Cardinalul Iuliu Hossu omagiat în „Arhivele Bistriței”

Ultimul număr din Arhivele Bistriței, Anul X, Fascicula 1 (25) este un număr omagial Iuliu Hossu, Cardinalul mărturisitor la împlinirea a 145 de ani de la nașterea sa. Sunt reunite în acest număr șapte articole, În amintirea Cardinalului Iuliu Hossu așa cum se intitulează rândurile introductive semnate de medicul și scriitorul Mircea Gelu Buta, coordonatorul acestei publicații. Retrospectiva istorică Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, subliniază că unirea religioasă realizată la 1700 a fost anticipată de alte câteva încercări de-a lungul secolelor, stimulate de conștiința națională a originii romane, afirmată de cronicari și de cărturarii umaniști români și, mai ales de reprezentanții Școlii Ardelene. Cel de-al doilea, Cardinalul Iuliu Hossu și Blajul (autor Ion Buzași) evidențiază că Mica Romă a fost un reper biografic fundamental în existența Episcopului Iuliu Hossu: a fost elev la Școlile Blajului, despre care a scris la date aniversare evocări cu rezonanțe biblice, a vorbit despre oamenii Blajului – Ion Pop-Reteganul, Andrei Mureșanu ș.a. cu ocazia dezvelirii unor busturi și statui; între acestea, caracterizarea lui Andrei Mureșanu este antologică și poate sta alături de antonomaza eminesciană din Epigonii. „Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet”: „Cuvântul lui a fost cuvânt de nădejde, cântare de leagăn, el a stăpânit toate sufletele de atunci încoace – a crezut în dreptatea lui Dumnezeu: «Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină!» a strigat el. S-a cutremurat și cenușa înaintașilor în morminte”. Articolul lui Tudorel Urian creionează portretul unui „erou neclintit al credinței”, numindu-l inspirat „un Corneliu Coposu al Bisericii”, caracterizări întemeiate pe cartea de memorii Credința noastră este viața noastră. Tot din aceste memorii provin și poeticele însemnări Iuliu Hossu sub mâinile Domnului de Adrian Popescu. Alte două articole – Cardinalul în țundră de oier de Pr. Ioan Mitrofan și Renunțarea la Cardinalat de Remus Mircea Birtz reconstituie împrejurările istorice în care un ierarh român a devenit primul cardinal român și, mai ales circumstanțele care l-au determinat să primească această onoare „in pectore” pentru a putea rămâne în continuare alături de iubiții săi credincioși: „Iuliu Hossu a fost un Mărturisitor și un Erou al Credinței Catolice. Și-a mărturisit credința în momente de glorie sau de prigoană până la moarte. A fost erou sub stăpânire străină (1940-1944), erou în detenție sau domiciliu forțat (1948-1968), dar eroismul lui în ultimii ani ai vieții a dobândit dimensiuni indescriptibile prin refuzul ispitelor din partea familiei, a unor confrați de luptă, a ofertelor amăgitoare din partea autorităților sau a «celeilalte Străni», dar și a darurilor otrăvite și a tentațiilor oferite din partea unei Curii pontificale ce prea puțin în comun mai avea cu cea pe care el o cunoscuse odată”, scrie aspru și tăios Remus Mircea Birtz. Ultimul articol, scris de același Mircea Gelu Buta, căruia îi datorăm această revelatoare antologie, ne prezintă O dezbatere canonică în Senatul României din 22 martie 1928 în care se discută proiectul Legii Cultelor, care arată ecumenismul Episcopului Iuliu Hossu, eleganța și diplomația cu care a răspuns unor atacuri venite din partea ierarhilor ortodocși. În apărarea opiniei sale s-a alăturat istoricul Nicolae Iorga, participant la acea dezbatere: „Biserica Unită este îndrituită să rămână în mijlocul poporului românesc… are dreptul să se așeze dârză în fața dreptului său și să nu-l dea nimănui. Avem nevoie de legături cu Apusul. Ele folosesc mai mult decât legăturile unei prese câștigate sau legăturilor unor discursuri sau banchete, legături care prin Biserica Unită se stabilesc între noi și între popoarele al căror sânge este sângele nostru”.