De mulți ani, toamna teatrală clujeană începe cu Întâlnirile Internaționale ale Teatrului Național, care au ajuns la a 14-a ediție, a doua fără George Banu, cel care, prin simpla sa prezență, asigura un echilibru intelectual dezbaterilor care aveau loc cu acest prilej. Anul acesta, dezbaterile s-au unificat cu seria de conferințe AICT (Asociația internațională a criticilor de teatru), desfășurată în sala de club a Colegiului Academic UBB Cluj. După amiezile și serile au rulat în fața celor prezenți spectacole ale Teatrului Național „Lucian Blaga”, nu neapărat premiere, seria constituindu-se într-o stagiune accelerată.
La Studioul Euphorion, spectacole scurte, unele remarcabile.
- Întâmplări în irealitatea imediată, după Max Blecher, scenariul, regia și decorul de Tudor Lucanu, a deschis seria aceasta, cu o viziune bătând spre grotesc a imaginilor de viață și de dincolo de viață ale remarcabilului scriitor român bolnav toată scurta lui viață. Radu Dogaru, Cecilia Lucanu-Donat, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă și Alexandra Tarce au întruchipat personajele unui fantastic imaginar, suprarealist, grotesc și tragic, ce izvorau din nemișcarea personajului principal, blocat în carcasa lui de ghips, sugerată doar la început. Așadar un spectacol care cerea și o anumită calificare a publicului, o cunoaștere a dramei autorului și a suferințelor sale.
- Tragedia basarabenilor duși cu forța în lagăre de muncă îndepărtate, după ocuparea Basarabiei de către armata sovietică, a prins viață în spectacolul 20 de ani în Siberia, al cărei personaj principal este Anița Cudla, într-o admirabilă interpretare a Elenei Ivanca. Regia: Sorin Misirianțu, care apare în rolul ofițerului sovietic, nu foarte potrivit conceput și implementat. Elena Ivanca reușește să transmită tragedia familiei sale, care, de fapt, este a unui întreg popor. Textul reproduce fragmente puternice din Jurnalul Aniței Nandriș-Cudla, accesibil cititorilor care vor să știe mai mult.
- Ghilgameș, un scenariu de Çağlar Yğitoğullari, după faimoasa epopee mesopotamiană, în regia autorului, a adunat un public numeros în studioul Euphorion, la subsol, în ultima după amiază cețoasă, la Cluj, firește Napoca. Aici fantasticul s-a transformat în ritual și violență, într-un fel de grotesc încruntat, spre deosebire de cel din Întâmplările… lui Max Blecher-Lucanu. Personajul Enkidu în interpretarea lui Mihai-Florian Nițu, este transformat într-un Caliban, civilizat și luat ca frate de dinainte-civilizatul Ghilgameș. Spectacolul i-a mobilizat pe actorii Mihnea Blidariu, Radu Dogaru, Anca Hanu, Diana-Ioana Licu, Cristian Rigman și Sânziana Tarța, plus cel deja anunțat, în coregrafii savant concepute și executate cu măiestrie.
Din păcate nu am putut vedea totul, au mai fost câteva spectacole scurte precum Schindler la studioul Euphorion și 9 rușini și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României la Muzeul Național de istorie a Transilvaniei, care ne-au scăpat.
În sala mare a Teatrului Național, cu un obosit aspect vienez, au fost câteva spectacole care trebuie văzute.
- Demonii. Spovedania lui Stavroghin, un scenariu după Dostoievski de Tudor Lucanu, care este și autorul unei regii inspirate. Aici s-a desfășurat nucleul cel mai tare al trupei clujene, Ionuț Caras fiind un Stavroghin convingător, dramatic și tragic; în Verhovenski: Matei Rotaru, un actor de o versatilitate pe care am remarcat-o de ani buni, apoi Dan Chiorean în Fedka-ocnașul, rol remarcat și de public și de criticii de teatru adunați în aceeași sală, tragic și șmecher deodată; Sânziana Tarța, o actriță cu posibilități vaste de expresie dramatică feminină, așa cum o vom vedea și mai departe, aici în toate rolurile feminine, dându-i fiecăruia/ fiecăreia câte un semn personal. În Șatov, Miron Maxim, patetic exact cât părea a fi nevoie. Un Kirillov expresiv a fost Cosmin Stănilă. Radu Dogaru, Adrian Cucu și Mihai-Florian Nițu completează garnitura care a dat viață unui spectacol de substanță, puternic. De reținut proiectele grupării, care nu erau altele decât cele realizate ulterior de bolșevici. Măștile de cauciuc apăruseră deja în spectacolul după Blecher, aici au rolul de a ascunde personajele la ședința care votează uciderea lui Șatov. Spectacolul a avut premiera în 2020, toamna, dar poate fi revăzut cu interes oricând. Decorul lui Tudor Lucanu, cu scena de jos și calea șerpuită spre cea de sus, pe care urcă și coboară Șatov, dar și alții, vorbește despre lumea unui complot tulbure în care se cufundă umanitatea.
- Piesa Minunata lume nouă a domnului Harpagon de Michele Santeramo a fost regizată de italianul Roberto Bacci, prezent de câteva ediții la Întâlnirile internaționale de la Cluj. Titlul piesei face aluzie la celebra carte a lui Aldous Huxley, dar preia personajul molieresc Harpagon, transformat într-un negustor de copii și la nevoie de organe. Negustoria cu copilași îi dă prilejul lui Radu Lărgeanu, unul dintre actorii cei mai cunoscuți din trupa de la naționalul clujean, să-și desfășoare toate armele comice, în slujba acestui rol de un cinism ultra-evident. Povestea, în care sunt implicați Diana Buluga, Ramona Dumitrean, Ionuț Caras, Irina Wintze, Cătălin Herlo, Cecilia Lucanu-Donat și Cosmin Stănilă, plus un cor de copii, este, din păcate, una de un tezism cusut cu ață albă, vizibil și în scurtele episoade de conferințe pe care actorii sunt obligați să le declame, explicând publicului ceea ce nu se explică de obicei, Așa că, în zadar ni-l arată Harpagon pe Molière, un bust cocoțat pe un soclu de cel puțin doi metri, în zadar își joacă toate scenele comice cu talent și nuanțat, prin țesătura dramatică transpare ideologia, morala. Și ca nu cumva să rămânem cu impresia că n-am înțeles, ni se mai spune și, „cu subiect și predicat”, ca să preiau un clișeu jurnalistic de azi, ceea ce ar trebui să fie artistic exprimat. Tudor Lucanu, care este și autorul unor decoruri la spectacolele sale, concepe și aici un decor expresiv, când cu văluri, după care se aude corul îngeresc al copiilor „de vânzare”, când coborând cortina, când deschizând scena în adâncime, astfel încât scenografia să se transforme într-un
adevărat mediu pentru cele ce se petrec. - Piesa lui Pirandello (Șase personaje în căutarea unui autor) vine parcă să demonstreze cum se poate învălui o idee, oricum mai general-umană decât cea din noul Harpagon, în artă, devenind în regia și decorul lui Tudor Lucanu, în opinia subsemnatului, vârful acestei stagiuni accelerate. Trupa care dă viață celor două grupuri, actorii și personajele reale, între care, pendulând agitat regizorul, este cea mai bună alegere care cred că se putea face, de la Dan Chiorean – tatăl, Irina Wintze – mama, Alexandra Tarce – fata vitregă, Cosmin Stănilă – fiul, Băiatul – Radu Sălăjan, Madama Pace – Angelica Nicoară, Regizorul – Matei Rotaru, Prima actriță – Sânziana Tarța, Primul actor – Cătălin Herlo, Duena (actriță) – Ramona Dumitrean, Ingenua – Diana Buluga, Junele prim – Miron Maxim, Regizorul tehnic – Ruslan Bârlea, Sufleorul – Adriana Băilescu și recuziterul – Petre Băcioiu. Totul este într-o mișcare continuă, Matei Rotaru dând tonul, cu stilul său de agitație eficientă, un fel de mediator între cele două grupuri care se înfruntă, unul reprezentând viața reală, celălalt oglinda ei teatrală. Pentru cei dintâi viața e mai importantă și nu poate fi reprodusă de actori, pentru aceștia din urmă, desigur, arta e totul. Greu de povestit un spectacol de o naturalețe care strecoară scene comice în toată drama ce li se pune actorilor în față. Spațiul mă obligă să omit comportamentul actoricesc excepțional al fiecăruia dintre cei anunțați, dând viață artistică unor lumi în care spectatorul se cufundă și uită, sper, de sine. De neuitat plăcerea naturală cu care actorii par a participa, un secret al profesiei.
● În ultima seară, sala mare, cu aspect vienez obosit, a reprimit Cartoforii, de N. V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras și scenografia de Zsófia Gábor. Text tradus de Nicolae Iliescu. Spectacolul cu cei mai tari comici ai trupei, care au făcut tot ce s-a putut pentru a ne ține atenți, a cuprins, totuși, prea multe scene statice, prea multe preparative pentru a dezvălui în final ceea ce era de dezvăluit. Mihai-Florian Nițu, Matei Rotaru, Miron Maxim, Cosmin Stănilă, Cristian Grosu, Petre Băcioiu, Cornel Răileanu, Radu Dogaru, Ruslan Bârlea, Irina Wintze sunt actorii care reprezintă cu talent și plăcere a jocului tipuri umane diferite, caracterizate prin gestică, mimică și mișcare, într-un decor clasic, de han dintr-o gubernie. O idee regizorală excelentă a fost plasarea Irinei Wintze sub o mască de bărbat, cocoșat/ă, care apare și dispare în și din scenă ca un fel de piază rea.