Categorie: spectator

Piesa unei autoare americane destul de puțin, dacă nu deloc, cunoscute publicului de teatru din România, este montată de regizorul Felix Alexa, la Teatrul Național din București și prezentată în eleganta sală Pictura. Sarah Ruhl nu este doar o autoare de piese de teatru, admirabilul caiet de sală, o adevărată monografie concentrată, ne informează că … Continuă să citești „Casa curată”, TNB, Sala Pictura, 18 iunie 2023

Două spectacole văzute în timp util pentru putea fi menționate în aceste rânduri. E drept că după ce vezi spectacolul cu prima piesă citată te poate cuprinde o anume neliniște, dar aceea din titlul celui de-al doilea spectacol comentat mai jos nu e, totuși, rămasă de la primul. Perplex de Marius Von Mayenburg Dacă n-ai … Continuă să citești „PERPLEX” ȘI „NELINIȘTE”

20 aprilie, Platonov la Bulandra Destul de rar se joacă în teatrele noastre piesa lui Cehov, botezată Platonov. Spun „botezată”, pentru că această primă încercare în dramaturgie a marelui scriitor rus a fost descoperită, la aproape 20 de ani după moartea sa, în 1923, fără titlu. E un text foarte lung, se spune că reprezentarea … Continuă să citești TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU

Dragoș Galgoțiu este cunoscut ca un virtuoz al dramatizărilor unor opere literare esențiale, din literatura română sau din cea universală. Cea mai recentă creație a sa e scenariul după Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, pe care a regizat-o la Teatrul Național din București, din păcate într-un spațiu neîncăpător, sala Pictura. Din păcate, pentru … Continuă să citești „CRAII DE CURTEA-VECHE” LA TEATRU

Piesa scriitoarei israeliene Nava Semel (1954-2017), cu premiera la începutul lui martie anul curent, a mai fost reprezentată și la București, anul trecut, într-o montare admirabilă a Teatrului Habimah din Tel Aviv. Drama evreilor scăpați din holocaust, care speră să-și regăsească rudele pierdute, se intitula data trecută Familia unui neam sau Sezonul israelian. Dacă în … Continuă să citești TES: „Rude pierdute”

Bolta cerească La sala Atelier a Teatrului Național din București, a avut loc premiera cu piesa Bolta cerească de Lucky Kirkwood, un fel de Doisprezece oameni furioși, o poveste plasată în anul 1759, an care ar fi fost mirabilis (?) pentru Marea Britanie. Scrisă în 2016, piesa înglobează, cu delicatețe totuși, teme ale acestui secol. … Continuă să citești CĂI ȘI SOLUȚII TEATRALE

Televiziunea Română a difuzat, miercuri, 4 ianuarie, un spectacol al Teatrului Mic, comemorând memoria lui Mitică Popescu, abia dispărut din lumea noastră. E vorba de spectacolul din 1991, adaptat pentru televiziune în 1994, cu piesa lui Niccolȯ Machiavelli, Mătrăguna, în regia lui Dan Micu. Chiar fără să știi cine a regizat spectacolul îți dai seama … Continuă să citești Teatrul ca formă a memoriei

Adun în rândurile de mai jos câteva însemnări, poate cam multe, dar e puțin din ceea ce s-a putut vedea pe scenele teatrelor românești în această toamnă, deosebit de bogată, din acest punct de vedere, la două festivaluri: Cei drepți Dacă în piesa lui Cehov, Trei surori, Verșinin visa că peste două sau trei sute … Continuă să citești TOAMNA TEATRELOR

Alexandra Badea, regizoare, autoare dramatică, romancieră, își dezvăluie personalitatea multipolară în noua sa performanță de la Teatrul Național din București, unde pune în scenă piesa Exil, a cărei autoare este. Bine plasată pentru a scrie despre exil, ea însăși fiind o perpetuă exilată, totuși prin liberă alegere, Alexandra Badea realizează un text și un spectacol … Continuă să citești Exilul interior față cu exilul exterior

Azi, când Valeria Seciu nu mai e printre noi, caut în memorie seara aceea când, la televiziunea română de-atunci, am văzut, într-un spectacol cu piesa Rața sălbatică de Ibsen, o apariție neobișnuită, în care se presimțea viitoarea mare actriță. Era încă studentă la IATC, cum se numea pe atunci UNATC-ul de azi, dar rolul acesta … Continuă să citești VALERIA SECIU – O ARTISTĂ PENTRU TOATE ANOTIMPURILE

Teatrul Dramaturgilor Români, o creație nu foarte veche, să tot aibă cinci ani și ceva, a fost sărbătorit la frageda-i vârstă nu demult, ocazie cu care am putut vedea un spectacol puternic, cu Paracliserul de Marin Sorescu, interpretat de încă noul atunci director al acestei instituții de spectacol, Claudiu Bleonț, care și-a desfășurat toată gama … Continuă să citești „Drumul Damascului”

Regizorul Claudiu Goga și-a tradus singur textul piesei lui Donald Margulies, Casa de la țară, înainte de a-i da viață pe scena naționalului bucureștean (sala Studio). Autorul, un american pasionat de teatru și care a reușit în teatru, cu un Premiu Pulitzer și cu multe traduceri ale pieselor sale, recunoaște că a încercat în această … Continuă să citești Viața oamenilor de teatru dincolo de scenă

La sfârșitul lunii februarie a închis ochii pentru totdeauna un om despre care ai fi crezut că e destinat să nu moară niciodată. Critic de teatru și apoi un fel de paznic la farul memoriei teatrului românesc, Florica Ichim (n. 1938) și-a legat viața de un proiect măreț. Anume, acela de a păstra cât mai … Continuă să citești FLORICA ICHIM SAU MEMORIA TEATRULUI ROMÂNESC

Se ia o mașinărie necunoscută, se botează Rebarbor și se pune în mișcare. Și să vezi ce bine vor fi făcute una mințile și sufletele oamenilor care se introduc acolo, precum boabele de grâu sau de porumb într-o moară. Nu știu dacă asta a fost ideea autorului cărții cu acest titlu, Alexandru Monciu-Sudinski (sau Sudinschi, … Continuă să citești „Rebarbor”, mașinăria de strivit minți și suflete

Teatrele au rămas deschise și în valul patru al pandemiei, în condițiile zilei, 50 la sută din săli ocupate, adică un loc ocupat și cele două de pe o parte și de pe cealaltă libere, iar la intrare arăți certificatul verde. Pentru cei din sală e mai comod să nu aibă vecini la stânga și … Continuă să citești Kiritza soprană de coloratură

Nu credeam că va trebui vreodată să scriu despre Ion Caramitru la trecut. Nu credeam vreodată că se va încheia viața lui sub ochii mei. Dacă n-aș fi realist aș spune că nici acum nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred că am să mai intru în Marele Teatru pentru reducerea căruia la forma … Continuă să citești Caramitru

La anul se împlinesc 110 ani fără Caragiale. Ei, fără, asta e doar o vorbă! Că avem Caragiale din belșug, ce-i drept, sub forme inferioare celor pe care marele, originarul, le dădea lumii sale. Aproape că n-ar fi trebuit să corectez numele scris, greșit, din grabă, cu literă mică și să-l las așa, că… scuzați, … Continuă să citești ANUL CARAGIALE?

Strania piesă a lui Pirandello, Șase personaje în căutarea unui autor, a fost reluată la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, dar tot online. Pentru că online-ul coexistă, deocamdată pașnic, cu spectacolul pe viu. Și ca orice online, senzația de artificialitate, pe care oricum acest text îl dă spectatorului sau cititorului său, mai crește cu … Continuă să citești CÂTĂ VIAȚĂ ȘI CÂT ARTIFICIU ÎN TEATRU

S-au deschis sălile de teatru, cu chiu cu vai, mai precis cu 30 la sută din locuri ocupate, dar măcar actorii văd figuri de oameni în fața ochilor, atunci când se termină spectacolul. Și totuși online-ul rămâne în vigoare. Mai ales pentru difuzarea vreunui spectacol de la Cluj-Napoca în toată țara sau a unuia de … Continuă să citești „Cartoforii” de la Teatrul Național din Cluj-Napoca

Dacă pot îndrăzni să spun că pandemia asta, cu confinările ei (lockdown pe limba curentă a românilor de azi), a avut și ceva bun, atunci o fac, iată: cei care iubesc teatrul și pot trăi mai greu fără el au avut avantajul de a vedea, fie online, fie la televizor, spectacole memorabile de altădată, regizate … Continuă să citești AU EXISTAT MARI ACTORI ȘI ÎNAINTEA CELOR DE AZI

Cum teatrele rămân închise și în momentul când terasele – deh, marea plăcere a lumii de azi! – s-au deschis, inclusiv – ironie! – cea la Teatrul Național din București, cei care nu au uitat de teatru mai pot vedea câte ceva din vechile mari producții în linie; știți că francezii, mai puțin supuși importului … Continuă să citești Jurnal din vremea pandemiei / TEATRU ÎN LINIE

Unui om obișnuit să vadă spectacole de teatru de câteva ori pe săptămână, sau chiar numai o dată, trebuie că unul dintre lucrurile care-i lipsesc cel mai tare în perioada de izolare sunt/erau tocmai spectacolele de teatru. De aceea, ideea câtorva teatre de a transmite online spectacolele filmate este de salutat. Nimeni nu crede că … Continuă să citești TEATRUL ONLINE sau ISTORIA TEATRULUI ÎN IZOLARE

Bufonul e un stâlp al teatrului shakespearian, ba, putem spune, chiar unul al teatrului în general. Această idee fecundă va fi stat la conceperea spectacolului Noaptea bufonilor, pe care Alexa Visarion l-a construit la micul teatru din strada Sfinții Apostoli, unteatru, unde au mai putut fi văzute și vor mai putea fi văzute, poate, când … Continuă să citești NOAPTEA BUFONILOR

Amintirea este floare din ce în ce mai rară în lumea noastră de azi, interesată de cu totul altceva decât de identitatea ei, adică de trecutul ei. Teatrul este, oricum, o artă a perisabilului, a uitării. Dacă e să-l credem pe Marin Moraru, care spune, într-o carte recentă cu el și despre el, alcătuită de … Continuă să citești MARIN MORARU