Martorii de pe rafturi
Cu siguranță ai cunoscut și tu
O mulțime de femei frumoase
Și la fel ca mine, observai cum
Femeile rămâneau o vreme, nu prea mult, lângă tine,
Iar frumusețea mergea mai departe.
Trecea de la o femeie la alta,
De la unul ca mine, la altul ca tine,
Dacă aveam norocul să facem niște poze
Ar fi fost mai ușor,
Altfel, memoria îți dă de furcă,
În loc să se limpezească cum se limpezește ziua
Când o murdărește noaptea, ea devine confuză,
Cu noi cu tot.
Din cauza frumuseții mi-e frică de dimineți,
Mă culcam lângă o frumusețe,
Și-mi era bine, jur!
Și mă trezeam lângă o urâtă…
Și parcă eram altul.
Onorată instanță, atât mai am de zis:
Pot dovedi cu viața mea că
Frumusețea e în strânsă complicitate cu noaptea!
Martore îmi sunt toate aceste sticle de pe rafturi.
Ce viu e totul și ce straniu
Nu-i liniște în mine, nu-i nici pace,
Valuri se izbesc de tâmpla mea,
Vârsta din mine apasă altă vârstă
Cu amenințarea cu care un genunchi apasă gâtul celuilalt,
Și, da! Niciunde nu e liniște pe la tarabe.
Muntele a luat chipul meu,
Cuvântul la fel,
Doar seara se aseamănă
Cu un lac secat de curând și
Cu tot ce ne-am promis
Înainte de a adormi.
Țin minte cum râdeam ca niște copii
Cum ne pândeau diminețile să ne definească
Și când spuneam că mi-a zis tata odată
Să nu mai pierd atâta vreme cu cărțile
Că nu va fi în veci liniște în capul meu.
– Vezi? Nici bătrânul clopotar nu mai e întreg la minte. Noa, vezi!
Și noi râdeam, și râdeam, și am mai râde și azi
De ar mai fi careva dintre ei printre noi.
Și nu e nici un pic de liniște în capul meu,
Nici pace nu e
Habar nu am cu cine se mai bate mintea mea.
De când mi s-a uscat buricul, îmi aduc aminte că
Locuiesc într-o vie și mare privire,
Nu văd pe nimeni, dar simt că sunt mereu văzut,
Nu discut cu nimeni și în capul meu sunt voci distincte,
Nu-i pic de liniște în capul meu, nu e nici pace,
Cum nu e în lut și nu e nici în cer.
Mi-e doar gâtul uscat de cât s-a strigat în pustii,
Și parcă sunt împins tot mai aproape de rătăciri.
Dintre semințe una prinde viață sub dărâmături.
Ce viu e totul și ce straniu
Ca într-o uitare ce ne sărută pe frunte când dormim.
Firimituri
Nu știu dacă ați observat,
Dar timpul se grăbește tot mai mult
Și lasă lucruri neterminate,
Ne mor poeții cu puține zile, cu puține spuse
Ori la ușile secrete din cuvinte
Și când își plimbă tăcerile și nervii
Printre lumi și stări,
Uneori mor în ei înșiși, mor de tot.
Oricum ar fi acum, trebuie să ne trezim în fire.
Iată, realitatea inundă, nu mai facem față imaginației,
A trecut de televiziuni,
A trecut și de virtual
Și ajunge deja la ultimul etaj, ba chiar mai sus
Și ne pierde, ne pierde ca pe niște firimituri suflate de vânt.
Acum îmi pare rău că am alungat înțelepții,
Tăcerile lor au copt tot ce ne închipuim că știm
Și mă întorc și spun:
Timpul se grăbește, noi nu!
Dar ne mor poeții, doamnelor și domnilor,
Trebuie să facem ceva!
Cine va construi poduri peste timpuri,
Cine va aduce înapoi visarea?
De acum poeții mor în cuvinte descheiate la piept,
Cum mor albinele pe florile de plastic.
În graba noastră printre nimicurile zilei
Văd tăcerea cum pătează liniștea dintre noi.
Firimituri, veți spune, firimituri.
Poate nu e mare lucru
Am scris despre visele mele,
Poate nu e mare lucru, dar
E singura mea avere cu adevărat .
Ele există, sunt vii – niște ființe pe care le ai undeva
Puse bine,
Și mai exist și eu, se pare.
– Învață, copile! Învață și scrie, zicea bunicul,
Ascunzând în spatele acestor îndemnuri câteva tristeți.
Scrisul dă viață, adăuga el, face viața mai bună.
Și când scriu, cuvintele vin, intră ca niște păsări printre crengi,
Se odihnesc o vreme, povestesc între ele altă vreme
Și pleacă.
În urma lor aerul e tulburat. Și eu la fel.
Unii cred că pe poet îl ocolesc cuvintele de o vreme;
El tace, de zile întregi el tot tace, din când în când bea
Și uneori desenează cu mâna ceva prin aer
Ca și cum ar modela ceva fără chip, ori ar împacheta nevăzute.
Alții spun că au văzut în urma lui tristeți și bulgări mari de întuneric.
Dar poetul e un fel de ficat și are păsările lui,
El stă de vorbă cu cuvintele și ele îi povestesc fel și fel de lucruri
Despre alte lumi,
Despre alte stări.
El le hrănește bine, apoi le curăță
Și se ascunde înapoi în vis ca în adevăratul lui corp.
Tăceri de care nu ești în stare
Ești atât de închis în tine încât
Nici nu îți dai seama cât de ușor
Ai ajuns la aproape un veac –
Și parcă nici n-ai fost, și parcă nici nu ești.
Când ești plecat
Acolo unde pădurile acoperă lumea
Și lumea tace,
Îți auzi gândurile mai bine, mai clar.
Acum în râul ce se umflă de atâtea ploi
Cu tăceri de care nu ești în stare,
Începi să te cunoști.
Și te întrebi,
Oare în buzunarul cărei tăceri
Te vei întâlni cu tine?
Știm cu toții, unii sunt chiar de acord că
Există lucruri despre care lumea nu trebuie să știe,
Cum ar fi
De ce nici un zeu nu a rămas printre noi
Sau mâna ei iertătoare atingându-ți fața,
Ochii, buzele, ca apoi să se piardă
În noapte.
Și timpul ești tu,
Aproape un veac rătăcitor
Și parcă nici nu ai fost,
Și parcă nici nu ești…
Ceea ce cultivi
Singurătatea ta merge alături de celelalte singurătăți
Oarbe și mute;
Nu se aude nimic pe drum, nimic în jur,
Singurele care te însoțesc sunt durerile de oase,
Apoi cele de încheieturi,
Tot mai puține lucruri te bagă-n seamă –
Nici alții nu vor ști câte vor îngheța în lipsa noastră.
S-a ajuns chiar mai departe de atât,
Chiar până acolo unde
Însuși zâmbetul tău e tot o durere.
Singurătățile sunt florile tale, ceea ce cultivi zilnic,
Nu te mai îneci în colesterol ca până acum,
Nici în paracetamol sau ceaiuri medicinale,
Nici în două-trei fumuri de marijuana, nu.
Tu te îneci în tine.
Ai început deja să vezi lucruri,
Unele ți se par, altele juri că sunt acolo,
Iar cele care sunt se lovesc de tine ca de o conservă goală.
Oameni ce-ți umblă prin casă sau pe sub piele,
Cineva vinde deșertului semințe și cineva plătește în aur,
Apoi cineva vinde aur și altcineva îi aduce frica
.
Și tu vezi în continuare ceea ce nimeni nu vede,
Tu chiar le vezi.
Frica te ajunge din urmă.
La primul pas, liniștea din tine își rupe picioarele.
Liniștea ta e turma de vaci scoasă în câmp
Ce îți paște direct din palme.