Nu ne este dat să vedem în fiecare zi un barbar, așa că multă lume a tresărit când radioul a anunțat, în prime time, că la porțile orașului nostru a apărut unul. Nu au fost date prea multe amănunte, de aceea curiozitatea a luat forma neliniștii, iar neliniștea s-a transformat într-un frison colectiv.
Un barbar? Da, un barbar.
Prima televiziune care a relatat despre asta a adus în studio doi comentatori, specialiști în situații extreme, care au încercat să explice lumii cum poate fi gestionată o asemenea situație, care pot fi efectele pe termen scurt, mediu și lung după un asemenea contact. Lucrurile nu erau chiar atât de simple, după cum ar părea, contactele cu barbarii, în istorie, s-au dovedit dezastruoase, tragice, urmările s-au vindecat uneori în secole. Războiul de o sută de ani, care a ținut, de fapt, doar treizeci de ani, nu s-a încheiat nici azi…! Telefonul telespectatorului, la fel, a stârnit o mulțime de reacții, multă lume a simțit nevoia să își exprime oroarea în fața barbariei, să își exprime temerile în fața noilor experiențe.
Specialiștii din studio au trecut mai întâi în revistă marile acte de barbarie din istoria mai veche. Unul dintre specialiști era istoric, așa că a amintit, cu prioritate, Masacrul din Melos (416 î.Hr.) când barbarii atenieni au invadat insula Melos și au ucis toată populația. Trist. Apoi a vorbit despre distrugerea Cartaginei, în al Treilea Război Punic, la 146 î.Hr, când romanii, în postura de barbari, au ucis pe toți locuitorii și au ars orașul din temelii. Tot trist. Oftaturile celor care se găseau în fața televizoarelor și care empatizau cu victimele, dintr-o convingere plină de umanism, păreau să ajungă până în studiou.
Au apărut cadre cu ilustrări celebre, internetul era generos. În gravura Distrugerea Cartaginei de Heinrich Leutemann, cu orașul în flăcări, prezentată detaliat, se vedeau chipurile schimonosite de ură ale atacatorilor și chipurile schimonosite de groază ale celor atacați. Apoi, Asediul Cartaginei de Édouard Detaille, o pictură care se găsește la Louvre…! Moderatorul emisiunii a ținut să spună că a văzut chiar el, cu ochii lui, lucrarea, că a avut șansa de a vizita de trei ori vestitul muzeu. Apoi, se derulă în imagini un raft de bibliotecă, cu lucrări de istorie la temă, semnate de Polybius și Appian.
Mulți dintre telespectatori auzeau pentru prima dată despre asemenea atrocități, așa că nu înțeleageau prea bine când s-au desfășurat, dacă nu cumva sunt evenimente în curs. Mai ales că, pe burtiera televizorului curgeau informații de genul: „La Asediul Ierusalimului armata romană condusă de Titus a distrus orașul, inclusiv Templul Evreiesc și a masacrat sute de mii de evrei”; sau: „Imperiul Mongol, sub conducerea lui Genghis Han și a urmașilor săi, a comis masacre la scară uriașă în Asia și Europa. Se estimează că între 30 și 40 de milioane de oameni au fost uciși, orașe întregi fiind distruse, iar populațiile măcelărite.” Nu mai conta că faptele se petrecuseră cu multe secole înainte, cei mai mulți dintre telespectatori abia acum aflau despre asta și creșteau în ei revolta, spaima, setea de dreptate. Cei care au deschis mai târziu televizoarele au intrat în panică brusc, confortul lor psihic era puternic zdruncinat: Doamne, ce se întâmplă?
A fost invitat să participe la emisiune un psiholog, care să explice din punct de vedere al psihologiei moderne ce înseamnă barbaria, cum se ajunge la ea și cât de periculos este că la porțile orașului nostru a apărut un barbar. Da, un barbar.
Psihologul, care a intrat prin telefon în emisiune, a explicat că oamenii nu sunt în mod natural răi sau buni, ci sunt influențați de contextul în care trăiesc, de educație, de emoții și de instincte de supraviețuire. Că oamenii își pot justifica actele de barbarie prin ideea că ceea ce fac este necesar sau justificat. Soldații, de exemplu, sunt antrenați să nu vadă inamicul ca pe un om, ci ca pe o țintă. Plus că unii indivizi au o capacitate scăzută de a simți empatie față de alții. Persoanele cu trăsături psihopatice pot comite acte extreme de cruzime fără a simți vinovăție sau remușcare. Apoi, a trecut la subtilități, a spus că în creierul uman se găsește amigdala, o structură responsabilă de răspunsul la frică și agresivitate. În situații de pericol perceput, aceasta poate determina reacții impulsive și violente. Sau că nivelurile scăzute de serotonină sunt asociate cu comportamente agresive și lipsa empatiei. În schimb, violența poate stimula eliberarea de dopamină, ceea ce poate crea o formă de dependență de comportamentele agresive.
Ce crede despre apariția unui barbar la porțile orașului nostru? Nu, nu se poate pronunța, dar crede că nimic nu este întâmplător. Nu exclude nici varianta ca barbarul respectiv să fie consultat de un medic psihiatru, dacă se poate chiar înainte de a intra în oraș.
Telespectatorii au intrat în direct, subiectul era unul demn de toată atenția. Un preot a vorbit de persecuția creștinilor, începând de la Nero până în zilele noastre, iar apariția unui barbar, la porțile orașului nostru, este un simptom că răul nu a trecut.
Dar Holocaustul…?, a întrebat un telespectator.
Dar despre Genocidul Armean, ce părere aveți?, întrebă altul.
Dar Masacrul din Nanjing …?
Dar Holodomorul din Ucraina ….?
Lucrurile păreau să scape de sub control. Pe burtieră curgeau informațiile, un fel de break news care topea timpurile, istoria devenise o realitate continuă, dramele altor secole își regăseau ecourile în imaginația unor oameni ale căror minți deveniseră cutii de rezonanță: „În timpul celui de-Al Doilea Război Chino-Japonez, armata imperială japoneză a ucis între 200.000 și 300.000 de civili chinezi și prizonieri de război, comițând violuri, torturi și mutilări asupra populației orașului Nanjing”; sau: „O foamete artificială impusă de regimul sovietic al lui Stalin a dus la moartea a aproximativ 4 milioane de ucraineni. Politicile dure de colectivizare au provocat lipsa hranei, iar autoritățile sovietice au blocat accesul la alimente, ceea ce a dus la o moarte lentă și chinuitoare a populației”…!
Apoi ecranul s-a luminat, o muzică ritmată a anunțat că urmează publicitate!
Detergenți minune…!
Gama complexă de vitamine…! Acestea sunt suplimente alimentare!
Senzație de congestie? Încearcă noul nostru spray nazal …!
Apa alcalină …!
Hochland …!
Molekin imuno …!
Nervocalmin, somn ușor…!
Dacă ar vorbi, pisica dumneavoastră ar cere …!
Ce putem vindeca prin Theta Healing?
Viitorul este o …!
După calupul consistent de publicitate, moderatorul emisiunii a venit cu o întrebare nouă: Ce ar trebui să facem cu barbarul care a apărut la porțile orașului? Cum ar trebui să reacționeze autoritățile, oamenii simpli? Cât de panicați trebuie să fim? Este cu adevărat un pericol?
Să-l alungăm …!
Să-l arestăm …!
Trebuie să spună cu ce scop a venit …! Și cine l-a trimis?
Să-l convertim, a sugerat un pastor.
E un farseur, ne ține de vorbă ca să ne fure …!
Să vină armata …!
Guvernul nostru doarme?
E o diversiune!
Poate aduce vreo veste?
Ce veste să aducă un barbar? Doar vreo veste proastă.
Așa vine Apocalipsa, cu o bătaie în ușă …!
Între timp, moderatorul emisiunii a anunțat surpriza cea mare, care le-a tăiat respirația tuturor. Un reporter al postului de televiziune tocmai s-a deplasat la porțile orașului, să ia un interviu barbarului care a dat atâtea frisoane lumii noastre. Cadrele arătau drumul străjuit de plopi japonezi, decorativi, era ca o curgere care trebuia să se termine la un moment dat brusc, într – o cascadă. Așa gândise regizorul. Da, așa s-a și întâmplat. Imaginea s-a fixat pe porțile mari, ele arătau ca ale unui monument care te îmbia să intri într-o lume plină de simboluri ispititoare, apoi parcă te arunca înăuntru pe un tobogan plin de culori.
La intrare, gânditor, puțin adus de spate, era barbarul.
Era destul de pirpiriu, dar se presupune că brațele sale erau numai mușchi, că era călit în numeroasele bătălii pe care, la fel, se presupune că le dusese.
Părea trist, deși poate că era doar obosit.
Dar armele? Unde îi sunt armele?, a fost întrebarea pe care o aveau în minte telespectatorii. Dacă nu se văd, asta nu înseamnă că nu sunt, își dădură tot ei răspunsul. Din când în când își rotea capul, ca și cum ar avea gâtul amorțit. Privirea îi era ațintită spre oraș, privea departe. Poate că își imagina ce va face după ce va cuceri orașul? După ce îl va trece prin forța barbariei sale? Poate.
Reporterul era unul dintre cei mai incisivi din echipa postului de televiziune, participase la luptele de pe frontul din Serbia, din Afganistan, din Siria, din Kiev, de unde transmisese știri fierbinți. Era călit. De data aceasta, părea ușor stânjenit, cred că era și puțin emoționat. Era primul barbar care ajunsese la porțile orașului nostru, premierele sunt probe pentru orice reporter, asta se știe.
–Domnule barbar, întreb, în numele comunității noastre, de ce ați ales orașul
nostru în drumul dumneavoastră de cucerire? A fost un lucru premeditat? Ați avut în vedere orașul nostru, înainte de a ajunge aici? Știți, contează enorm pentru psihicul cetățenilor din oraș să știe că au fost aleși parte a unui plan pe care l-ați avut cu pemeditare…! Poate că și capitularea noastră ar fi mai ușoară, fără acele dureri care urmează unei cuceriri dureroase.
Barbarul s-a uitat în ecranul camerei de filmat, cu o privire fără țintă, apoi a privit pe deasupra, s-a uitat în ochii reporterului, surescitați, după care a spus cu o voce guturală:
– Apa este singura monedă de schimb între epoci, între popoare, între oameni. Și timpul. Toate războaiele sunt duse pe lumea asta pentru apă și pentru timp. Asta vreau și eu de la acest oraș: apă și timp. Dacă le primesc, las orașul în pace.
– Dar, domnule barbar, este adevărat că veniți din alt secol, din alt mileniu, că misiunea dumneavoastră este să cuceriți lumea civilizată, să o supuneți, să o modificați? De ce omenirea este înspăimântată de sosirea dumneavoastră?
Barbarul nu a răspuns. Mai mult, un curcubeu cu culori preponderent gri se poziționă deasupra capului barbarului. S-a mișcat, apoi, cu o oarecare încetineală, a privit spre camera de luat vederi, l-a privit pe reporterul care i-a pus întrebări, ca și cum ar fi vrut să îi țină minte chipul, imaginea. Cu pași înceți, cu gesturi fără pic de grabă, ieși din raza de filmare a camerei. Un fascicul de lumină îl urmări ca și cum ar fi evoluat pe un podium. Unde a plecat? Deși a ieșit pe ușă, martorii puteau să jure că ușa nu s-a deschis.
Publicitate!, a spus moderatorul emisiunii, oarecum panicat.
Detergenți minune…!
Gama complexă de vitamine…! Acestea sunt suplimente alimentare!
Senzație de congestie? Încearcă noul nostru spray nazal …!
Apa alcalină …!
Hochland …!
Molekin imuno …!
Nervocalmin, somn ușor…!
Dacă ar vorbi, pisica dumneavoastră ar cere …!
Ce putem vindeca prin Theta Healing?
Viitorul este o …!
Cei doi invitați din emisiune rămăseseră cu ochii pironiți într-o zare în care trecutul și viitorul se amestecau. Barbarul se balansa între ieri și azi, trecutul era un viitor în așteptare. Moderatorul emisiunii părea depășit de acest moment, răsfoia un desfășurător căruia îi pierduse șirul.
Unul dintre invitații din studio, cel cu studii de istorie, simți nevoia să pună o concluzie momentului la care era martor:
– Știm din istorie, da, niciun barbar nu pleacă pentru totdeauna, nu pleacă definitiv. Credem că este doar o simulare, este o retragere stategică, pentru a reveni în forță. Trebuie să ne menținem fermi.
Publicitate!