru a fixa data și ora întâlnirii, unul în dimineața întâlnirii pentru confirmare, unul când se apropie ora întâlnirii ca să anunțe că sunt pe drum și unul pentru a anunța că vor întârzia un pic…” (p. 356).
Jan Willem Bos, De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească. Seria Memorii/Jurnale, Editura Humanitas, 2022