Au trecut anii și cu ei generațiile care ascultau la Europa Liberă, acum câteva decenii, în serial, o lectură, captivantă pe-atunci, nu atât prin pitorescul faptelor și personajelor, cât prin semnificația de dincolo de cuvinte pentru cei care ascultau. Ferma animalelor de George Orwell era un fel de fabulă care dezvăluia – era să scriu ascundea – virtuțile societății comuniste. Autorul, peste vreo trei ani, al mai celebrului roman 1984, schița atunci o întreagă istorie care începuse în Rusia și avea să invadeze și alte nefericite țări. Era și nu era Ferma animalelor, ca și 1984, o profeție. Era, pentru că evoluția „societății socialiste multilateral dezvoltate” nu-și dezvăluise încă toate metodele de a-i ferici, chipurile, pe nefericiții lumii. Din gură, adică din lozinci, desigur. Nu era o profeție, pentru că în Uniunea Sovietică, se desfășuraseră deja multe dintre cele ce aveau să ne aștepte și pe noi ceilalți, cei din țările asupra cărora fericirea comunistă abia începea să-și întindă aripa neagră. Pardon, roșie!
Cei care au urmat școlile în timpul vârstei normale mai știu, poate, ce e aia o fabulă, mai păstrează, poate, în memorie – a lor, nu a lui Nea Google! – nume precum La Fontaine, Grigore Alexandrescu, sau Alecu Donici. Cum toate aveau, în fake-ul socialist o performanță în Rusia și URSS, și fabulistul francez era depășit (sic) de un rus: Krîlov. Dar asta pare a fi o altă poveste, cu toate că nu e.
Cuvântul fabulă s-a topit, poate, de-atunci, în fabulație, iar aceasta nu se mai referă neapărat la specificul animalier din lumea, veselă pe-afară și nu o dată corozivă pe dinăuntru, a fabulelor-poezii.
Ferma animalelor de George Orwell reia Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, care ar fi triumfat la 7 noiembrie în Rusia, dar fixându-i ca loc de desfășurare ferma „Conacul” de undeva din Anglia. Personajele sunt porci, cai, capre, oi, găini etc. Cât despre măgarul Benjamin, el are rolul scepticului. Dar să vedeți coincidență, toți revoltații în patru picioare (ceea ce e „bine”, în contrast cu „două picioare”, calificat prin „rău”) vorbesc între ei cu „tovarășe” și „tovarăși”. Și ce să mai vezi! Se țin ședințe și se strigă, apoi se scriu lozinci mobilizatoare ca-ntr-o vreme de care nu vreau să-mi amintesc.
La Teatrul Mic(șorat de o renovare care nu se mai termină), din Bucureștiul acestor zile, a avut loc premiera unei re-construcții dramatice semnate de Andrei Huțuleac după celebra (pentru unii) creație exemplară orwelliană. Căci pentru a se ajunge la orwelliana lume a lui 1984, a trebuit să se treacă și prin „perioada de trecere” a Fermei animalelor. Spectacolul din sala Atelier de pe strada Constantin Mille este unul pe care e bine să-l vadă cu toții, ca pe o lecție, aparent veselă, finalmente tragică. (La cei care mai pot distinge între ce văd și ce ar putea fi dincolo de imagini și de cuvinte, mă refer în expresia cu toții.)
Scenariul e construit din fragmente de expunere, povestite de personajele care, în același timp, întruchipează ba un porc activ, ba unul ce reflectează asupra situațiilor, ba un cal optimist, ba un cal deprimat, ba un măgar bătrân și înțelept, care participă dar păstrează și un rest de îndoială asupra luminozității viitorului. Avem și formule care dezvăluie ceea ce fabulele de obicei învăluie, de pildă doctrina animalism care înlocuiește cuvântul umanism, interzis. Entuziasmul începuturilor se transformă, în timp în lupta pentru putere dintre cei doi porci, cel care condusese revoluția, Snowball și Napoleon, cel care râvnește și accede, prin manevrele cunoscute din lumea umanismului proletar, la putere. Din acea clipă, libertățile încep să se mai restrângă, sub cuvânt că sunt din ce în ce mai vaste și mai sigure. Cele șapte precepte, înscrise pe niște pancarte fixate pe pereți, sunt rescrise, readaptate, cum erau rescrise și nuanțate drepturile în așa zisele constituții ale statelor comuniste. (Un mic sâmbure de „minister al adevărului” încolțește.) Apare poliția politică, mascată firește, apar transformările indivizilor din adepți ai libertății și egalității animalelor în susținători ai constrângerilor instituite de Napoleon, porcul șef, sub cuvânt că așa e mai bine pentru toți.
Trupa tânără a Teatrului Mic (din București) se întrece pe sine în energia și pofta de joc, totul culminând parcă în momentul gloriei contrafăcute într-un spectacol ceaușisto-nord–coreean: un fel de vârtej entuziast care se termină prin prăbușirea protagoniștilor. Numai Napoleon (Andreea Grămoșteanu) continuă mecanic, anunțându-ne că nu se oprește până când nu aplaudăm, spre hazul galeriei. Și totul sfârșește în „coexistența pașnică”, provocată de interesele economice ale clasei conducătoare, Napoleon în frunte. Doctrina inițială se reduce treptat, până la urmă dispărând cu totul. Porcii se înțeleg cu fermierii din jur, fac afaceri și lumea merge înainte, spre disperarea supraviețuitorilor revoluției care se iluzionaseră că totul va fi așa cum decretaseră ei, cu toții, în celebra unanimitate inițială. (Deplină pe vremea lui Ceaușescu, la noi)
Mi-ar fi greu să disting între actorii din acest spectacol, pentru că fiecare își are momentul său de glorie. Doar Vlad Logigan e activ mai tot timpul, păstrându-și o prezență remarcabilă fără întrerupere. Creatorul spectacolului, Andrei Huțuleac, a preferat să dea numai numele actorilor, o distribuție fiind greu de notat, dată fiind trecerea unora dintr-un rol în altul, vorba ceea, „cu celeritate”. Fapt semnificativ și pentru schimbarea de atitudine frecventă în societățile de acest tip, așa cum au constatat și supraviețuitorii comunismului „uman”. Iată, totuși, o distribuție realcătuită de subsemnatul:
Snowball – Oana Pușcatu; Napoleon – Andreea Grămoșteanu; Squealer – Vlad Logigan; Benjamin (măgarul înțelept) – Andrei Brădean; Molly (iapa tânără, frivolă) – Silvana Mihai; Muriel (capră) – Ana Bart. Cum numele englezești sunt pronunțate în mare grabă în spectacolul ce are, pe alocuri, un ritm drăcesc, nu am reușit să înțeleg ce rol a interpretat Viorel Cojanu. Cât despre Vlad Milotoi, ultimul pe listă, acesta participa cumva tehnic, pentru că totul este înscenat ca o repetiție, iar dl Milotoi aduce la un moment dat, tocmai când trebuie, „costumele”, niște uniforme la fel pentru toți, de zici că ai ajuns în China sau, și mai rău, în Coreea de Nord. Și de aici încolo, în uniforme, oamenii, pardon, animalele-personaje devin obiecte pentru dictatori. Aceasta e faza a doua, în care persoanele trebuie să fie cât mai asemănătoare, cu personalitățile dizolvate în gri-ul uniformelor.
Nu aflăm nici traducătorul textului, pentru că regizorul-scenarist a luat fragmente din diverse traduceri (?), adaptând el însuși acolo unde i se părea necesar pentru ritmul spectacolului.
Cât despre punerea în scenă, o bună soluție, potrivită cu subiectul și cu ceea ce poate anunța el, aleasă de regie, este amestecarea publicului cu interpreții; la masa lungă din mijlocul sălii sunt locuri pentru public, numerotate, alături de scaune însemnate cu un x de hârtie albă, pe care se așază din când în când câte un interpret.
„Scenariul teatral de Andrei Huțuleac după Ferma animalelor de George Orwell” cum este anunțată piesa, e unul foarte bine alcătuit, urmărind linia ideii orwelliene, ba „și încă ceva pe deasupra”. Scenografia: Maria Nicola, coregrafia: Ștefan Lupu și așa mai departe… până la: regia tehnică: Vlad Milotoi. Spectacolul din 27 aprilie, dacă mai țin bine minte.
Sunt și alte surprize pe care le furnizează admirabilul spectacol de la Teatrul Mic celor ce sunt interesați de lumea în care trăiesc, dar și de – Doamne ferește! – cea în care, dacă nu sunt atenți, s-ar putea să se trezească într-o zi. N-am scris „într-o bună zi”!
À bon entendeur, salut!